În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Priveghere pentru Sfinții Împărați la Catedrala Patriarhală
Sărbătoarea hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale este înfrumusețată în această perioadă prin slujbe de seară, privegheri, acatiste și Liturghii zilnice săvârșite atât în lăcașul de rugăciune istoric, cât și la Altarul de vară din vecinătate.
Slujba Privegherii dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost săvârșită marți, 24 octombrie, în Catedrala Patriarhală, de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La finalul Vecerniei unită cu Litia, înainte de a începe Utrenia, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură.
„Cel mai important ar fi să le cerem sfinților binecuvântarea ca să ne schimbăm viața și să ne apropiem mai tare de Domnul urmându-le lor. Primul dar pe care ni-l fac sfinții este bucuria pelerinajului. Sfânta Împărăteasă Elena ne arată bucuria întâlnirii cu sfinții. Alături de ea este icoana Maicii Domnului pictată de Sfântul Evanghelist Luca, care ne învață comportamentul grijuliu, matern față de toți cei care sunt într-o stare de vulnerabilitate. (...) Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ne oferă un exemplu de mărturisire a credinței într-o epocă a fricii și, deopotrivă, a relativizării. (...) Oprindu-ne la chipul Sfântului Dimitrie cel Nou, învățăm comportamentul smerit din care vine o altfel de putere. De la Sfântul Ierarh Nectarie învățăm răbdarea în fața suferințelor, a nedreptăților omenești, într-o lume în care calomnia a devenit ceva obișnuit”, a reliefat Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă.
Miercuri seara, 25 octombrie, slujba Privegherii pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, va fi săvârșită la Altarul de vară, iar joi, 26 octombrie, Sfânta Liturghie este săvârșită în același loc de Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul de Veria, Naousa și Kampania (Grecia).






.jpg)
