„Ramură de pom roditor lângă izvor“

Aşa avea să-l numească bătrânul Patriarh Iacob, mai înainte de a muri, pe fiul său preaiubit Iosif, pe care l-a reîntâlnit, după mulţi ani, cu prilejul strămutării în Egipt. Cine oare dintre noi n-a lăcrimat citind în capitolele Facerii (37-50) zbuciumata şi minunata istorie a dreptului Iosif şi n-a plâns împreună cu el şi cu fraţii săi, atunci când li s-a descoperit acestora în Egipt? Sub pânza apelor limpezi ale impresionantei relatări biblice, descoperim şi contemplăm în adâncul albiei Revelaţiei şi inspiraţiei, la acest început al Săptămânii Patimilor, profetica şi strălucitoarea icoană a lui Hristos, zugrăvită de Duhul Sfânt, prin cuvinte inspirate, vise tălmăcite şi întâmplări deosebite. Născut în Mesopotamia (Facere 30, 22-25) ca rod al iubirii dintre părinţii săi Iacob şi Rahila; ajuns în Canaan şi rămas orfan de mamă, după moartea Rahilei la naşterea lui Veniamin; dreptul Iosif este vândut de către fraţii săi, la vârsta de şaptesptezece ani, în Egipt, unde va trăi până la moartea sa, la vârsta de o sută zece ani, mai întâi în casa lui Putifar, apoi în temniţă şi în cele din urmă ca al doilea după faraon, după ce a salvat pe egipteni şi pe fraţii săi de la foamete. Căsătorit cu Asineta, fiica preotului Putifar din Iliopolis, dreptul Iosif a avut doi fii, pe Efraim şi pe Manase, care, prin binecuvântarea cu mâinile în semnul crucii de către Iacob, se vor adăuga celorlalte zece seminţii ale lui Israel. În istoria biblică a dreptului Iosif - prefigurare a lui Hristos - avem şase vise tălmăcite şi împlinite: două ale lui, unul al paharnicului şi altul al pitarului şi două ale lui faraon însuşi.

„Visând însă Iosif un vis, l-a spus fraţilor săi, zicându-le: «Ascultaţi visul ce am visat: Parcă legam snopi în ţarină şi snopul meu parcă s-a sculat şi stătea drept, iar snopii voştri s-au strâns roată şi s-au închinat snopului meu»“ (Facere 37, 5-7). Acest vis al lui Iosif avea să se împlinească peste ani şi ani, când fraţii lui, împinşi de foametea din Canaan, venind să cumpere grâu din Egipt, „i s-au închinat lui până la pământ“ (Facere 42, 6). „Atunci şi-a adus aminte Iosif de visele sale, pe care le visase despre ei“ (Facere 42, 9). A doua oară, cel dintâi vis al lui Iosif avea să se împlinească prin Hristos şi Învierea Lui: „Iar cei unsprezece ucenici - precum cele unsprezece stele din cel de-al doilea vis al lui Iosif - au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră“ (Matei 28, 16-17). În al treilea rând, cel dintâi vis al lui Iosif se va împlini cu desăvârşire la a doua venire a Domnului, când „orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns; şi se vor jeli din pricina Lui toate seminţiile pământului“ (Apocalipsă 1, 7). Snopul din visul lui Iosif, prefigurare a lui Hristos, era adunat din rodul celor „şapte spice pline“ din visul lui faraon (Facere 41, 5) şi din spicele adunate de moabiteanca Rut de pe urma secerătorilor (Rut 2, 7).

Hristos este „snopul de grâu“ din visul lui Iosif. Snopul de grâu îl reprezintă pe Iosif, iar pentru că Iosif îl preînchipuieşte pe Hristos, şi snopul din visul dreptului Îl simbolizează pe Mântuitorul şi mai ales Învierea Lui din morţi şi închinarea Apostolilor, a Mironosiţelor şi a întregii Biserici de la Cincizecime până la Parusie. „Snopul de grâu“ din visul lui Iosif nu poate sta decât drept, în picioare, aşa după cum L-a văzut Sfântul Arhidiacon şi Întâiul Mucenic Ştefan „stând de-a dreapta lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor 7, 55-56). Prin urmare, visul dreptului Iosif are un caracter istoric, profetic, hristologic, euharistic şi eshatologic. Hristos - „snopul de grâu“ din visul lui Iosif stă de-a pururea drept în picioare, precum şi în viziunea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan primind închinarea, slava şi doxologia tuturor (Apocalipsă 1, 12-16; 4, 8-11). Pentru aceea Hristos iubea holdele de grâu şi le binecuvânta (Matei 12, 1; Ioan 4, 35). Dar şi „cele şapte spice frumoase şi pline“ (Facere 41, 5) din visul lui faraon tâlcuit de Iosif ar putea fi, pe lângă cei şapte ani de belşug din Egipt, şi cele şapte daruri ale Duhului Sfânt (Isaia 11, 2-3), cele şapte candele ale candelabrului cu şapte braţe din viziunea Profetului Zaharia (4, 2), cele şapte pâini de la săturarea celor 4.000 de bărbaţi (Matei 15, 36), cei şapte diaconi din Biserica primară (Faptele Apostolilor 6), cele şapte epistole soborniceşti din Noul Testament, cele şapte epistole din Apocalipsă (2-3), cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii şi cele şapte sinoade ecumenice patristice. Toate acestea nu vor fi niciodată înghiţite de cele „şapte spice goale, seci şi pălite“ din ţarina neghinei.

