Raiul de lângă noi

La început de florar, în ziua de pomenire a Sfintei Muceniţe Pelaghia şi a Cuviosului Valerian, Întâistătătorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi cei o mână de preoţi ai Protopopiatului Ceahlău şi-au dat bineţe, cu firească reverenţă, la o întâlnire de suflet şi pentru suflet.

Frumoasa biserică din Ceahlău, mireasă înflorită din dor de Hristos, dădea zor de mare sărbătoare. În biserică am început cu Începutul, în jertfă de rugăciune şi tămâie adusă sfinţilor din ceruri, cu Sfânta Liturghie. Aici, ne-am hrănit din vatra de foc a altarului, din cărbunii încinşi ai Împărtăşaniei. Şi le-am simţit gustul - gustul bucuriei întâlnirii cu Hristos Cel înviat, Care, prin Înviere, dă sens existenţei noastre.

Şi-apoi, după o gustare frugală, oferită de bunii gospodari ce ne-au primit în ospeţie, am ieşit sub un soare primăvăratic ce-şi arată timid faţa, sub un copac cu flori, pe-o pajişte plină de un verde proaspăt, la o întâlnire cu liturghia amvonului, al cuvântului, despre Sfântul Vasile cel Mare.

Ne-a vorbit apoi, aducându-l la contemporaneitate, Înalt Preasfinţia Sa Teofan, Mitropolitul nostru. A fost un recurs la memoria vie a Bisericii, recurs la identitatea noastră.

Au urmat apoi dialoguri, întrebări, răspunsuri la problemele veacului acestuia: Liturghie, rugăciune, secularizare, Ortodoxie şi sectarism, identitate şi globalizare, păcate şi virtuţi, crize financiare şi morale ş.a.

Să nu uităm, însă, raiul de lângă noi!

Dostoievski scria că, „dacă vrei să vezi raiul pe pământ, să priveşti în ochii unui copil sau la un mugur proaspăt înverzit, primăvara. Frumosul va salva lumea“. Iar copacul cu flori de deasupra noastră depunea mărturie în acest sens. Cu siguranţă, peste pajiştea verde a primăverii, ce va fi fost cosită, ca de la începutul lumii, şi peste copacul înflorit de la poalele Ceahlăului a coborât acum toamna. Toamna, ca anotimp al creaţiei, al binecuvântării şcolii, ca un nou început în drumul spre cunoaştere. Despre Măria Sa cartea, ca o chemare înspre cunoaştere, tezaur de înţelepciune al umanităţii, am meditat la ceas de taină. „Din nefericire, presimt că era logosului va fi înlocuită de era imaginii. Acest lucru poate aduce după sine consecinţe dezastruoase în spiritualitatea omenirii. Eu una nu sunt pentru computer, pentru că tinde spre robotizare şi spre desfiinţarea cuvântului prin imagine. Eu sunt din generaţia Gutenberg. Eu nu fac parte din civilizaţia computerului“, scria, nu demult, acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga. Gânduri la care subscriu fără rezervă.

În trecerea clipei, vor viscoli peste noi zăpezile de altădată. Va troieni peste noi cu sărbători ce dau gust şi culoare existenţei: Sfântul Andrei, Sfântul Nicolae, Crăciunul, cu misterul Întrupării Betleemului, cu colinde, lerui-ler şi flori de măr. Flori de măr în decembrie? Aşa cântă colindele noastre. Cu siguranţă, însă, în bunătatea lui Dumnezeu, copacul cu flori de la poalele Ceahlăului ne va aştepta în mai împodobit ca un candelabru în sărbătoare.

Întâlnirea de sub Ceahlău îmi aduce aminte de o alta asemenea, petrecută cu vreo 30 de ani în urmă, într-o poieniţă a Sihăstriei, cu bătrânul înţelept părintele Cleopa. Parcă-l şi aud: „Ei, dragii moşului, cum v-aş pune pe toţi într-o straiţă şi v-aş duce în rai…“.