Prinos de gând şi recunoştinţă marelui Hrisostom

Sfântul Ioan Gură de Aur a rămas, până în ziua de azi, modelul suprem al oratoriei eclesiastice, predicator şi omilet de o elocvenţă ce uneşte talentul lui Demostene şi cunoaşterea umanismului clasic cu fervoarea şi simplitatea apostolică şi paulină. Prăznuirea sa o sărbătorim, an de an, la 13 noiembrie, data trecerii sale în lumea celor drepţi.

Epoca grandioasă şi întemeietoare pentru creştinătate a fost întâiul secol al erei noastre, al erei moderne, al erei creştine: veacul în care Mântuitorul Iisus Hristos a păşit pe pământ, veacul Apostolilor, al Evangheliştilor, veacul Sfinţilor Părinţi Apostolici, veacul primilor sfinţi.

Apariţia veacului de aur

Mai apoi, în anii care au urmat, Biserica a trecut prin proba sa de foc: lupta pentru existenţă şi creştere în condiţii în care parcă tot universul se unea împotriva ei - era martirilor, era eroilor, a mărturisitorilor, a catacombelor. N-au lipsit, în această eră, figuri proeminente precum: Origen, Tertulian, Clement din Alexandria, Irineu şi alţii, care au demonstrat că măreţia şi creativitatea Bisericii stau, îndeosebi, în lupta pentru existenţă şi în propovăduirea adevărului mântuitor, simplu, concis şi convingător, peste veacuri. În acele vremuri, ca printr-un miracol divin, s-a născut o excepţională pleiadă de gânditori religioşi, de inspiraţi călăuzitori intelectuali, care, mai bine ca oricine, înainte sau mai târziu, au ştiut să caute şi să dea răspunsuri complexe, subtile, întregi şi mulţumitoare la întrebările şi comandamentele credinţei creştine. Ei sunt pietrele de temelie, masive şi trainice pe care s-a ridicat ulterior edificiul teologic, cultural, artistic şi intelectual al universului creştin în toată diversitatea sa uluitoare. Ei alcătuiesc ceea ce îndeobşte denumim noi, până astăzi, veacul de aur al creştinătăţii.

Sfântul Ioan Gură de Aur, deschizător de drum în umanismul creştin universal

Printre cele mai proeminente figuri ale acestui veac tronează cu prestanţă unică Sfântul Ioan Gură de Aur, considerat pe drept cuvânt cel mai elegant şi mai desăvârşit orator al patristicii orientale. Fiind un admirator al Sfântului Apostol Pavel, ale cărui epistole le-a comentat cu multă pricepere şi sârg lăuntric, Sfântul Părinte are meritul de a fi dezvoltat şi aprofundat o antropologie creştină complexă, plină de reflecţii bogate şi variate. El examinează cu profunzime omul ca persoană, sub aspectul raportului său cu unitatea generică, umană, cu umanitatea în întregul ei. Astfel că, datorită perspectivei adânci deschise asupra vieţii şi destinului omului în comunitate, Sfântul Ioan poate fi considerat unul dintre marii umanişti ai tuturor timpurilor.

Cele două borne ale istoriei: păcatul şi mântuirea

Desprindem, de asemenea, la acest mare teolog, o filosofie a istoriei potrivit căreia omenirea evoluează, de fapt, între două graniţe, între două borne: păcatul şi mântuirea. În gândirea lui, păcatul este şi un semn care indică, în felul său, însăşi unitatea omenirii. Adam şi Eva au păcătuit pentru întreaga omenire şi păcatul fiecăruia se repercutează asupra tuturor. Dar, în perspectiva tragică a unităţii omenirii prin păcat, Sfântul Ioan întrevede şi mântuirea treptată a acesteia prin Logosul întrupat şi prin Biserică. Biserica este aceea care îi primeşte, în numele lui Hristos, pe toţi la sânul ei, fără deosebire de rang social, pentru că toţi oamenii au aceeaşi natură şi sunt membri ai aceleiaşi obşti umane.

Unitatea şi solidaritatea genului uman se regăsesc în armonie, sub pavăza Sfântului Duh, în săvârşirile cultice ale Bisericii.

"Apostol al carităţii" şi "ambasador al săracilor"

Sfântul Ioan Gură de Aur "s-a aruncat" şi în vâltoarea vieţii sociale, pe care a încercat să o modeleze, reformându-i moravurile şi orientând-o spre limanul mântuitor al Evangheliei. El a biciuit viciile, îngâmfarea, simonia, necinstea, prostia, lăcomia, luxul şi toate ticăloşiile din vremea sa. A fost un critic intransigent al scăderilor contemporanilor săi şi, în acelaşi timp, un neîntrecut organizator al asistenţei sociale, după modelul celei din Cezareea Capadociei, motiv pentru care a fost supranumit în epocă "apostol al carităţii" şi "ambasador al săracilor".

Alte daruri şi virtuţi de care s-a învrednicit

Pe lângă toate acestea, Fericitul Părinte a sintetizat în chip desăvârşit pe păstorul de suflete: cumpănit, atent, calm, sensibil, cald, cu vorbitorul de talent şi de har care face din cuvânt armă de împlinire a programului său pastoral… Iar tratatul său "Despre Preoţie" a devenit cartea clasică a creştinismului asupra dumnezeieştii Taine a Hirotoniei, care a însufleţit, a încurajat şi a călăuzit cohortele de preoţi de-a lungul veacurilor.

A fost un catehet şi un pedagog de clasă înaltă, între atâţia alţii în vremea sa. Are meritul de a fi anticipat cu mai bine de 15 veacuri în urmă metoda clasică a pedagogiei moderne prin celebra teorie a Treptelor Formale, preconizând educaţia şi formarea copiilor pe baza Sfintei Scripturi. A fost un prodigios scriitor bisericesc, de la el păstrându-se până astăzi nu mai puţin de 18 volume în ediţia clasică "Migne", scrierile sale nefiind doar o comoară de exegeză teologică, istorică sau morală, ci şi o neasemuită desfătare stilistică pentru iubitorii de literatură frumoasă. A fost şi un liturgist consecvent, de la el rămânându-ne celebra rânduială a Sfintei Liturghii, pe care o săvârşim, cu fior lăuntric, în majoritatea zilelor din anul bisericesc.

Fie dar ca şi la popasul sărbătoresc al prăznuirii sale din acest an, cele ce vom putea mărturisi cu mintea şi cu inima să se poată constitui într-un omagiu de gând, avându-l mereu pe Marele Hrisostom ca pe un călăuzitor pe calea mântuirii noastre! Fie ca în ziua de marţi, 13 noiembrie, când se va săvârşi în toate bisericile Sfânta sa Liturghie, să fim într-un cuget, în glas de rugăciune şi în trăire lăuntrică, să rostim în grai de Acatist: "Sfinte Ioane, cel cu Gura de Aur, roagă-te pentru noi păcătoşii". Amin!