Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Prima teză de doctorat dedicată românilor din diaspora
La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti a avut loc ieri, 22 noiembrie, susţinerea publică a lucrării de doctorat "Biserica Ortodoxă Română în diaspora. Scurt istoric şi organizare actuală", elaborată de părintele Ion Armaşi Vartan, consilier patriarhal pentru comunităţi externe în cadrul Sectorului Relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române, sub coordonarea ştiinţifică a părintelui profesor Viorel Ioniţă.
Deşi până în prezent au mai fost elaborate două teze de doctorat dedicate unor eparhii din diaspora, lucrarea părintelui Ion Armaşi este prima cercetare ştiinţifică ce surprinde într-un mod elaborat aspecte ale misiunii şi pastoraţiei româneşti la nivel global. Lucrarea se bazează pe o bibliografie consistentă şi este inedită prin informaţiile culese din arhivele Patriarhiei Române şi prin datele rezultate din cercetarea pe teren în timpul celor 10 ani de activitate a autorului în cadrul Sectorului Relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române. Pr. Ion Armaşi a prezentat, în cadrul sesiunii de ieri, criteriile acceptate canonic pentru ca o Biserică autocefală să-şi depăşească limitele jurisdicţionale naţionale şi să-şi organizeze propria diasporă, contextul în care a fost organizată diaspora Bisericii Ortodoxe Române şi evoluţia ei, precum şi o radiografie a eparhiilor ortodoxe româneşti din diaspora, a comunităţilor româneşti din jurul graniţelor României şi al aşezămintelor monahale româneşti de la Locurile Sfinte. Pr. Ion Armaşi a arătat că diaspora ortodoxă românească este una dintre cele mai mari şi mai bine organizate din toate diasporele care aparţin Bisericii Ortodoxe. "Diaspora românească este deservită astăzi de aproximativ 600 de clerici (dintre care 13 episcopi şi mitropoliţi), organizaţi în trei mitropolii (cu şase episcopii sufragane), o arhiepiscopie, patru episcopii, 500 de parohii şi 40 de mănăstiri, capele de închisori şi de spitale". De asemenea, candidatul la titlul de doctor a subliniat că "este important ca fiecare comunitate să primească asistenţă religioasă în propria limbă. Patriarhia Română s-a preocupat în mod constant să asigure românilor de pe toate meridianele un spaţiu pentru suflet, în care să poată participa la slujbe în limba română, oficiate de un preot român. Aşa se face că, în cadrul comunităţilor ortodoxe româneşti din afara României, peste 600 de clerici îl propovăduiesc pe Hristos în limba română, pentru cei peste patru milioane din diaspora". Din comisia de examinare au făcut parte pr. prof. Viorel Ioniţă, coordonarul ştiinţific al lucrării de doctorat, pr. prof. Ştefan Buchiu, decanul Facutăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, pr. prof. Ioan Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, pr. prof. Constantin Pătuleanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, pr. prof. Adrian Gabor, secretar ştiinţific al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti. Referenţii au făcut aprecieri asupra conţinutului şi a tematicii abordate şi au recomandat lucrarea părintelui Ion Armaşi, ca un util instrument de lucru pentru teologi, profesori, studenţi şi politicienii aflaţi în misiune diplomatică în afara graniţelor ţării. Tot ieri a candidat pentru obţinerea titlului de doctor teologul Stoian Dumitru Sorin, care a susţinut lucrarea "Biserica Greciei în secolul XX", elaborată tot sub conducerea ştiinţifică a pr. prof. Viorel Ioniţă.