Lacrimile pocăinţei curăţă mulţime de păcate

Luni, 15 martie, în prima zi a Sfântului şi Marelui Post, urmând rânduielii tradiţionale din această perioadă, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit în Catedrala Patriarhală slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia a citit prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. La final, ­ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat mai multe teme cuprinse în textul Canonului Mare.

La începutul urcuşului duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, Prea­sfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a citit prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala Patriarhală, iar la finalul Pavecerniţei Mari a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat profunzimea teologică a acestui canon de pocăinţă, evidenţiind importanţa lacrimilor pentru îndreptarea omului păcătos. „Nici unul dintre canoanele de rugăciune ale Bisericii nu are o asemenea profunzime şi trăire. Autorul canonului ne propune cuvintele Scripturii care arată atât exemple ale celor care au păcătuit şi s-au pierdut, cât şi ale celor care s-au îndreptat prin pocăinţă. Dintre învăţăturile pe care ni le propune Sfântul Andrei Criteanul, una dintre cele mai importante este tema plânsului, a lacrimilor de pocăinţă. Părinţii Bisericii, vorbind despre lacrimi, ne-au spus că sunt «al doilea Botez», care curăţă mulţime de păcate. Sfânta Evanghelie ne vorbeşte despre lacrimile de iubire pe care Mântuitorul le-a vărsat pentru prietenul Său Lazăr. De asemenea, în scrierile aghiografice întâlnim multe mărturii despre cei care au plâns toată viaţa pentru păcatele lor. O lacrimă vărsată din inimă poate şterge multe păcate”, a spus Preasfinţia Sa.

Smerenia în drumul omului spre desăvârşire

De asemenea, ierarhul a subliniat importanţa pe care autorul Canonului Mare o acordă smereniei în drumul omului spre desăvârşire, ca atitudine care îl pregăteşte pe creştin pentru propriul sfârşit: „Sfântul Andrei Criteanul își asumă, smerindu-se, toate păcatele oamenilor, de la Facerea lumii până la Înălțarea Domnului. El pomenește de virtuțile unora, de cei care au strălucit prin fapte minunate, dar se așază totdeauna sub haina zdrențuită a smereniei, spunând că nu a fost om care să-l fi întrecut cu păcatele: «Mai mult decât toți oamenii, eu însumi am greșit, Mântuitorule. Îmbrăcatu-m-am cu haină zdrențuroasă. Nu a fost în viață păcat, nici fărădelege, nici răutate, pe care să nu le fi săvârșit eu, Mântuitorule, cu mintea și cu cuvântul, cu voinţa și cu gândul, cu ştiinţa și cu fapta, păcătuind ca nimeni odinioară». El s-a așezat în locul celor mai păcătoși oameni, deşi, cu siguranță, nu a fost aşa. Smerenia îl poate ridica pe om. De aceea, autorul canonului vorbește şi despre sfârșit, spunând: «Aproape, lângă uși este Judecătorul și tu, suflete, nu te întorci. Se apropie, suflete, sfârșitul și nu te îngrijești»; «ca un vis, ca o floare trece viaţa noastră, pentru ce în deșert ne tulburăm?» Problema sfârșitului, tema judecăţii particulare și apoi a Judecăţii universale este adusă în discuție de Sfântul Andrei Criteanul ca un îndemn adresat tuturor pentru ca sfârșitul fiecăruia să nu găsească pe nimeni nepregătit”.

Irmoasele şi stihurile Canonului Mare au fost interpretate de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, dirijată de pr. conf. univ. dr. Stelian Ionaşcu, iar răspunsurile la slujba Pavecerniţei Mari au fost oferite de slujitori ai Catedralei Patriarhale.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se citește fragmentat în primele patru zile ale Postului Mare, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, şi integral în cadrul Deniei săvârșite în miercurea săptămânii a cincea din post, care în acest an va fi în 14 aprilie. Acest imn liturgic analizează modul în care păcatul a dus la căderea omului din demnitatea sa iniţială, oferind, prin exemple scripturistice, remediile necesare întoarcerii, pe parcursul urcuşului duhovnicesc al Postului Mare.