„Prin Sfintele Taine, omului i se comunică puterea de a se întâlni cu Dumnezeu“

Biserica Ortodoxă împărtăşeşte credincioşilor ei comori harice inimaginabile, care pot aduce tot binele în viaţa unui om. Acestea sunt Sfintele Taine. Primul temei al întâlnirii între om şi Dumnezeu în Sfintele Taine este încrederea cu care vine omul, dreapta credinţă, iar acolo unde apare şovăiala în credinţă contează măcar efortul de voinţă, precum observăm la tatăl copilului lunatic, ce spune „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!“. Acesta vedea în el însuşi o sfâşiere lăuntrică pe care, mai mult sau puţin, toţi cei ce începem să mergem pe drumul credinţei o vom descoperi în noi. Cum anume trebuie trăite Sfintele Taine, ce puteri ale Botezului pot renaşte în noi prin Spovedanie şi Împărtăşanie în dreaptă înţelegere, ce alte lucrări harismatice erau incluse în Sfintele Taine ale Bisericii din primele secole? La meditaţia de seară la Sfintele Taine, organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Iaşi, joi, 8 mai 2014, în sala T17 a Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din acest oraş şi exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, a împărtăşit celor prezenţi răspunsuri la aceste întrebări şi cuvinte de nădejde.

„Tainele în care ne întâlnim cu Dumnezeu lucrează în viaţa noastră cu atât mai puternic şi mai evident cu cât noi ne pregătim cu mai multă atenţie pentru aceasta şi ne deschidem sufletul lucrării tainice a lui Hristos. Prin acestea avem încredinţarea că omului i se comunică puterea de a se întâlni cu Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu şi sfinţenia Lui. De aceea este foarte important să fim în acest loc de întâlnire în care ni se spune: «Pace tuturor!»; ‹‹Harul Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos să fie cu voi, cu toţi!››, unde începem, încetul cu încetul, să deschidem ochii noştri duhovniceşti şi să ne întâlnim cu adevărat cu Hristos. Astfel  vom înţelege în mod esenţial care este sensul vieţii noastre, ce înseamnă moartea, ce este păcatul şi izbăvirea de păcat, cum lucrează iertarea lui Dumnezeu şi harul sfinţitor în inima noastră“,  subliniază arhim. Nichifor Horia, în debutul întâlnirii.

„Spovedania şi Împărtăşania pot renaşte în noi puterile de viaţă primite la Botez“

Botezul, Mirungerea şi Sfânta Împărtăşanie mai sunt numite şi tainele iniţierii, pentru că prin ele persoana intră în viaţa Bisericii. Încă din primele secole, Biserica a inclus în Sfintele Taine şi alte lucrări harismatice, precum tunderea în monahism, sfinţirea apei şi celebrarea sfinţirii bisericii. Taina Botezului era la început aproape întotdeauna indisolubil legată de Sfânta Liturghie. De ce? În primele secole existau încă mulţi adulţi nebotezaţi. O făceau cu bucurie, cu entuziasm, dar ulterior, devenind creştini şi având la rândul lor copii, i-au botezat, prunci fiind.

În ceea ce priveşte Taina Cununiei, până la faimoasa bulă de aur al lui Alexie I Comnenul, în 1084, nu exista o standardizare, un ritual de împlinit între cei ce se căsătoreau, deşi toate câte se făceau în Biserică erau cu binecuvântarea episcopului. Până la acel moment era de neconceput oficierea Tainei Cununiei în afara Liturghiei. Motivul? Cununia civilă nu era desprinsă atunci de cununia religioasă, aceasta din urmă având atât valoare sacramentală, cât şi valoare civilă, aşa cum se întâmplă şi astăzi în Palestina şi în Israel. Din timpul lui Alexie I Comnenul, Cununia începe să fie posibilă în afara Liturghiei.

