De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Prima Denie din acest post la Catedrala Mitropolitană din Iași
Miercuri după-amiază, Biserica a rânduit să se săvârșească în toate lăcașurile de cult prima Denie din acest an, din Postul Sfintelor Paști, Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Slujba de la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Potrivit rânduielii tipiconale, miercuri seară, în săptămâna a cincea din Postul Mare, se săvârșește Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. În Catedrala Mitropolitană din Iași, slujba Canonului a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor format din părinți slujitori ai catedralei. În cadrul Deniei Canonului cel Mare s-a citit și Viața Sfintei Maria Egipteanca, important document hagiografic și duhovnicesc, scris de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a evidențiat importanța Deniei Canonului Mare: „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această sfântă și binecuvântată seară. Seara Canonului Mare, rugăciunea de pocăință, chipul Sfintei Maria Egipteanca, adus în fața noastră ca îndemn puternic pentru întoarcerea minții noastre la Dumnezeu, ca arătare a duhului pocăinței. Semn al recunoașterii păcatelor pe care le-am săvârșit și al întoarcerii noastre către Dumnezeu. Nu sunt cuvinte multe de spus în această seară pentru că slujba Canonului cel Mare a fost deopotrivă rugăciune, dar și cuvânt de învățătură ca sufletul omului să se întoarcă către Dumnezeu. Pentru că oameni suntem, purtători de trup și purtători de păcate, se cuvine ca răspuns la chemarea pe care Biserica ne-a făcut-o, pentru a participa la această dumnezeiască slujbă să înrădăcinăm cât mai adânc în ființa noastră strigătul, dorul nostru după Dumnezeu, zicând: «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă»”.