Prin convertirea la Hristos şansele dobândirii harului Duhului Sfânt sunt egale pentru toţi

Dreptul la protecţie şi la azil al refugiaţilor (străinilor) garantat prin Convenţia privind statutul refugiaţilor şi adoptată la 28 iulie 1952, ratificată şi de către ţara noastră pe 4 iulie 1991, care prevede acordarea dreptului de azil refugiaţilor şi un tratament cât mai favorabil posibil, a fost şi el stipulat în Biblie, prin legea dată lui Moise cu peste trei mii de ani în urmă. Cu toate că din momentul accederii în pământul făgăduinţei, israeliţilor li s-a interzis categoric să contracteze căsătorii de tip exogam pentru a evita prea marea influenţă a străinilor lor şi a le perverti moravurile şi slăbi credinţa monoteistă (Deut. 7, 1-6), totuşi străinul (ger) sau veneticul avea o seamă de privilegii ce estompează cu mult interdicţiile înrudirii cu ei. În primul rând, băştinaşilor le era interzis să-i asuprească pe cei străini (Exod 22, 21; 23, 9; Levitic 19, 33-34), ba chiar li se cerea să-i iubească aidoma confraţilor (Deut. 10, 19). Aşa cum precizam, în ziua de sabat, străinul avea acelaşi drept la odihnă în vederea refacerii forţei de muncă (Exod 23, 12). Textele legislative le dădeau dreptul de a se bucura de aceleaşi privilegii de a fi protejaţi ca şi orfanii şi văduvele, încât psalmistul, ca de altfel şi unii profeţi anteexilici spun că Dumnezeu Însuşi îşi asumă rolul de apărător al străinilor şi îl va judeca pe cel care îi asupreşte (Ps. 94, 6; 146, 9; Ier. 7, 6; 22, 3; Iez. 22, 7, 29; Zah., 7, 10; Mal. 3, 5). Străinul nu se bucura totuşi de dreptul eliberării în Anul Jubileu (Levitic 25, 45-46) dacă era sclav.

Drepturi egale înaintea instanţelor de judecată

În ceea ce priveşte drepturile civile, în afară de dreptul la odihnă (Exod 20, 10), de altfel garantat tuturor oamenilor, un alt drept de care beneficiau şi străinii în vechea societate israelită, aşa cum mărturiseşte Biblia, era acela de a fi apărat înaintea unei instanţe de judecată, fiind exclus de la tortură pentru aflarea adevărului, aşa cum, din păcate, se obişnuia la unele popoare barbare sau în ţările cu un regim totalitar şi absurd. Ca şi băştinaşul, străinul trebuia să aibă parte de o judecată dreaptă şi în cazul uciderii involuntare, drept ce se concretiza prin adăpostirea acestuia, pentru un timp, în acele cetăţi de azil (scăpare), pentru cei care ar fi ucis involuntar (Exod 35, 15). Este adevărat că din punct de vedere cultic străinii nu se puteau bucura de dreptul de a participa la actele de închinare de la sanctuar, dar poate că nici nu-şi doreau acest lucru, şi nici animalele lor nu puteau fi acceptate spre a fi sacrificate (cf. Lev. 22, 25). De asemenea, în cazul străinilor nu se putea vorbi de accederea la funcţiile sacerdotale şi nici pe tronul regal nu puteau urca cei de alt neam. Totuşi, prin atitudinea generală de multă bunăvoinţă faţă de ei, am putea spune că se pregătea acceptarea tuturor oamenilor ca membri cu drepturi depline ai împărăţiei lui Dumnezeu de vreme ce a fost înlăturată orice barieră care-i despărţea pe iudei de neamuri (Efeseni 2, 11-19).¹ Pe Scriptura Primului Testament se baza şi Sf. Pavel când le scria credincioşilor Bisericii din Galatia că: nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Iisus (Galateni 3, 28). El atenţionează deci că prin convertirea la Hristos şansele dobândirii harului Duhului Sfânt şi a împărăţiei lui Dumnezeu sunt egale pentru toţi oamenii, fără nici o restricţie ce ar ţine de rasă, sex ori poziţie socială, după cum spune şi Sf. Petru în prima epistolă (cap. 3, 7), şi într-adevăr în Biserica celor botezaţi în numele Sfintei Treimi au fost anulate toate barierele, şi deosebirile au devenit cu totul neesenţiale.²

1 Foreigner, în Interpreter´s Dictionary of the Bible, An Illustrated Encyclopedia, F. J. Abingdon Press, Nashville, 1991, 310-311.

2 Heiko Krimmer, Epistola către Galateni - comentariu biblic, vol. 13, editura "Lumina lumii", Korntal, Germania, 2001, 102.