În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
„Prin preoţi, Hristos îi face vii pe oameni“
În cadrul atelierului de formare pentru preoţii recent hirotoniţi din Arhiepiscopia Iaşilor, desfăşurat la Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie“ din Miclăuşeni, zilele trecute au susţinut seminarii pr. dr. Răzvan Ionescu, slujitor al parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva“ şi „Sfânta Genoveva“ din Paris, arhim. Nichifor Horia, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi, pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi, arhim. Damaschin Luchian de la Mănăstirea Sihăstria Putnei şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
„Programul de iniţiere şi formare pentru tinerii preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor“, organizat la Miclăuşeni cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Sectorul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin Centrul de formare şi inovare dezvoltat în colaborare cu Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ şi în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, se apropie de final. Săptămâna trecută, în zilele de miercuri, 4 august, şi joi, 5 august, au avut loc atelierele susţinute de pr. dr. Răzvan Ionescu, slujitor al parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva“ şi „Sfânta Genoveva“ din Paris, care a vorbit despre tema „Domnul în căutarea omului - prin lucrarea părintelui“. „Căderea omului în istorie a venit prin neascultare; ridicarea omului vine prin ascultare; de aceea este nevoie de părintele duhovnicesc. Fiecare părinte are la rândul său un alt părinte duhovnicesc şi acela pe altul, şi aşa mai departe. De fapt, fiecare dintre noi tindem către paternitatea desăvârşită care este Dumnezeu Tatăl“, a spus pr. Răzvan Ionescu, în cadrul prelegerii susţinute.
În seara zilei de joi şi în cea următoare, arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi, a fost invitatul seminarului de formare de la Miclăuşeni, susţinând, în două sesiuni, atelierul de facilitare „Cum trăiesc Sfintele Taine şi Sfânta Liturghie“. Părintele exarh a vorbit despre importanţa credinţei preotului slujitor pentru comunitatea pe care o păstoreşte: „În parohiile voastre, veţi întâlni credincioşi care nu au încredere în puterea Bisericii. Pentru aceştia, este nevoie ca noi să credem întâi. În toate tainele avem formula aceasta «se botează, se cunună»; aşadar preotul nu dă binecuvântarea lui, ci, prin mâna sa, Însuşi Dumnezeu binecuvântează“.
Seminarii în comun, pentru preoţi şi preotese
În ziua de sâmbătă, 7 septembrie, după rugăciunea de dimineaţă, au urmat ateliere de facilitare atât pentru tinerii preoţi participanţi, cât şi pentru preotesele acestora. Astfel, pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, a susţinut atelierul „Eu şi familia mea. Perspectivele unei familii de preot în lumea de azi“, dedicat preoţilor, iar doamna preoteasă Daniela Bahrim le-a vorbit prezbiterelor prezente despre tema „Eu şi familia mea“. După alte două seminarii separate, preoţii şi preotesele au participat în comun la cursul „Eu şi familia mea. Cum să mă ascult ca să îl pot asculta pe copilul meu“, susţinut de maicile Sofronia şi Nectaria de la Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi, şi de d-na preoteasă Daniela Bahrim.
Duminică, 8 septembrie, toţi preoţii participanţi la atelierul de formare de la Miclăuşeni au slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pângăraţi, după care au vizitat Mănăstirea Horaiţa şi Mănăstirea Bistriţa. În pelerinaj, preoţii au fost însoţiţi de soţiile lor.
„Citind pe Dumnezeu. «Lectio divina» - recuperarea unei Tradiţii demult uitate“
Luni, 9 septembrie, cea de-a doua săptămână a „Programului de iniţiere şi formare pentru tinerii preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor“ a debutat cu rugăciunile de dimineaţă rostite în comun de preoţii participanţi, după care a urmat o sesiune de evaluare a primei săptămâni, utilizându-se „Jurnalul de reflecţie“ al fiecărui participant.
A urmat apoi în Sala mare a Palatului Sturdza al Centrului Social-Cultural „Sfântul Ilie“ - Miclăuşeni seminarul de facilitare „Citind pe Dumnezeu. «Lectio divina» - recuperarea unei Tradiţii demult uitate“, susţinut de arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor.
