Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Profesoara Monica Neaga, nepoata Arhiepiscopului Teofil Herineanu, a fost condusă pe ultimul drum
Profesoara Monica Neaga, nepoata Arhiepiscopului Teofil Herineanu, trecută la Domnul duminică, 2 ianuarie 2022, a fost înmormântată miercuri, 5 ianuarie, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu un sobor de clerici.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre importanța dascălului în societate și a evocat personalitatea profesoarei Monica Neaga, o femeie credincioasă și un dascăl de vocație.
De asemenea, preotul paroh Nelu Alexandru Hales, de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Mărăști, de care aparținea adormita întru Domnul, a citit necrologul și a rostit îndătinatele iertăciuni.
Apoi, cortegiul funerar s-a deplasat spre locul rânduit din Cimitirul Central, unde prof. Monica Neaga a fost înhumată.
La slujba înmormântării au luat parte membrii familiei, apropiați, clerici, teologi, oameni de cultură, foști colegi profesori, precum și foști elevi, pe care Monica Neaga i-a format de-a lungul carierei sale profesionale.
Din soborul care a slujit împreună cu ierarhul au făcut parte vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului - preotul Iustin Tira, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol - arhidiaconul Claudiu Grama, inspectorul eparhial - preotul Vasile Nemeș, directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca - pr. lect. dr. Liviu Vidican-Manci, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu - pr. lect. dr. Adrian Podaru, pr. prof. dr. Ioan Chirilă și alții.
Unul dintre cei mai dedicați dascăli ai seminarului teologic clujean
Monica Neaga a fost cunoscută ca una dintre cele mai dedicate profesoare pe care le-a avut seminarul teologic clujean. A format generații de teologi și a introdus în universul cărților mii de elevi.
„Ca dascăl a fost un profesionist desăvârșit, fiind înzestrată de Premilostivul Dumnezeu cu vocație, competență, dăruire, sensibilitate, deținând arta de a transmite cunoștințe și de a forma generații de tineri. Tuturor le-a sădit gustul pentru lectură și dragostea față de Limba română și față de cultura poporului român. Aș sintetiza spunând că doamna profesoară Monica a fost un dascăl de excepție, profesorul ideal, pe care și l-ar dori orice elev sau student. Începând cu anul 1978, a desfășurat și o bogată activitate publicistică concretizată în numeroase articole memorialistice, medalioane literare, studii și articole omagiale, recenzii, apărute în reviste cu profil teologic, cum sunt: «Îndrumătorul bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului», «Mitropolia Ardealului» (Sibiu), «Renașterea» (Cluj), «Credința străbună» (Alba Iulia), «Scutul Patriei» (Cluj). Toată această frumoasă și rodnică activitate, în care a demonstrat reale calități scriitoricești și o erudiție vastă, a fost încununată de apariția, în anul 2004, în cadrul Editurii Renașterea, a cărții «Spațiul și timpul în basm și Icoană», carte apărută cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Doamna Monica a fost întâi de toate un creștin ultra-responsabil, o fiică devotată Bisericii. Cu siguranță că această apropiere și dragoste față de Casa lui Dumnezeu i-au fost insuflate de unchiul său, vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu. Ca enoriașă a parohiei noastre, adormita în Domnul a fost nelipsită de la slujbele religioase, iar duminica împreună cu soțul dânsei erau cei dintâi care pășeau pragul bisericii pentru a participa la Sfânta Liturghie”, a spus preotul paroh Nelu Hales în necrologul rostit la finalul slujbei de înmormântare.
Scurtă biografie
Monica Ana Neaga s-a născut în data de 12 octombrie 1946 în municipiul Cluj-Napoca, din părinții Alexandru (avocat de profesie) și Ana-Angela Herineanu. Școala primară a făcut-o în orașul Roman, unde familia s-a mutat atunci când fratele mai mare al tatălui, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, a fost înscăunat episcop. După terminarea școlii primare a revenit în Cluj-Napoca și s-a înscris la Liceul nr. 10, de pe str. Horea, apoi a urmat cursurile Facultății de Filologie și Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. A absolvit în anul 1969, an în care a fost repartizată în calitate de profesor de Limba și literatura română în localitatea Cătina, jud. Cluj. În anul 1970, s-a transferat la Școala Generală din comuna Mihai Viteazu, jud. Cluj, unde a activat până în anul 1977, când s-a angajat ca bibliotecar la Biblioteca Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului. În calitate de bibliotecar principal, s-a îngrijit de bunul mers al Bibliotecii Arhiepiscopiei, ordonând și făcând fișe tuturor cărților de aici.
În anul 1991, aceasta a revenit în învățământ ca profesor de Limba și literatura română la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, unde a activat până la pensionare. Pentru scurt timp, a activat și în cadrul Facultății de Filologie și Litere din Cluj-Napoca, fiind asistent universitar suplinitor în cadrul Lectoratului de limba română pentru studenții străini. Totodată, a fost profesor de Limba și literatura română și în cadrul altor reputate licee clujene, precum Liceul „Nicolae Bălcescu” și Liceul Teoretic „Báthory István”.
A trecut la Domnul în data de 2 ianuarie 2022, după o perioadă de spitalizare la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.
Citește și interviul cu prof. Monica Neaga: Teofil Herineanu, ierarhul cel milostiv