În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Resfințirea bisericii din Rebra, Protopopiatul Năsăud
În Duminica a 25-a după Rusalii (a Samarineanului milostiv), 10 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în Parohia Rebra, Protopopiatul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud.
Ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, edificată între anii 1902 și 1903. Înfrumusețat și restaurat în ultima perioadă, la interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici. Ierarhul a sfințit și noul clopot, care urmează să fie montat în turnul-clopotniță al bisericii, alături de celelalte două clopote existente.
În continuare, Părintele Mitropolit Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Domnul Iisus Hristos este singura șansă pentru omenirea intrată în derivă”, arătând că milostenia și credința sunt cheia mântuirii omenirii. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să fie misionari devotați.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Sotirios”, format din studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La chinonic, corul parohiei și un grup de tinere au interpretat pricesne.
Preotul paroh Doru-Leontin Plăian a mulțumit ierarhului și tuturor celor care au ajutat la reabilitarea lăcașului de cult.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat preotului paroh Doru-Leontin Plăian Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. De asemenea, au primit distincţii ing. Daniel Scurtu, ec. Neluța Lucreția Scurtu, ing. Ioan Nicolae Scurtu, ing. Macedon Scurtu, Iacob Grozav, Radu Țărmure și preoteasa Oana Elisabeta Plăian, Nicolae Rus, Gabriel Farcaș, Macedon Suci și Ion Vasile Rus. De asemenea, Consiliul și Comitetul parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.






.jpg)
