Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prima procesiune de Florii din Timişoara
Mai multe evenimente, prilejuite de Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, au fost organizate în inima Banatului. Astfel, sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 17:00, a fost organizată procesiunea Floriilor, iar duminică, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Timişoara.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, Parohia Ortodoxă Română Timişoara-Iosefin, în colaborare cu Asociaţia "Oastea Domnului", Societatea Femeilor Creştin-Ortodoxe din Timişoara şi Asociaţia ALTAR a revoluţionarilor din Decembrie 1989, a organizat sâmbătă procesiunea Floriilor. La eveniment au participat enoriaşii Parohiei Iosefin, dar şi credincioşi de la alte parohii timişorene. Procesiunea a debutat din faţa bisericii parohiale cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" şi a continuat pe străzile din jurul lăcaşului de cult. În cadrul acesteia, credincioşii, cu ramuri de salcie şi icoane în mâini, alături de soborul de preoţi, au cântat imnuri şi pricesne specifice praznicului. Primul pelerinaj de Florii din Arhiepiscopia Timişoarei Totodată, au avut loc opriri pentru a fi rostite ectenii şi rugăciuni speciale, de binecuvântare şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra credincioşilor bănăţeni. La finalul procesiunii, toţi cei prezenţi s-au întors la biserica parohială, unde soborul de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Vecerniei urmată de Litie. Pr. paroh Ionel Popescu a declarat că oamenii au participat la procesiune în număr mare. "Credincioşii Parohiei Timişoara-Iosefin au primit cu bucurie propunerea de organizare a procesiunii Floriilor, prima de acest fel organizată în Timişoara. Bucuria aceasta s-a văzut şi din participarea în număr mare a credincioşilor, peste 400 de participanţi. Considerăm că această procesiune a contribuit la sporirea evlaviei credincioşilor, întărirea lor în credinţă şi, totodată, la înţelegerea semnificaţiei praznicului Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim", a spus pr. Ionel Popescu. PS Paisie: ramurile de salcie, ramurile credinţei În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, după Sfânta Liturghie, în cuvântul de învăţătură rostit, PS Paisie Lugojanul a făcut o scurtă tâlcuire a pericopei evanghelice citite cu ocazia marelui praznic, din Evanghelia după Ioan, cap. 12, 1-18, unde este istorisită intrarea smerită, dar în acelaşi timp triumfală a Mântuitorului în Cetatea Ierusalimului. Totodată, ierarhul a arătat că, prin obiceiul îndătinat de a duce de sărbătoarea Floriilor ramuri de salcie la biserică, spre a fi binecuvântate, credincioşii se aseamănă copiilor şi oamenilor care l-au primit cu dragoste şi bucurie pe Mântuitorul Hristos, strigând "Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului". "Ramurile binecuvântate de salcie pe care le ducem la casele noastre simbolizează ramurile credinţei în Mântuitorul Iisus Hristos, ramurile prezenţei în Ierusalim a Mântuitorului. În biserică, iubiţi credincioşi, suntem în Ierusalimul Cel de Sus, venind în biserică intrăm în "Ierusalimul Ceresc" şi participând la Sfânta Liturghie Îl vedem pe Hristos care intră în Ierusalimul Sfântului Altar şi se jertfeşte pe Sfânta Masă. Fiul lui Dumnezeu ştia că n-are să fie uşoară intrarea în Ierusalim, nu că ar fi avut de întâmpinat oştiri pe care a trebuit să le biruiască, ci s-a înfruntat cu răutatea din sufletul omului, răutatea celor care peste câteva zile urmau să-l răstignească pe Muntele Golgota. Iubiţi credincioşi, la marele praznic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să ne aducem aminte de faptul că Hristos Domnul primeşte de bunăvoie să meagă la această jertfă, iar pentru aceasta noi suntem datori să-i slujim lui Dumnezeu cu credinţă fierbinte şi cu dragoste", a precizat PS Episcop-vicar. În final, Preasfinţia Sa a transmis tuturor credincioşilor binecuvântarea şi dragostea părintească a Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, încredinţându-i de toată purtarea de grijă a Întâistătătorului lor. După oficierea Sfintei Liturghii, toţi credincioşii au primit ramuri de salcie, special pregătite de preoţii şi diaconii Catedralei mitropolitane şi binecuvântate în cadrul slujbei de Preasfinţitul Paisie Lugojanul. Răspunsurile liturgice au fost date de corala catedralei, condusă de pr. Dan Dragomir.