Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, astăzi, 29 mai, în sala de festivităţi a Centrului eparhial se desfăşoară sesiunea de încheiere a proiectului naţional educaţional „Alege şcoala!“.
Sesiunea de închidere a proiectului prilejuieşte prezentarea la nivel macro, precum şi la nivel de eparhie a realizărilor din cadrul proiectului „Alege şcoala!“. Totodată, pentru o mai bună cunoaştere a activităţilor desfăşurate de Patriarhia Română, prin intermediul proiectului „Alege şcoala!“, participanţii au vizionat un film realizat de televiziunea Trinitas TV, care ilustrează activităţile desfăşurate pe parcursul celor 4 ani de proiect. „În Arhiepiscopia Timişoarei au fost incluse 126 de parohii în proiect, prilej cu care au fost formaţi 126 de preoţi şi profesori pentru prevenire şi reducerea abandonului şcolar. Aproximativ 1.174 de elevi au beneficiat de susţinerea preoţilor şi profesorilor, participând la activităţi catehetice de tip „Şcoala de duminică“. De asemenea, în intervalul 2011-2012, un număr de 378 de copii din eparhie au participat la taberele de creaţie organizate la mănăstirile Caraiman şi Tismana“, a precizat pr. Sorin Lungoci, consilier eparhial, Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tinerii.
Derularea proiectului s-a realizat în două etape: 2009-2012, implementarea proiectului în trei zone de dezvoltare: Bucureşti şi Ilfov, Nord -Est (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) şi Sud (judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) şi 2010-2013, extinderea proiectului la nivel naţional: Nord-Vest (judeţele Bihor, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Cluj şi Bistriţa Năsăud), Sud-Vest (judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea), Sud-Est (judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea), Vest (judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş) şi Centru (judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu). Proiectul naţional „Alege şcoala!“ are ca scop general asumat reducerea abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „şcoala de duminică“. Obiectivele specifice ale proiectului au cuprins: organizarea de sesiuni de formare pentru preoţi şi profesori de religie care lucrează cu copiii în cadrul sesiunilor de cateheză, concursuri pe teme religioase pentru copii şi tabere de creaţie creştină.
Proiectul „Alege şcoala!“ se desfăşoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi este implementat de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional, beneficiind de finanţare nerambursabilă de la Fondul Social European, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii“, Domeniul major de intervenţie 2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii“. (Diac. Marius Mircia, Valentin Birău)