Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Proiectul social-educațional al unei parohii din Urlați, la final
Începând cu data de 5 iulie, Parohia „Sfinții Voievozi” din orașul Urlați, județul Prahova, a desfășurat proiectul social-educațional „Școala de vară” pentru 50 de elevi din oraș, care a urmărit, în primul rând, întărirea relațiilor de prietenie dintre copii, în tinda bisericii și în mijlocul naturii. În acest sens, părintele paroh Petroniu Tănase ne-a transmis: „Scopul nostru este de a-i scoate pe copii din fața jocurilor pe calculator, a aplicațiilor de socializare, din fața televizorului, de a-i învăța să socializeze într-un mod real și benefic într-un colectiv, de a-i îndruma să petreacă timp de calitate împreună, astfel încât toată energia pe care o au din abundență să o îndrepte spre lucruri bune și de folos pentru ei”.
Activitatea a început cu un mic joc de autocunoaștere, s-au întocmit listele cu copiii pe diferite categorii de vârstă și s-a transmis programul următoarelor întâlniri, compus din activități distractive, recreative, îmbinate cu informații prețioase pentru viață, prezentate prin mijloace adecvate înțelegerii lor.
În cadrul proiectului, copiii beneficiari s-au reunit săptămânal, pe categorii de vârstă, începând de la grupa mică, preșcolari și până la copiii de clasa a VIII-a. Fiecare grupă a avut câte un învățător sau profesor supraveghetor, cu experiență în domeniu, care a fost ajutat de încă o persoană pentru a putea realiza cât mai bine scopul propus.
Pe parcursul întâlnirilor, copiii au confecționat măști cu personaje de animație, au completat rebusuri și chestionare, au creat figurine din plastilină și au învățat regulile de circulație, agenții de poliție din cadrul Inspectoratului Județean Prahova vorbindu-le micuților și despre consecințele consumului de alcool, tutun și droguri. Din discuții nu au lipsit nici teme precum „fenomenul bullying” și traficul de persoane. De asemenea, ajutați de profesorii supraveghetori, elevii au realizat picturi și desene, familiarizându-se și cu activitatea de brutar. O altă acțiune care i-a atras pe participanți a fost de prevenire și pază împotriva incendiilor, precum și de acordare a primului ajutor, organizate cu sprijinul Serviciului Medical de Urgență, Reanimare și Descarcerare Prahova și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.
La fiecare întâlnire, cei mici s-au bucurat de surprize din partea organizatorilor sau a invitaților.