Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Recepţia lucrărilor la biserica din Pietreni

Recepţia lucrărilor la biserica din Pietreni

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 19 Septembrie 2011

La biserica cu hramul "Sfântul Nicolae" a fostului schit "De sub Piatra" - "44 de izvoare", din satul Pietreni, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, a avut loc vineri, 16 septembrie, recepţia la terminarea lucrărilor de consolidare, restaurare şi înfrumuseţare a acestui sfânt lăcaş. Lucrările au fost realizate de SC Carolin SRL din Râmnicu Vâlcea.

Din comisia de recepţie au făcut parte, între alţii, preşedinte Victor Mihai, arhitect Daniela Enescu, prof. drd. Florin Epure, director executiv DJCPN Vâlcea, pr. Octavian Ţăpârlan, inspector Patrimoniu Arhiepiscopia Râmnicului, prof. Ion Stoican, primar Costeşti, pr. Ion Mladin, paroh Biserica "Sfântul Nicolae - 44 de izvoare".

Ample lucrări de restaurare

Lucrările au fost executate în perioada noiembrie 2009 - august 2011 şi au constat în principal din consolidarea structurii din zidărie mixtă din piatră şi cărămidă cu elemente din beton armat ascunse în grosimea zidurilor, injectarea fisurilor şi ţeserea crăpăturilor, centuri perimetrale din beton armat la partea superioară a zidurilor şi centuri din beton armat la nivelul infrastructurii. De asemenea, s-a realizat refacerea integrală a şarpantei şi învelitorii foarte deteriorate, precum şi a tâmplăriei din lemn, restaurarea elementelor din piatră şi refacerea trotuarelor şi rigolelor din piatră de râu, refacerea pardoselilor interioare din lemn pe strat de rupere a capilarităţii şi pe pardoseala din beton armat flotantă, cu canal perimetral de aerare, barieră orizontală la baza zidurilor şi tratamente biocide şi ignifuge a materialului lemnos, refacerea structurii din lemn a clopotniţei şi reabilitarea zidurilor de incintă, punerea în valoare a vestigiilor descoperite sub supravegherea Muzeului Judeţean Vâlcea, sistematizare verticală şi instalaţii electrice interioare şi exterioare, alei, pavimente şi scări exterioare din dale de piatră.

Pe parcursul lucrărilor a fost asigurată asistenţa de specialitate prin dr. arheolog M. Iosifaru şi pictor restaurator expert S. Angelescu.

Biserica cu hramul "Sfântul Nicolae" a fostului Schit "De sub Piatra" este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Vâlcea. Sfântul lăcaş a fost construit între anii 1700 şi 1701 şi refăcut în anii 1763, 1784, 1831, precum şi între 1937 şi 1938. Schitul a fost părăsit aproape 100 de ani şi s-a ruinat, rămânând numai zidul împrejmuitor şi fundaţiile unora dintre cele câteva chilii. Astfel, pe amplasament (un mic platou de origine antropică), în momentul de faţă regăsim biserica, clopotniţa (refăcută complet la 1937-1938), zidul de incintă (care are rol şi de zid de sprijin) şi fundaţiile vechilor chilii (cu unele porţiuni din elevaţii ce mai păstrează mici fragmente din tencuielile interioare).