Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Promovare a dialogului intercultural şi interreligios
O delegaţie iraniană a Universităţii Internaţionale „Al Mustafa” din Qom şi a Universităţii Allameh Tababtaba’i din Teheran, condusă de ayatollahul Alireza Arafi, a vizitat ieri, 4 octombrie 2017, Palatul Patriarhiei din Bucureşti. Membrii delegaţiei au fost întâmpinaţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
În cadrul întrevederii de la Palatul Patriarhiei cu membrii delegaţiei iraniene, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a evidenţiat importanţa promovării internaţionale a dialogului religios, într-o lume marcată de numeroase conflicte. „Deşi trăim în secolul 21, se constată că în foarte multe locuri ale lumii oamenii sunt persecutaţi şi chiar ucişi pentru convingerile lor religioase. La această întâlnire am amintit faptul că, potrivit statisticilor unor instituţii internaţionale care supraveghează libertatea de conştiinţă, s-a constatat că cea mai persecutată religie este cea creştină. Peste 90% dintre persoanele care suferă sau care sunt omorâte pentru convingerile lor religioase sunt creştine. Întâlnirile reprezentanţilor credinţelor religioase sunt importante, deoarece pot transmite mesajul păcii unor persoane care nu practică propria religie în adevăratul ei spirit. Este surprinzător faptul că Universitatea «Al Mustafa» este foarte deschisă acestui dialog intercultural şi interreligios. Există deja câţiva ani de dialog între Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Universitatea din Qom, centrul islamului şiit din Iran”, ne-a declarat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul. Membrii delegaţiei iraniene a Universităţii Internaţionale „Al Mustafa” din Qom şi a Universităţii Allameh Tababtabaʹi din Teheran participă astăzi şi mâine la simpozionul organizat de Centrul de Studii şi Dialog Interreligios şi Intercultural din cadrul Universităţii din Bucureşti, intitulat „Valoarea pelerinajelor şi vizitelor religioase pentru dialogul dintre culturi şi religii în lumea de azi”. „În urma acestor simpozioane au rezultat deja două volume: primul tipărit într-o ediţie bilingvă (română-engleză), având ca temă impactul fenomenului secularizării în lumea contemporană, al doilea volum, apărut în Iran în limba engleză, având ca temă importanţa dialogului interreligios şi intercultural în lumea contemporană. Acest centru pe care l-am fondat în cadrul Universităţii din Bucureşti îşi propune să promoveze valori comune tuturor religiilor şi culturilor. Nu dorim ca prin discuţiile pe care le avem să polemizăm, ci să promovăm o apropiere în baza acestor valori comune pe care le împărtăşim. Apropierea între religii şi culturi este preocuparea noastră, nu separarea sau îndepărtarea. Şiismul, religia islamică, nu este de acord cu poziţionările extremiste care se constată frecvent în ultima perioadă. Aceste poziţii sunt opera unor oameni radicalişti şi fundamentalişti şi nu reprezintă poziţia religiei islamice”, ne-a spus pr. prof. dr. Nicolae Achimescu, directorul Centrului de Studii şi Dialog Interreligios şi Intercultural din cadrul Universităţii din Bucureşti.