În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Programul „Hristos împărtăşit copiilor“ ajunge şi în satul Havârna
▲ În parohia „Înălţarea Domnului“ din Havârna, Protopopiatul Darabani, catehezele şi slujbele misionare sunt prioritare ▲ În sat se află două biserici, una fiind monument istoric şi una în care se oficiază, în mod obişnuit, slujbele ▲
În parohia din satul Havârna, din judeţul Botoşani, Protopopiatul Darabani, tinerii beneficiază de programe speciale de catehizare. Aceste cateheze se fac periodic, mai ales la marile sărbători. „Ultima cateheză şi slujbă misionară în şcoală le-am făcut împreună cu părintele Ştefan Apătăchioaie, de la parohia Başeu, chiar în ziua în care am sărbătorit pe Sfinţii Trei Ierarhi. Am considerat că este cel mai bun prilej de a vorbi copiilor despre importanţa vieţii şi activităţilor acestor trei mari sfinţi pentru învăţământ. Cu această ocazie, părintele Haldan a scos în evidenţă în cuvântul său rolul pe care l-au avut aceşti mari ierarhi în dezvoltarea învăţământului, dar şi importanţa orei de religie“, ne-a spus preotul paroh de la Havârna, părintele Constantin-Lucian Iacob. Vacanţă cu activităţi catehetice La Havârna, vacanţa de vară pe care elevii o vor avea în curând va fi un prilej pentru preotul paroh de a desfăşura şi alte programe catehetice. Preotul paroh ne-a spus că vara se întorc mulţi tineri de la studii şi caută să se apropie cât mai mult de biserica din sat, unde pot să afle lucruri noi şi folositoare. „Am participat, de curând, la cursurile programului «Hristos împărtăşit copiilor» şi consider că este un program foarte bun pentru tineri. De aceea, m-am gândit ca în vacanţa de vară să implementez acest program în parohia noastră. Cred că şi tinerii din sat se vor bucura de aceste ore şi sper ca astfel să îi apropiem şi mai mult de Hristos şi de biserică“, ne-a spus părintele Iacob. Ajutoare pentru familiile sărace În satul Havârna există mai multe familii sărace, care au nevoie de ajutorul oamenilor. Fiecare sărbătoare este un prilej pentru credincioşii din sat de a face milostenie cu aceştia. „Avem 27 de familii care se află în mare sărăcie. Nu putem să le ajutăm pe toate în acelaşi timp, dar la fiecare slujbă ducem din jertfa de la biserică la câteva dintre familiile cu situaţie materială precară. La Crăciun, am făcut pachete cu alimente, îmbrăcăminte pentru mai multe familii, iar la Paşti, am ajutat în mod special trei familii care aveau mare nevoie de sprijinul nostru“, ne-a mai spus părintele paroh. Biserica monument istoric În parohia Havârna există o biserică din lemn cu hramul „Sf. Nicolae“. Acest lăcaş de cult este un monument istoric şi reprezintă o atracţie turistică a zonei. „Deşi nu se mai poate sluji în biserica veche, totuşi mai facem aici slujbe. Avem icoane foarte vechi şi valoroase şi sperăm ca această biserică să fie înscrisă în circuitul turistic, pentru că este foarte valoroasă“, ne-a spus preotul paroh. Pomenirea eroilor din sat În fiecare an, pomenirea eroilor este un eveniment deosebit, pentru că acest eveniment coincide cu hramul bisericii. Mai mulţi preoţi, sute de credincioşi, autorităţi locale, porofesori şi oameni de cultură participă la această pomenire. „Anul acesta a fost un moment deosebit pentru că, pe lângă invitaţii de seamă, a fost şi un veteran de război, cu 11 distincţii militare. Acesta ne-a povestit momentele cele mai dificile din război, despre grija pe care i-a purtat-o Dumnezeu şi despre faptul că deşi a luptat în linia întâi, a scăpat cu viaţă datorită credinţei sale. Momentul a fost deosebit de impresionant, iar copiii au avut ce învăţa din această relatare“, ne-a povestit părintele Iacob. Program liturgic pentru toate categoriile de credincioşi În fiecare an, Postul Mare este pentru credincioşii de la Havârna un prilej de a se îmbogăţi duhovniceşte prin slujbele care se fac la biserica din sat, prin spovedanie şi împărtăşanie. Părintele paroh ne-a mărturisit că foarte mulţi credincioşi vin în Postul Mare să se spovedească şi să participe la slujbele din această perioadă. „Facem în această perioadă slujba Sfântului Maslu, invitând preoţi de la parohiile vecine, mergem la casele bolnavilor şi ale bătrânilor pentru a-i împărtăşi şi aducem elevii de la şcoală la biserică“, ne-a declarat părintele Iacob.