În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Resfinţirea bisericii schitului de pe Muntele Mic
În prezenţa unui număr mare de credincioşi din întreg Banatul, biserica Schitului „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ de pe Muntele Mic a fost resfinţită sâmbătă, 27 septembrie, de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. După slujba de resfinţire, ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia părintele Pantelimon Timiş, egumenul schitului, a fost hirotesit protosinghel, iar ctitorii şi binefăcătorii bisericii au primit acte de cinstire. La final, chiriarhul a săvârşit o slujbă de pomenire pentru ctitorii aşezământului monahal, a staţiunii montane şi a crucii-monument. „Suntem din nou pe acest munte sfânt al Banatului în Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Ne-am bucurat că părintele stareţ împreună cu credincioşii, sensibili şi disponibili, au amenajat şi au înfrumuseţat această frumoasă biserică construită de înaintaşii noştri în perioada interbelică. L-am încurajat pe părintele stareţ să continue lucrarea frumoasă a Mariei şi a Martei, în acelaşi timp, deoarece de 15 ani părintele Pantelimon aprinde candela rugăciunii în acest schit ocrotit de Sfântul Proroc Ilie“, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian. Schitul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ din staţiunea Muntele Mic a fost construit în anul 1939 şi se află în apropierea crucii-monument ridicate în memoria eroilor bănăţeni căzuţi în lupta pentru reîntregirea neamului românesc. Iniţiativa aparţine unor oameni de bună credinţă de la Primăria Timişoara şi de la Uzinele Electrice din Timişoara, care, în 2 iulie 1939, au pus piatra de temelie a schitului, iar până la sfârşitul lunii octombrie bisericuţa lăcaşului a fost terminată. Biserica este construită din bârne de lemn, pe o fundaţie de piatră şi a fost sfinţită de Episcopul Vasile Lăzărescu la 1 mai 1940. Turla, foarte înaltă, de 20 m, este făcută după stilul bisericilor de lemn din Maramureş şi Munţii Apuseni. Iconostasul este sculptat în lemn de stejar, de către Ştefan Gajo din Timişoara, sculptorul iconostasului Catedralei Mitropolitane din Timişoara. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)