De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Resfinţirea bisericii parohiei Corni, Protopopiatul Piatra Neamţ
Ziua prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul a fost trăită cu o bucurie aparte de credincioşii parohiei "Sf. Ioan Evanghelistul" Corni, Protopopiatul Piatra Neamţ. Oamenii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, au urcat domol către sfânta biserică, gătită pentru a primi slujba resfinţirii, după ample lucrări efectuate în ultimii ani.
Biserica parohiei Corni a fost ctitorită în anul 1735 de către domniţa Ancuţa Sturza pe meleagurile Tupilaţilor şi a fost strămutată în urmă cu 191 de ani pe Măgura Cornilor, prin bunăvoinţa boierului Călinău şi a fiicelor sale, spre zidire duhovnicească creştinilor ortodocşi de pe aceste locuri, urmaşii vitejilor răzeşi ai vrednicului de pomenire voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Slujba de resfinţire a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. Prezenţa Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul la slujba de resfinţire a fost una mult aşteptată, atât de credincioşii din parohie, cât şi de preotul paroh, originar din Câmpulungul Bucovinei şi care, într-o mărturisire de suflet făcută la finalul slujbei, a arătat că întâlnirea cu Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, întâmplată în anul 1990, la Mănăstirea Putna, i-a marcat profund drumul către slujirea preoţească. După resfinţirea bisericii, pe un podium amenajat în curtea sfântului lăcaş, a fost săvârşită Sfânta Liturghie, la care au participat atât credincioşii parohiei Corni, cât şi cei din parohiile învecinate, curtea bisericii devenind astfel neîncăpătoare.
Recunoştinţă faţă de ctitori
La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Nicolae Capşa a primit rangul de iconom stavrofor, iar persoanelor care au sprijinit lucrările efectuate la biserică, la clopotniţă şi la casa de prăznuire li s-au acordat distincţii de vrednicie.
Cu emoţie în glas, preotul paroh Nicolae Capşa a mulţumit Preasfintei Treimi, Sfântului Ioan Evanghelistul şi Sfântului Prooroc Ilie pentru ajutorul primit şi pentru această zi a bucuriei, Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru binecuvântare şi pentru părinteasca purtare de grijă, Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul pentru slujba săvârşită, pentru rugăciuni, dar şi pentru sfaturile acordate în perioada în care biserica a fost în şantier şi părintelui protopop Dumitru Ailincăi pentru prezenţa la momentul deosebit din viaţa parohiei şi pentru cuvântul de învăţătură rostit. Acelaşi gând de mulţumire a fost adresat şi preoţilor care au venit mai de aproape sau mai de departe, autorităţilor locale reprezentate de primarul comunei Bodeşti, părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, doamnei preotese Anemona Capşa, precum şi tuturor credincioşilor care s-au alăturat preotului lor în această lucrare săvârşită în primul rând cu inima şi cu foarte multă jertfelnicie.