De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
„Recunoştinţa este lumina vieţii în comuniune“
În Duminica a 29-a după Rusalii, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea minunii vindecării celor 10 leproşi, consemnată la Luca 17, 12-19. În cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ din Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre recunoştinţă ca firesc al demnităţii omului.
Minunea vindecării celor zece leproşi ne arată un fapt cu totul neobişnuit. Domnul Hristos nu rosteşte cunoscutele cuvinte din cazul altor vindecări: „Să fiţi vindecaţi“, sau „Vindecaţi-vă“. Nici măcar nu îi întreabă dacă au credinţă, ci le spune simplu să meargă să se arate preoţilor, adică să împlinească o poruncă vechi-testamentară privitoare la bolnavii de lepră. „Domnul Iisus Hristos a arătat în acest mod atât smerenia Sa, împlinind Legea lui Moise, cât şi repectul Său pentru libertatea oamenilor de a fi sau nu recunoscători faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor care îi ajută în situaţii dificile“, a explicat Prefericitul Părinte Patriarh Daniel. De altfel, întreaga pericopă evanghelică stă sub semnul libertăţii omului, pentru că în continuare ni se arată că după vindecarea celor 10 de lepră, „pe cale“, doar unul s-a întors la Mântuitorul Iisus Hristos, L-a slăvit pe Dumnezeu şi I-a mulţumit Domnului pentru starea de sănătate pe care a primit-o. Ni se spune că acesta era străin de neamul evreilor, fiind samaritean. Acesta primeşte din partea Mântuitorului cuvintele eliberatoare şi mântuitore: „Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a mântuit!“ (Luca 17, 19). Ni se arată că recunoştinţa este poarta de acces spre daruri dumnezeieşti mult mai înalte decât vindecarea trupească, şi anume: vindecarea sufletului şi dobândirea unei staturi duhovniceşti noi.
„Hristos Domnul ne învaţă că omul este cu adevărat om, adică fiinţa raţională şi relaţională, când este recunoscător lui Dumnezeu şi oamenilor pentru darurile şi binefacerile pe care le primeşte. Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăieşte în creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică foloseşte aerul, apa, pământul, căldura soarelui şi toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susţine viaţa umană. Iar oamenilor care-l ajută, credinciosul le mulţumeşte pentru că recunoştinţa este lumina vieţii în comuniune şi a demnităţii umane“, a spus Patriarhul României. Nerecunoştinţa este o stare nefirească pentru om şi străină de natura lui. Preafericitul Părinte Patriarh Daniela a arătat că, în Biserică, cea mai deplină formă de mulţumire la adresa lui Dumnezeu este Sfânta Liturghie.
„Sfânta Liturghie euharistică este lucrarea cea mai sfântă şi mare de recunoştinţă sau de mulţumire pe care Biserica o aduce lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El, cunoscute şi necunoscute, arătate şi nearătate deplin“, a spus Preafericirea Sa. Recunoştinţa, sau mulţumirea, este o lucrare duhovnicească de creştere în comuniune cu Dumnezeu şi semenii, nu doar un sentiment. „Întrucât omul a fost creat după chipul Preasfintei Treimi, adică al comuniunii veşnice de viaţă şi iubire, el creşte spiritual numai în starea de rugăciune fierbinte, iubire milostivă şi recunoştinţă smerită. Sufletul celui ce spune „mulţumesc“ lui Dumnezeu şi oamenilor este mult mai frumos decât sufletul omului nerecunoscător sau nemulţumitor. Uneori chiar şi animalele care au fost vindecate arată o anumită recunoştinţă faţă de cei ce le-au ajutat să se vindece, după cum se spune în Viaţa Cuviosului Gherasim de la Iordan. Cu atât mai mult omul, ca fiinţă raţională şi recunoscătoare ori euharistică, este dator să mulţumească lui Dumnezeu şi oamenilor prin care Dumnezeu l-a ajutat“, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.