Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prezență arhierească la Mănăstirea Giurgeni
La Mănăstirea Giurgeni, Protopopiatul Roman, a avut loc, sâmbătă, 18 iunie 2022 - ziua de pomenire a Sfinților Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul, imediat după slujba Vecerniei în cinstea Sfântului Apostol Iuda Tadeul, târnosirea paraclisului închinat Sfântului Ierarh Nicolae și Sfântului Apostol Iuda Tadeul, precum și sfințirea Așezământului „Sfântul Ierarh Nicolae”, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Continuând cu multă râvnă și abnegație lucrarea de zidire și înfrumusețare a ansamblului monahal, începută de vrednicul de pomenire arhimandritul Antonie Jeflea († 2018), obștea Mănăstirii Giurgeni, în frunte cu preacuviosul părinte protosinghel Nicolae Dănilă, a desăvârșit frumoasa și laborioasa lucrare începută de predecesorul lor. Așezământul „Sfântul Nicolae” a fost ridicat în proximitatea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, întărind ca un zid de sprijin vechea sihăstrie monahală nemțeană, și este compus din corpuri de chilii, stăreție, birou administrativ, arhivă și bibliotecă. Lăcașul de rugăciune este construit din bolțari de cărămidă în formă de arcă, respectând arhitectura bisericească. Bolta care îmbracă ca o mantie splendoarea frumuseții eclesiastice este arcuită în centru de o cruce din piatră sculptată cu brațe prelungite printr-un brâu de cărămidă. Catapeteasma este confecționată din cărămidă în stil grecesc, cu icoane de mozaic. Pictura a fost executată în tehnica fresco după erminia picturii bizantine, cu fundal din foiță de aur.