În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Profesorii au devenit titulari în baza unei cereri
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a centralizat la nivelul ţării numărul profesorilor care au devenit titulari pe post în baza cererii înaintate Consiliului de Administraţie al şcolilor. Astfel, peste 57% dintre cereri au fost admise, cadrele didactice obţinând statutul de titular.
Peste 57% dintre cei care au solicitat titularizarea pe posturi din unităţile de învăţământ preuniversitar au obţinut acest statut în luna martie, potrivit centralizării întocmite de MECTS şi făcută publică ieri de către secretarul de stat Oana Badea. Potrivit acesteia, în sistem sunt, începând din luna martie, cu 3.274 mai mulţi titulari. Secretarul de stat a menţionat că la unităţile şcolare (grădiniţe, şcoli, licee) au fost depuse 5.710 solicitări din partea cadrelor didactice şi au primit statutul de titular 3.274 dintre solicitanţi, din care 3.153 înainte de contestaţii şi alţi 121 după etapa contestaţiilor. Pe medii au devenit titulari 1.918 în mediul urban şi 1.273 în cel rural. Condiţiile pe baza cărora consiliile de administraţie au soluţionat favorabil solicitările sunt certificarea viabilităţii postului, a catedrei şi acordul Consiliului de administraţie al şcolii, a precizat reprezentantul MECTS. Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ au dovedit seriozitate în analiza solicitării cadrelor didactice, a adăugat Badea. "Este pentru prima oară când Consiliile de administraţie au fost puse în faţa exercitării autonomiei în procesul de selecţie a resursei umane. Prevederile din Legea Educaţiei Naţionale consolidează în acest sens relaţiile cadru didactic-şcoală", a mai spus Oana Badea. Masterul didactic va fi realizat în instituţiile de învăţământ Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Oana Badea, a mai menţionat în cadrul conferinţei de presă că reprezentanţii liceelor pedagogice din România doresc să fie parteneri egali cu cei ai învăţământului superior în structurile de lucru care vor elabora documentele vizând masterul didactic. Astfel, potrivit unei rezoluţii semnate de 80 de reprezentanţi ai liceelor pedagogice din România întruniţi la Blaj, judeţul Alba, modelul practicii pedagogice ar trebui să se transforme "în mod natural" către masterul didactic care prin noua lege va fi realizat în instituţiile de învăţământ. În opinia reprezentanţilor acestor unităţi de învăţământ preuniversitar, formarea iniţială a dascălilor reprezintă "piatra de temelie" a întregului concept educaţional. Formarea iniţială pentru ocuparea funcţiilor didactice va cuprinde formarea teoretică, în specialitate, realizată prin universităţi în cadrul unor programe acreditate potrivit legii, un masterat didactic cu durată de doi ani şi un stagiu practic cu durata de un an şcolar realizat într-o unitate de învăţământ sub coordonarea unui profesor mentor, după cum prevede Legea educaţiei.