În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Resfințirea bisericii din Hudești, Botoșani
Biserica Parohiei „Sfinţii Voievozi”-Hudeşti, comuna Hudeşti, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, a primit duminica aceasta veșmântul cel luminos al resfințirii. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Credincioșii din Hudești, precum și din localitățile alăturate, au participat în această dimineață la slujba de sfințire a bisericii ocrotite de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit tradiției, zidurile și Sfânta Masă au fost binecuvântate prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir.
În continuare, cei prezenți au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie și de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul la un Altar amenajat în curtea sfântului lăcaș.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pasajului evanghelic, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a evidențiat faptul că turmele de porci reprezintă patimile: „Porcii din Evanghelia de azi, care au căzut în mare secerați de diavol, reprezintă patima lăcomiei, precum și toate celelalte păcate. Să rămânem în dragostea lui Dumnezeu și în adevărul Lui și să luptăm clipă de clipă împotriva celui rău. El va veni la sfârșitul veacurilor întrupat dintr-o fecioară evreică și va mai amăgi pe mulți și apoi se va sfârși și împărăția Lui și se va despărți binele de rău și întunericul de lumină. Să ne rugăm, să ne pregătim mereu pentru acea zi mare a Judecății și să ne luptăm în fiecare zi cu cel viclean. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne pregătească tuturor calea urcușului nostru spre Împărăția cea cerească și să ne ajute să avem arme puternice: rugăciunea și postul, iar în curând începe postul și prin el să ținem conștiința trează, având rugăciunea aprinsă și, apoi, postul și rugăciunea să ne fie aripile prin care să suim către Dumnezeu”.
Spre finalul Sfintei Liturghii, pentru efortul depus la lucrările de înnoire și înfrumusețare a bisericii, părintele Eugen Lăzărescu a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar cei care au contribuit la realizarea lucrărilor de refacere a bisericii au primit distincții de vrednicie, oferite din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei.