De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Recenzie: Predici despre fiii lui Dumnezeu
Înlăuntrul luminii dumnezeieşti locuiesc "prietenii lui Dumnezeu", sfinţii, cei care au devenit biserici vii fiindcă în inimile lor se săvârşea "slujba de taină cea negrăită". Slăvirea şi vestirea lucrării lui Dumnezeu în lume nu reprezintă doar o datorie a fiecărui creştin care trebuie să izvorască din dragoste şi recunoştinţă faţă de mila lui Dumnezeu şi nu dintr-un meschin imperativ juridic, ci şi un act care ne apropie de ceata mărturisitorilor. Aşa cum mucenicii mărturiseau pe Hristos înaintea mai marilor acestei lumi tot aşa trebuie mărturisit şi propovăduit Hristos în acest veac al arianismului renăscut sub alte chipuri şi măşti înşelătoare.
Urmând îndemnului lui Hristos: "învăţaţi să păzească toate câte v-am poruncit vouă" (Mt. 28, 19-20), Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a scris o carte închinată celor care L-au mărturisit pe Dumnezeu în toată vremea şi în toată lumea, "până la marginile pământului": sfinţii. Cartea este apărută la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi poartă titlul: "Sfinţii - Mlădiţe din Hristos". Cuprinsul său este alcătuit dintr-un număr de 51 de predici centrate pe viaţa a câte unui sfânt. Ele sunt structurate pe două planuri: cel aghiologic şi cel exegetic. Autorul ne demonstrează că aghiologia ortodoxă este o sursă fundamentală şi inevitabilă şi pentru morala ortodoxă. Temele majore ale existenţei umane: păcatul, pocăinţa, sfinţirea, iubirea şi îndumnezeirea sunt prezentate cu multă subtilitate şi profunzime teologică pentru tot omul care doreşte să se adape din Tradiţia vie a Bisericii. "Sfinţii - Mlădiţe din Hristos" se doreşte a fi un omagiu adus sfinţilor. Într-adevăr, ea este o mărturisire contemporană despre lucrarea lui Dumnezeu în lume şi unde este mai transparentă această lucrare decât în sfinţi, cei care au bineplăcut Domnului prin viaţa şi purtările lor... Ei sunt cei care au împlinit în fiinţa lor porunca din vechime: "Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul, sunt sfânt" (Lev. 11, 45), reiterată şi tâlcuită de Cel care a venit să împlinească Legea, Mântuitorul Iisus Hristos: "Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este" (Mt. 5, 48). Preasfinţitul Părinte Calinic ne învaţă că "prezenţa Duhului Sfânt în om îl îmbogăţeşte şi-l transformă, îl transfigurează, îl umple de înţelepciune, de cunoştinţă, de răbdare, de dragoste, de nădejde, de credinţă. Îl îmbracă în haina de lumină a virtuţilor. Sfinţenia este plinătate în Duhul Sfânt: "Ştefan, fiind plin de Duhul Sfânt" (Fapte 7, 55). Prin strădania de a face lucrător harul lui Dumnezeu în ei şi în cei din jur, sfinţii sunt departe de bucuriile otrăvitoare ale plăcerilor acestei lumi; ei sunt restauraţi în cristelniţa dragostei divine, în cristelniţa Duhului Sfânt, prin care se "se înnoieşte lumea" (Ps. 103, 31)" (p. 9). Citind acest binevenit şi de suflet folositor volum de predici, înţelegem mai în profunzime cuvântul fericitului Iustin Popovici care spune că vieţile sfinţilor reprezintă Dogmatica Bisericii, Dogmatica experimentală, Dogmatica devenită trăire în viaţa cea sfântă a oamenilor sfinţi ai lui Dumnezeu. Cartea Preasfinţitului Părinte Calinic ne arată că sfinţii sunt întruparea vie a versetului de la Ioan 1, 12: "Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu".