În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
PS Iustin Sigheteanul a împlinit 20 de ani de arhierie
Preasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a împlinit, pe 17 aprilie, 20 de ani de arhierie. Ierarhul s-a născut la 23 iunie 1961, în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş, din părinţii Ştefan şi Maria Hodea. În 1976 a cunoscut viaţa monahală de la Mănăstirea „Sfânta Ana“ Rohia, judeţul Maramureş, unde a intrat ca frate de mănăstire în 1978. A absolvit Seminarul Teologic din Cluj Napoca în 1983. A fost hirotonit diacon în 1983, iar în 1984 preot celib la Mănăstirea Rohia de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, pe atunci Episcop-vicar al Clujului. În 1985 a depus voturile monahale, primind numele Iustin, având ca naş de călugărie pe Preasfinţitul Justinian Chira. În 1988, Arhiepiscopul Teofil al Clujului şi PS Justinian i-au încredinţat conducerea provizorie a Mănăstirii „Sfânta Ana“ Rohia, iar în ianuarie 1989 a fost numit stareţ. În 1992 este licenţiat al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu. În 1990 a fost distins protosinghel, iar în 1993 a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
În 1994, în 22 martie, la propunerea PS Justinian, Sinodul Permanent îl propune pe stareţul arhimandrit Iustin Hodea Sfântului Sinod spre a fi ales Arhiereu-vicar pe seama Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului. În Duminica a cincea a Marelui Post, 17 aprilie 1994, este hirotonit episcop la Mănăstirea Rohia de un sobor de ierarhi în frunte cu vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală.
În 25 noiembrie 2011 a susţinut lucrarea de doctorat cu titlul „Personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul între mărturie şi mesianism iudaic în descrierea evangheliilor şi a tradiţiei necreştine“, primind titlul de Doctor în Teologie cu menţiunea „Magna cum Laude“ la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. În cei 20 de ani de arhierie PS Iustin Sigheteanul a sfinţit şi resfinţit multe biserici a pus pietre de temelie pentru biserici noi, a hirotonit sute de preoţi şi diaconi. Din 1999 a preluat lucrările la noua Catedrală episcopală, iar în 2003 a fost dată în folosinţă biserica de la primul nivel. Ierarhul face parte din Comisia pentru doctrină, viaţă monahală şi misiune socială a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, conform unui comunicat al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.