Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă „Biblia călătoare și sfințitoare”
Continuă activitățile în Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă „Biblia călătoare și sfințitoare”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Până la această dată, s-au înscris în program peste 1.400 de copii și tineri, din 48 de școli și licee, din 20 de județe ale țării, respectiv Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Vaslui și din județul-gazdă.
În atelierele catehetice și de scriere reflexivă, s-au realizat deja primii 50 de metri de scrisoare-fluviu, ce cuprind interpretări ale cuvântului scripturistic, eseuri libere sau structurate, texte reflexive și creative care valorifică mesajul biblic, reprezentări grafice ale valorilor morale cuprinse și transmise de Sfinta Scriptură.
Încă de astăzi, vor fi expediate kituri educațional-catehetice către echipajele care au desfășurat activități și au trimis către organizatori produsul educațional al atelierelor, respectiv scrisoarea-fluviu. Fiecare echipaj va primi câte 10 exemplare din Noul Testament cu Psalmii, Viața și Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava - text diortosit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, icoana sfântului ocrotitor al Sucevei, iconițe, semne de carte și cărți cu conținut moral-religios pentru copii și tineret.
Prinde contur și galeria Locuri luate la pas de „Biblia călătoare și sfințitoare”, o secțiune a programului, cu o puternică amprentă interculturală, în care echipajele înscriu un produs cultural/spiritual/tradițional simbolic, reprezentativ pentru zona culturală, etnografică sau spirituală din care provin.
Înscrierile în program sunt curente, în perioada 15.10.2021-15.01.2022, și se pot face prin completarea unui formular, aici.