Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Renunță la ceva trecător ca să te unești cu Cineva netrecător!”
În Duminica a 12-a după Rusalii, Biserica Ortodoxă a amintit de convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu tânărul bogat, consemnată la Matei 19, 16-26. În cuvântul de învățătură rostit ieri la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre relaţia dintre bogățiile pământești și dobândirea vieții veșnice.
Întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu tânărul bogat reprezintă unul dintre cele mai frumoase episoade biblice, bogat în învățături duhovnicești, care oferă omului de astăzi răspuns la întrebarea: Ce bine să fac ca să am viața veșnică? Răspunsul Mântuitorului pare să lămurească foarte clar raportul dintre omul cu aspirațiile sale spre Dumnezeu și bogățiile sau averile din lumea aceasta: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21).
„Mântuitorul Iisus Hristos îi cere acestui tânăr să se dezlipească de idolii averilor pe care le avea în suflet ca primă siguranță a fericirii sale. Deși avea multe bogății de care s-a atașat foarte puternic, tânărul simțea că bogățiile respective nu-i dau sentimentul de a fi împlinit, de a fi desăvârșit, și de aceea căuta ceva mai mult decât averile din lumea aceasta, și anume, căuta iubirea și viața veșnică. La întrebarea lui sinceră, Mântuitorul i-a răspuns tot sincer ce are de făcut. Însă sfatul dat de Mântuitorul Iisus Hristos nu a putut fi primit imediat de acest tânăr bogat și Evanghelia ne spune că s-a întristat și a plecat”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Mântuitorul nu îi cere să se lepede de bogății pentru a deveni sărac și hoinar prin lume, ci îl cheamă să devină ucenicul Său, o stare care presupunea o libertate mai mare față de lucrurile materiale și trecătoare.
„În cuvintele Mântuitorului: «Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu» (Matei 19, 24), se vede dificultatea mare pe care o au bogații, cei care și-au lipit sufletul în mod idolatru de bogățiile lor, de a dobândi viața veșnică. Domnul Hristos cere acestui tânăr să se dezlipească de bunurile materiale limitate și trecătoare ca să fie un om desăvârșit în libertatea interioară de a putea urma lui Hristos, desăvârșit în libertatea interioară de a se alipi de Dumnezeu fără nici o condiție, fără nici o reținere, fără nici o piedică din partea bunurilor materiale. Cu alte cuvinte, Mântuitorul Iisus Hristos când îi spune: «Vino şi urmează-Mi» (Matei 19, 21), înseamnă: Renunță la ceva trecător ca să te unești cu Cineva netrecător, cu Dumnezeu-Omul. Renunță la ceva de pe pământ ca să ai comoară în ceruri, iar comoara cerească cea mai mare este însuși Hristos”, a explicat Preafericirea Sa.
Tristețea tânărului și faptul că el nu spune nimic arată că în sufletul său a început să se dea o luptă puternică, a început să își clatine egoismul și mai ales patimile ascunse în iubirea de avere. „Evanghelia ne arată că adesea sunt oameni care nu neagă chemarea lui Dumnezeu, dar luptă mult cu ei înșiși, cu egoismul, cu mândria din ei, cu idoli ascunși, ca să poată să se elibereze de legăturile nevăzute ale păcatului și să urmeze sfatul lui Hristos, să fie deplin liberi pentru a-l iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul, cu tot cugetul lor și cu toată puterea lor, iar pe aproapele lor ca pe ei înșiși”, a arătat Patriarhul României.
De asemenea, putem vedea că există o strânsă legătură între faptele evlaviei și ajutorarea semenilor sau milostenia. „Evanghelia ne arată că nu este suficient să nu săvârșim răul, să nu furăm, să nu ucidem, să nu fim desfrânați, să nu mințim, ci trebuie să săvârșim și mult bine, pentru a dobândi viața veșnică, mântuirea și desăvârșirea. Nu e suficient ca cineva să fie evlavios, ci să fie și milostiv, să ajute pe cei săraci, pe cei nevoiași și chiar și atunci când nu are bunuri materiale, trebuie să facă milostenie printr-un cuvânt bun, printr-un sfat bun, prin rugăciunea pentru alții”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.