Potrivit părintelui Nichifor Horia, cele două Taine, Spovedania şi Împărtăşania, înnoiesc în noi acest chip al bucuriei şi al adevărului în măsura în care apar poticneli în credinţă, poticneli care nu înseamnă neapărat că ne îndoim la nivel dogmatic, la nivel doctrinar, ci atunci când avem o cât de mică durere de dus sau o mică nedreptate, deja se zdruncină în noi înţelesul că Dumnezeu, în pronia Lui, poate să ne descopere altceva decât aveam noi în plan, poate să ne abată de la un drum pe care ni l-am calculat, ni l-am pregătit. Dar El nu face aceasta într-un mod distructiv, spre micşorare, ci spre creştere. În sensul acesta, Spovedania şi Împărtăşania, dincolo de ale noastre delăsări, dacă sunt trăite într-adevăr ca înţelegere, pot renaşte în noi aceste puteri de viaţă pe care le-am primit la Botez: puterea de a mărturisi, puterea de a trăi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu şi puterea de a ne bucura în viaţă, indiferent de încercările pe care le avem, indiferent de reuşitele sau nereuşitele noastre. Puterea de a ne bucura că Dumnezeu ne iubeşte, că El are un plan cu noi şi-l lucrează şi-l desăvârşeşte în noi. Omul cu adevărat credincios, chiar şi atunci când a păcătuit şi se pocăieşte, are o bucurie lăuntrică.

„Rostul Sfintelor Taine este de a-l creşte pe om de la naşterea în trup spre naşterea în duh“

„Cele şapte Taine, dar şi tunderea în monahism, Agheasma, sfinţirea bisericii - pe care nu ştim dacă vreodată Biserica nu le va reconsidera în cadrul Tainelor esenţiale - toate acestea sunt una în împărtăşirea complementară şi deplină a harului lui Dumnezeu. Nu pot spune că, dacă m-am botezat, am fost uns cu Sfântul Mir, m-am împărtăşit, n-o să mai am nevoie de Spovedanie, n-o să mai am nevoie să mă cunun în biserică. Ci fiecare din aceste Taine îşi are rostul de a creşte pe om de la naşterea în trup spre naşterea în duh la trăirea în dreaptă şi adevărată înţelegere a puţinătăţii acestei vieţi pe care o avem, pentru ca însăşi viaţa aceasta pe care o avem să fie întâlnire adevărată cu Dumnezeu, iar moartea înţeleasă cu adevărat ca întâlnire desăvârşită spre aceasta“, afirmă arhim. Nichifor Horia.

„Să trăim surpriza şi bucuria vieţii încredinţaţi că la finalul acesteia Dumnezeu ne va da biruinţa“

Potrivit părintelui arhimandrit, rostul Tainelor nu este doar să ne ţină aproape de Biserică, să devenim mai buni sau mai morali, ci în toate să ne întregească bucuria de a fi creştini, înţelegerea că Dumnezeu lucrează în viaţa noastră, precum spune: „Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor“. Şi atunci nicio teamă, fie ea îndreptăţită, sau un pericol iminent în viaţa noastră nu trebuie să umbrească în noi această nădejde şi bucurie.

„S-a văzut că atunci când a fost prigoana mai mare, criza mai puternică sau neputinţa omului mai evidentă, atunci lucrarea lui Dumnezeu a fost mai vădită, mai puternică. Încât nicio clipă nu cred că este înţelept să ne facem planuri: Ce-o să fac dacă va fi război în Ucraina? Ce-o să fac dacă va fi o prigoană şi voi intra în închisoare, ce-o să fac dacă vor veni cipurile? Ci în toate încredinţaţi să fim că, dacă Dumnezeu lucrează cu noi astăzi, El va lucra cu noi până la sfârşitul vieţii noastre şi până la sfârşitul lumii, şi cât timp Dumnezeu a rânduit să ne naştem în acest timp, ortodocşi fiind şi crezând în El,  Domnul va lucra mântuirea noastră cât timp noi vom pricepe să fim deschişi relaţiei cu El. Să nu ne raportăm la Dumnezeu în mod superstiţios, ca într-un parteneriat de afaceri: mi-am făcut rugăciunea, mi-am dat pomelnicul, am aprins şapte lumânări, am ţinut postul. De acum Dumnezeu trebuie să aibă grijă să îmi trăiască soacra, să nu mă cert cu nevasta, să nu am accident, să nu plouă prea tare, să nu fie grindină şi alte lucruri de genul acesta. Să trăim surpriza şi bucuria vieţii încredinţaţi fiind că Dumnezeu nu va duce acest film al vieţii decât până la capătul lui, care nu poate fi altul decât biruinţa“, a concluzionat arhim. Nichifor Horia.