Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Prohodul Domnului cântat de bucureșteni la Catedrala Patriarhală
În Sfânta și Marea Vineri, 3 mai 2024, în Biserica Ortodoxă a fost săvârșită ultima Denie din acest an, în cadrul căreia s‑a cântat Prohodul Domnului. La Catedrala Patriarhală din București, rânduiala specială care a cuprins slujba Utreniei Sâmbetei celei Mari a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal. Cântarea intonată la această slujbă într‑un glas de clerici și credincioși are un caracter funebru, amintind tainic de îngroparea sau punerea în mormânt a Domnului Hristos și de pogorârea Sa la iad.
Prohodul Domnului, bogat în înțelesuri duhovnicești și împărțit în trei stări, a cuprins cântări duioase de plângere pentru Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce de bunăvoie S‑a jertfit pentru întregul neam omenesc.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a evidențiat semnificațiile duhovnicești ale acestei slujbe: „Denia Prohodului Domnului este o slujbă deosebită, ale cărei texte, pline de adevăruri de credință exprimate într‑un mod inspirat, poetic, ne invită la o meditație profundă. Cu lumânări în mâini, adunați în jurul Epitafului, împreună clerici şi credincioşi, am preamărit taina morţii Celui fără de moarte. Taina morţii şi a iubirii Îl coboară pe Hristos în mormânt şi în iad pentru a ridica din moarte şi singurătate omenirea căzută şi pierdută prin păcat. Din punct de vedere etimologic, termenul «prohod» înseamnă «trecere». El provine din limba slavă și se referă, evident, la trecerea «de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer». De altfel, și termenul «prohodire» exprimă aceeași idee: slujba religioasă de la înmormântările desfășurate în cadrul cultului nostru creștin, o rânduială cu un profund caracter funebru”.
În continuare, ierarhul a explicat de ce drepții Iosif și Nicodim au fost cei care au coborât trupul Mântuitorului de pe Cruce și L‑au îngropat cu mare cinste într‑un mormânt. „După răstignirea și moartea lui Iisus pe Cruce, când cei 12 ucenici care Îl însoțeau zilnic L‑au părăsit și au fugit, au apărut alți doi ucenici «de taină» ai lui Iisus, Iosif și Nicodim, care împreună coboară trupul Mântuitorului Hristos de pe Cruce, îl înfășoară în pânză de in cu smirnă și aloe și îl așază într‑un mormânt nou, săpat în stâncă, în mormântul care aparținea lui Iosif. Din aceasta învăţăm că Dumnezeu are totdeauna ucenici fideli și martori ai Lui în această lume. Chiar și atunci când majoritatea pare că Îl părăsește, Dumnezeu are oamenii Săi credincioși, nu rămâne fără slujitori. În Vechiul Testament, un Iosif a închipuit pe Hristos, cel care a fost vândut ca rob de frații săi în Egipt și prin care Dumnezeu a salvat apoi poporul lui Israel. Un alt Iosif a vegheat ca un părinte nașterea și copilăria Pruncului Iisus, iar acum, când Hristos atârna răstignit pe Cruce, un alt Iosif se îngrijește de înmormântarea Lui. Domnul are slujitorii Săi pe care‑i pregătește, iar atunci când sosește timpul, când El are nevoie de omul potrivit, atunci se ridică slujitorii Lui. Voia Domnului se împlinește în pofida a orice ar gândi cei necredincioși”, a spus Preasfinția Sa.
La finalul Doxologiei Mari, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul împreună cu soborul slujitorilor și credincioșii prezenți au pornit în procesiune în jurul Catedralei Patriarhale cu Sfântul Epitaf simbolizând ducerea către mormânt a Mântuitorului Hristos.
În cadrul procesiunii s‑au făcut patru opriri, în timpul cărora au fost rostite ectenii pentru ocrotirea poporului binecredincios și pacea lumii.
Săptămâna Mare se încheie cu Sfânta şi Marea Sâmbătă, când se va oficia ultima Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare din Postul Mare, unită cu Vecernia zilei de duminică.