În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Prin Înviere intră în veşnicie întreaga umanitate”
Miercuri seară, Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti a fost gazda conferinţei cu titlul: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie...”, susţinută de părintele Marc Antoine Costa de Beauregard. Printre organizatorii acestui eveniment s-au numărat Protoieria Sector 6 Capitală, Filiala Sector 6 a Ligii Tineretului Creștin Ortodox Român și Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”-Militari. Moderatorul întâlnirii a fost părintele Visarion Alexa, parohul bisericii amintite mai sus.
Autor a mai multe volume, dintre care două au apărut şi în limba română: „Îndrăzneşte să înţelegi că te iubesc!” și „Mică dogmatică vorbită” - rodul dialogurilor cu părintele Stăniloae, părintele Marc Antoine Costa de Beauregard, francez de origine şi ortodox, este protopop al Protoieriei Franței, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale.
La începutul prelegerii sale, părintele Marc a vorbit despre importanţa credinţei în Înviere şi rostul postului în urcuşul spre Înviere. Astfel, el a răspuns la întrebarea: „De ce credinţa în Înviere este fundamentală pentru creştini?”, arătând că timpul Marelui Post ne este dat pentru a ne împărtăşi de Înviere, chiar de aici de pe pământ. Spre finalul discursului, părintele de origine franceză a dezvoltat dimensiunea eshatologică a credinţei în Înviere. „Vom intra în curând în Sfântul şi Marele Post şi este bine să facem un efort spiritual, să medităm asupra importanţei pe care o are credinţa în Înviere pentru noi toţi. Credinţa creştină nu este o ideologie, o teorie sau o simplă doctrină. Ea este în primul rând o mărturie bazată pe fapte. Aceste fapte sunt atestate de martori oculari. Istoria Bisericii este constituită de mulţimea martorilor care, generaţie de generaţie, atestă adevărul acelor fapte, între care şi Învierea Mântuitorului. Învierea lui Hristos este evenimentul care a schimbat istoria lumii prin noutatea lui. Învieri până la cea a Domnului au mai fost consemnate în viaţa unor sfinţi sau profeţi din Vechiul Testament, precum Sfântul Ilie şi Elisei. Hristos Însuşi a înviat pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe prietenul său, Lazăr, fratele Martei şi al Mariei. Apostolii Petru şi Pavel au înviat şi ei mai multe persoane. Învierea lui Hristos este însă una cu totul diferită. Ea nu este o reîntoarcere la viaţă, o reanimare care împiedică persoana să moară ulterior definitiv. În cazul lui Hristos, termenul folosit pentru înviere este anastasis, o ţâşnire din mormânt, din împărăţia morţii, şi o intrare într-o viaţă complet nouă, nu o revenire la existenţa aceasta perisabilă. Învierea lui Hristos nu este provocată de o cauză exterioară, de acţiunea harismatică a unei alte persoane. Nu. În cazul lui Hristos, El este subiectul suprem al propriei Sale Învieri”, a subliniat părintele Costa de Beauregard.
„Învierea este slava omului în care Însuşi Dumnezeu Se slăveşte”
Vorbind despre impactul Învierii asupra umanităţii, conferenţiarul a arătat că Învierea lui Hristos antrenează întreaga natură umană care se uneşte ipostatic cu El. „Importanţa Învierii lui Hristos ţine de faptul că prin El, prin puterea dumnezeirii, intră în veşnicie întreaga umanitate. Învierea lui Hristos este şi teofania prin excelenţă, adică manifestarea dumnezeirii Mântuitorului. Hristos este nu doar Mesia aşteptat de Israel, ci chiar Dumnezeu în persoană, Acelaşi Cuvânt care a creat tot ce este văzut şi nevăzut cu ajutorul Tatălui şi al Sfântului Duh. Faptul Învierii este necuprins cu mintea, la fel de important ca şi cel al creării lumii. Învierea ridică umanitatea la nivelul ei cel mai înalt, Învierea este slava omului în care Însuşi Dumnezeu Se slăveşte şi slava lui Dumnezeu în care omul se împlineşte.”
În ceea ce priveşte umanitatea, nimic nu mai este ca înainte. Istoric există un „înainte” şi un „după” Înviere. De aceea Paştele este atât în centrul anului liturgic, cât şi al istoriei umane universale. Prin Învierea lui Hristos, natura umană nu este schimbată, nu este înlocuită cu o alta, ci îndumnezeită şi slăvită. Moartea nu mai este punctul terminus al existenţei, ci uşa către viaţă, către eternitate.
Întreaga tradiţie creştină transmisă prin Sfinţii Apostoli şi Femeile Mironosiţe nu mărturiseşte altceva decât Învierea lui Hristos. Săvârşirea Liturghiei reprezintă o celebrare a Învierii.
În finalul conferinţei, părintele Marc a vorbit despre dimensiunea eshatologică a Învierii. „Noi nu ne împărtăşim în Liturghie doar de Hristosul înviat prezent prin Sfântul Trup şi Sânge în Biserică, ci şi de Hristos Cel ce va veni. Postul înseamnă priveghere, aşteptare şi pregătire pentru venirea lui Hristos Cel înviat, Care vine în slavă să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Noi aşteptăm învierea morţilor drept consecinţă a Învierii lui Hristos. Suntem botezaţi în perspectiva lumii ce va să fie. Cumva ne împărtăşim deja de cea de-a doua venire.”