O altă simbolistică puternică din istoria lui Iosif şi a fraţilor săi o are potirul de argint al dreptului (Facere 44, 12). Pus în sacul cu grâu al lui Veniamin dimpreună cu preţul grâului, din porunca lui Iosif, cu prilejul celei de-a doua veniri a fraţilor săi din Canaan în Egipt, potirul de argint al lui Iosif a constituit pretextul întoarcerii din drum a acestora şi prilejul cutremurătoarei descoperiri a lui Iosif înaintea fraţilor săi, care-l vânduseră oarecând cu douăzeci de arginţi - prefigurare a vinderii Mântuitorului cu treizeci de arginţi - unor negustori madianiţi (Facere 37, 28). Potirul de argint al lui Iosif cuprindea, aduna şi concentra în sine toată dragostea sfântă şi curată a lui Iosif pentru tatăl său Iacob, pentru mama sa Rahela care murise la naşterea lui Veniamin, „fiul durerii ei“ (Facere 35, 18), şi pentru fraţii săi, dar în mod deosebit pentru Veniamin, fratele său şi după tată, şi după mamă. Potirul de argint al lui Iosif cuprindea dorul arzător al lui după ţara sfântă a Canaanului şi aduna toate rugăciunile dreptului, rostite în taină atât în casa lui Putifar - unde avea să învingă ispita, precum Mântuitorul în Carantania -, cât şi în temniţa lui faraon, unde fusese aruncat împreună cu paharnicul ce va fi izbăvit şi cu pitarul ce va fi osândit, după ce le va tâlcui visele. Potirul lui Iosif era plin de lacrimile rugăciunilor sale de dor, iubire şi iertare, iar după descoperirea acestuia în sacul lui Veniamin şi după arătarea lui Iosif înaintea fraţilor săi, lacrimile de bucurie vărsate din belşug de către Iosif, Veniamin şi fraţii lor se vor aduna strălucind în acelaşi potir. Dar în potirul de argint al lui Iosif avea să se reverse atât bucuria reîntâlnirii lui cu Patriarhul Iacob, tatăl său, cât şi binecuvântarea în semnul crucii a lui Efraim şi Manase, fiii lui Iosif, de către marele Patriarh Iacob, precum şi prorocia şi binecuvântarea rostită de acesta asupra tuturor fiilor săi, ca părinţi ai celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Însă, tot în potirul de argint al lui Iosif avea să se reverse şi amara robie şi suferinţă de 450 de ani a evreilor în Egipt, ca şi cea de 70 de ani, de mai târziu, în Babilon. În potirul de argint al lui Iosif se adună pătimirile Dreptului Iov şi plângerile lui Ieremia. Şi poate că tot potirul de argint al lui Iosif I se va fi arătat Mântuitorului Iisus Hristos în vremea rugăciunii din grădina Ghetsimani, după ce mai înainte îl vom fi putut contempla la Cina cea de Taină; după Înviere, la Cina din Emaus, iar după Rusalii, pe masa tuturor Sfintelor Altare, la fiecare dumnezeiască şi Sfântă Liturghie, din care gustăm prin împărtăşire „Pâinea cea cerească şi paharul vieţii“. Potirul de argint al lui Iosif este pus de către acesta în sacul cu grâu al lui Veniamin; de către Moise, în sacul cu grâu al lui Iosua; de către Samuel, în sacul cu grâu al lui David; de către Sfântul Ilie, în sacul cu grâu al lui Elisei, şi de către Sfântul Apostol Pavel, în sacul cu grâu al lui Timotei.

De asemenea, din visele celor doi slujitori ai lui faraon, paharnicul şi pitarul - preînchipuire a celor doi tâlhari de pe cruce, paharnicul de-a dreapta şi pitarul de-a stânga! -, tâlcuite de către dreptul Iosif în temniţă, am putea desprinde gândul filocalic de-a avea înaintea ochilor noştri spirituali, neîncetat, pe Hristos - Viţa cea adevărată (Facere 40, 9; Ioan 15, 1) şi Strugurele cel duhovnicesc, adus din Canaan pe prăjina Sfintei Cruci (Numeri 13, 24), precum paharnicul; şi de-a alunga neîncetat prin rugăciune, atenţie duhovnicească şi trezvie păsările gândurilor rele, care vor să răpească prescurile cugetărilor duhovniceşti şi teologice, din coşurile cu pâine albă ale conştiinţei de creştin şi ale cunoştinţei de Dumnezeu, pentru a nu sfârşi precum pitarul. Totodată, paharnicii Sfintei Scripturi care slujesc la Cina cea duhovnicească a Revelaţiei, pe lângă cel al lui faraon, al cărui vis hristic îl tâlcuieşte Iosif şi pe lângă Neemia, paharnicul lui Artarxerxe de la Susa (Neemia 2, 1), i-am mai putea avea pe Sfinţii Profeţi, Apostoli, Evanghelişti şi Îngeri ai Apocalipsei cu cele Şapte Sfinte Potire (Apocalipsă 16, 1).

Iată pentru ce, aflându-ne cu toţii „la legatul snopilor în mijlocul câmpului“ (Facere 37, 7), contemplăm liturgic Snopul de grâu din visul lui Iosif la începutul Săptămânii Patimilor, în locul smochinului blestemat de către Mântuitorul şi uscat îndată; iar în haina lungă şi aleasă a dreptului stropită cu sânge de ied de către fraţii săi (Facere 37, 3 şi 31-33), vedem atât hlamida Mântuitorului din Vinerea Patimilor, cât şi cămaşa Lui cea fără cusătură, pentru care ostaşii au aruncat sorţi (Ioan 19, 2 şi 23-24).