Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Racla Sfântului Ioan Gură de Aur a fost resfinţită
Racla ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost resfinţită ieri, 27 februarie, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujba a fost săvârşită în prezenţa Preasfinţitului Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, şi a membrilor Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinţa Patriarhală. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, Preafericirea Sa le-a vorbit celor prezenţi despre istoria moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Bucureşti. „Moaştele au fost oferite în anul 1997 vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, de către Cardinalul de Florenţa, Eminenţa Sa Silvano Piovanelli. Această dărnicie a fost un fel de expresie simbolică a legăturii spirituale între România şi Italia, mai ales că o mulţime de credincioşi ortodocşi români au început să meargă în Italia, iar în anul 1997 a fost o perioadă de pregătire pentru vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, care a avut loc în luna mai 1999. Sfântul Ioan Gură de Aur este pomenit anul acesta în mod deosebit în Patriarhia Română, ca mare păstor de suflete. El a arătat prin cuvânt şi faptă, prin vieţuirea sa sfântă, puterea Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos. El a lăsat o bogată operă teologică, pastorală şi liturgică, fiind şi autorul Liturghiei care îi poartă numele. În limba greacă, otpustul la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur este puţin deosebit de limba română, pentru că la sfârşit se spune: «Pentru rugăciunile celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a cărui mistagogie am săvârşit», ceea ce înseamnă profunzimea gândirii sale teologice, dar şi faptul că Sfânta Liturghie nu este o slujbă obişnuită, este introducerea în cel mai mare mister, al unirii omului cu Hristos“, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Racla ce păstrează un fragment din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur a fost reparată, recondiţionată, argintată şi aurită, prin osteneala părintelui arhim. Dionisie Constantin, consilier patriarhal la Atelierele Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. În perioada următoare, aceasta va fi depusă în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate şi în mod special pentru bucuria pe care El ne-o aduce prin moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. Această raclă mare simbolizează prezenţa întregului corp, deoarece acolo unde este o părticică din moaştele sfântului, este prezent sfântul întreg. Când Catedrala Mântuirii Neamului va fi terminată, racla va fi transferată în aceasta“, a spus Preafericirea Sa. La final, Întâistătătorul Bisericii noastre i-a mulţumit părintelui arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal şi slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, pentru că s-a îngrijit ca racla să fie înfrumuseţată, şi părintelui arhim. Dionisie Constantin, pentru eforturile depuse.