În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Proiecte edilitare și culturale în Protoieria Sector 2 Capitală
Parohia „Sfântul Dumitru”-Colentina din București a găzduit miercuri, 17 februarie, prima şedinţă administrativă a preoţilor din Protopopiatul Sector 2 Capitală din acest an, în cadrul căreia au fost discutate probleme administrative şi pastorale. Prezent la această întrunire, primarul sectorului 2 şi-a manifestat disponibilitatea susţinerii proiectelor culturale şi sociale ale Bisericii, prezentând, cu această ocazie, şi o nouă iniţiativă administrativă a instituției. De asemenea, s-a discutat despre buna întreținere a cimitirelor parohiale și cinstirea memoriei vrednicilor preoți trecuți la Domnul.
Şedinţa administrativă ce s-a desfăşurat în biserica Parohiei „Sfântul Dumitru”-Colentina a fost moderată de părintele protoiereu Mihai Popescu. La această întâlnire au mai participat primarul sectorului 2 al Capitalei, Radu-Nicolae Mihaiu, şi părintele inspector eparhial Bogdan Matei, din cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În deschiderea şedinţei, Radu-Nicolae Mihaiu a prezentat o nouă iniţiativă administrativă pentru asigurarea serviciilor de salubrizare destinată persoanelor juridice. Totodată, edilul şi-a manifestat disponibilitatea pentru conlucrarea cu protopopiatul şi parohiile din jurisdicţie pentru demararea de proiecte folositoare cetăţenilor: „În opinia mea, rolul administraţiei locale şi al celei bisericeşti sunt complementare. Sunt lucruri pe care Biserica le poate face mult mai bine decât administraţia locală, dar sunt şi lucruri pe care administraţia locală le poate face mai bine decât Biserica. Vom colabora, cu siguranţă, în toate proiectele care ţin de două axe importante, respectiv cea culturală şi cea socială. Există şi o a treia axă în care rolul Bisericii este foarte important, aceasta fiind axa spirituală. Dacă există proiecte şi în această privinţă, sunt dispus să le analizăm”, a spus primarul sectorului 2.
În continuare, părintele inspector eparhial Bogdan Matei a prezentat unele recomandări ale Centrului eparhial în ceea ce priveşte adaptarea activităţii pastoral-liturgice a parohiilor la condiţiile epidemiologice pe care le traversează ţara noastră. „Reiterăm rugămintea de a pregăti cum se cuvinte lăcaşurile de cult pentru primirea credincioşilor. Programul bisericilor să fie generos, astfel încât oamenii să poată intra să se roage sau să participe la programul liturgic. Totodată, având în vedere că anul acesta a fost declarat «Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor», recomandăm ca acolo unde sunt cimitire, acestea să fie bine întreţinute şi să fie făcută o evidenţă clară a locurilor de veci. De asemenea, insistăm pe restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor dedicate eroilor neamului, precum şi pe edificarea lor, acolo unde nu există, pentru păstrarea vie a memoriei lor, dar şi pentru conştientizarea istoriei şi a valorilor noastre tradiţionale, pe care Biserica le-a sprijinit dintotdeauna”, a spus părintele Bogdan Matei.
În a doua parte a şedinţei, părintele protoiereu a prezentat mai multe teme de ordin administrativ, între care şi edificarea, în parohiile unde nu există, a unei troiţe în memoria eroilor neamului. În acest sens, părintele protoiereu Mihai Popescu a recomandat întocmirea unei liste cu parohiile care nu deţin astfel de monumente, în vederea demarării unui proiect pentru edificarea lor, în colaborare cu parteneri externi, pentru crearea unor spaţii speciale în care să fie săvârşite slujbele de pomenire a eroilor. Totodată, a fost prezentat un proiect editorial pentru realizarea unei broşuri intitulate „Preţuire preoţilor trecuţi la Domnul”, care va aduna în paginile sale biografii ale slujitorilor sfintelor altare îngropaţi în curţile bisericilor unde au slujit.
În ultima parte a şedinţei, părintele protoiereu l-a prezentat pe noul inspector de resurse umane, Petrică Tănase, iar directorul Cantinei „Sfânta Ana” a protoieriei, Paul Riglea, a vorbit despre activitatea aşezământului social, reînnoindu-se rugămintea sprijinirii strădaniilor de ajutorare a celor nevoiaşi prin intermediul serviciilor oferite de această cantină socială.