„În icoanele Răsăritului şi nu numai, Mântuitorul Iisus Hristos este tot timpul reprezentat ţinând în mâini o carte, întrucât pentru noi El este Cuvântul lui Dumnezeu. Această carte, care este Sfânta Scriptură, este reprezentată în iconografie în dreptul inimii Domnului Hristos, semn că El o preţuieşte şi dovadă că El ne-a dat această carte pentru a ne întâlni cu Dumnezeu“, a subliniat arhim. Hrisostom Rădăşanu, în debutul prezentării. În continuare, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor a vorbit despre metoda citirii Sfintei Scripturi în comun, cunoscută în Occidentul latin ca „lectio divina“, originară din Răsăritul secolelor III-IV, subliniind care sunt paşii ce trebuie urmaţi în desfăşurarea acestei metode. Astfel, s-a specificat faptul că locaţia unde se va citi Sfânta Scriptură în comun, a preotului cu enoriaşii, ar trebui să fie naosul bisericii, cu o candelă în mijloc, că citirea textului sacru trebuie făcută în genunchi şi trebuie precedată de rugăciune, că fiecare pasaj biblic trebuie citit de mai multe ori, urmat de meditare şi de cântărirea sensurilor diferite ale cuvintelor, că toţi cei prezenţi sunt invitaţi să vorbească, că trebuie căutate situaţii practice şi mărturii ale participanţilor în care textul Scripturii poate fi aplicat, că lecturile de genul acesta trebuie făcute pe categorii de vârstă, că este recomandat ca după un moment în care oamenii îşi exprimă dorinţa de a se vindeca prin citirea cuvântului, preotul să rostească o rugăciune de binecuvântare şi de încurajare pentru neputinţa şi scăderea fiecăruia. La finalul seminarului, preoţii participanţi au aplicat metoda „lectio divina“ la mai multe texte scripturistice şi au evaluat rezultatele obţinute în urma acesteia.
După prezentarea seminarului de studiu biblic, arhim. Hrisostom Rădăşanu a mai ţinut un atelier referitor la regulile de aur ale pelerinajului, subliniind că preotul trebuie să fie prezent în mijlocul credincioşilor lui într-o astfel de activitate, iar tinerii nu trebuie să lipsească. Conform spuselor acestuia, pelerinajul trebuie să conţină obligatoriu cel puţin o participare la Sfânta Liturghie şi o întâlnire cu un duhovnic, trebuind vizitate totodată şi alte obiective turistice în afară de mănăstiri.
„Regula de bază în predică este: eu scad, ca Dumnezeu să crească“
Ziua de marţi s-a încheiat cu seminarul părintelui conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, care a vorbit despre „Exigenţe pastorale personale. Unde descopăr resursele unei pastoraţii exigente“. „În pastoraţie, învăţaţi bine comunicarea. Regula de bază în predică este: eu scad, ca Dumnezeu să crească. Rugăciunea înseamnă să ne luăm de piept cu Dumnezeu. Dumnezeu nu îngăduie suferinţa, ci suferinţa ne-o producem noi singuri. Este foarte importantă identificarea cu problema pe care o avem de rezolvat, să nu o diluăm. Nu vă uitaţi la voi când păstoriţi, ci la familiile voastre şi la parohiile voastre, la cei pe care îi aveţi de păstorit. Să nu aveţi nici o zi fără epitrahilul pe gât. Prin slujirea Sfintei Liturghii se reactivează parohia. Biserica are nevoie de rugăciune comunitară. Preoţilor li se dă în mână Trupul lui Hristos, de aceea, ei sunt chirurgii, prin care Hristos îi face vii pe oameni. Aveţi curaj în parohie; oaia în mijlocul lupilor este smerită, decentă, dar are un comportament de fiară atunci când este nevoie să se apere“, au fost unele dintre sfaturile adresate de părinte participanţilor.
Marţi dimineaţă, părintele Constantin Necula a susţinut un nou seminar, intitulat „Practica în domeniul propovăduirii ortodoxe. Dinamica Omileticii moderne“, după care, în după-amiaza zilei, a urmat seminarul monahiei Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi, care a vorbit despre „Impactul în relaţiile de familie a atitudinilor de viaţă şi a rolurilor în relaţiile învăţate în primii şase ani de viaţă. Identificare, conştientizare, terapie în Biserică“. Miercuri, 11 septembrie, după oficierea slujbei Utreniei şi a Sfintei Liturghii, preoţii participanţi la seminarul de formare de la Miclăuşeni au participat la alte două ateliere de facilitare susţinute tot de maica Siluana Vlad: „Importanţa conţinuturilor inconştiente şi subconştiente moştenite de la părinţi şi strămoşi în viaţa omului şi a familiei sale actuale“ şi „Identificarea traumelor şi a urmărilor lor în viaţa urmaşilor. Terapia oferită de Biserică“.
Ieri, 12 septembrie, preoţilor de la seminarul de formare de la Miclăuşeni le-au vorbit arhim. Damaschin Luchian de la Mănăstirea Sihăstria Putnei şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Detalii despre aceste întâlniri, cât şi despre finalul evenimentului vom oferi în ediţiile viitoare ale ziarului nostru.