Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Restaurarea persoanei prin credința în Iisus Hristos
„Evanghelia Duminicii a 6-a după Rusalii evidențiază în mod deosebit puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos de-a ierta păcatele și de-a vindeca pe cei bolnavi. Ea ne arată în esență adevărul că, de fapt, credința celor milostivi ajută pe cel bolnav”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de învățătură rostit ieri, 31 iulie, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.
Părintele Patriarh Daniel a precizat că pericopa evanghelică de la Matei, capitolul al 9-lea, versetele de la 1 la 8, în care este relatată minunea Vindecării slăbănogului din Capernaum, ne prezintă trei adevăruri mari: „În primul rând vedem că Mântuitorul Iisus Hristos cunoaște nu numai boala omului suferind, ci și cauza bolii, dar și credința și pocăința celor care suferă. În al doilea rând, în mod deosebit, Mântuitorul apreciază nu numai credința celui care este bolnav și-L caută pe Iisus ca să fie vindecat, ci și credința celor care îl aduc pe cel bolnav la El. În al treilea rând, Evanghelia ne mai arată că adesea, nu totdeauna, boala trupului este urmare a unor boli ale sufletului, iar boala sufletului, cea mai mare, este păcatul. De aceea, înainte de a-l vindeca pe omul slăbănog de boala trupească, îl vindecă de boala sufletească, și anume, îi acordă, îi dăruiește iertarea păcatelor zicând: «Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!»”. Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat că Iisus Se numește pe Sine Fiul Omului, dar puterea de a ierta păcatele Îl arată că este Dumnezeu. „Deci, Fiul Omului este Fiul lui Dumnezeu Cel Veșnic, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor, a coborât pe pământ ca pe oamenii muritori să-i înalțe la cer, la viața veșnică. De fapt, puterea însăși de a ierta păcatele este o putere de vindecare și de mântuire. Iar această putere de a vindeca orice boală și orice neputință din popor și apoi puterea de a ierta păcatele a dat-o Iisus Mântuitorul și Ucenicilor Săi, și prin ei Bisericii Sale”, a arătat Patriarhul României.
Preafericirea Sa a mai evidențiat faptul că Domnul Iisus Hristos, unicul Duhovnic și Doctor desăvârșit, cunoscător nu numai al păcatelor omului ci și al pocăinței lui, iartă pe slăbănogul care vine la El cu credință și-l consideră fiu duhovnicesc, „arătându-i astfel iubirea părintească milostivă a lui Dumnezeu. Totuși, Iisus nu spune nimănui care sunt păcatele slăbănogului, pe care El le iartă, ci păstrează tainic sau în secret felul păcatelor săvârșite de cel iertat. Iisus nu spune ce fel de păcate a săvârșit omul paralizat, ci îi spune doar atât: «Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale». Iisus Hristos, Duhovnicul și Doctorul, nu divulgă sau nu descoperă altora păcatele săvârșite de omul bolnav, pentru că El nu umilește pe cel ce singur se smerește și se pocăiește. El păstrează secretul păcatelor celui suferind, pentru că acesta a venit la El în stare de smerenie, pocăință și speranță de vindecare. Astfel, Domnul Hristos nu diminuează demnitatea persoanei umane, întristate de suferința bolii și de lacrimile pocăinței, ci o salvează și o înalță, o eliberează de povara sau robia păcatului și de durerea umilitoare a bolii”, a spus Părintele Patriarh Daniel.
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a îndemnat să fim solidari cu cei aflați în suferință. „Avem în Evanghelia de astăzi o lumină mare pentru modul în care trebuie să ne purtăm față de cei bolnavi și suferinzi. Pe aceștia trebuie să-i pomenim în rugăciune, să-i vizităm, să-i ajutăm cu medicamente, cu hrană, iar dacă nu avem nici un ban, rugându-ne pentru sănătatea lor și stând alături de ei cât timpul ne permite. Când dăm o mână de ajutor celor bolnavi, săraci și singuri, devenim și noi milostivi și iubitori de oameni ca Hristos-Domnul. În această Duminică a Vindecării slăbănogului din Capernaum, ne gândim și la mulțimea medicilor competenți și conștiincioși, milostivi și generoși față de pacienții lor, la mulțimea asistenților și asistentelor medicale, la întreg personalul care în spitale și în centre de tratament ajută pe cei bolnavi, unind știința medicală cu bunătatea lor sufletească”, a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului
Deoarece astăzi este începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, Patriarhul României a subliniat faptul că acesta este un post foarte folositor pentru curățirea sufletească și trupească, prin spovedanie mai deasă, împărtășirea mai deasă și milostenie mai multă. „Acest post ca și cel al Sfinților Apostoli și cel al Crăciunului au fost confirmate și afirmate în importanța lor prin recentul Sfânt și Mare Sinod din Creta. Se știe că numai Postul Sfintelor Paști este un post prevăzut de Sfintele Canoane. Pentru celelalte 3 posturi nu există nici o confirmare canonică, dar faptul că un Sinod atât de mare a reconfirmat importanța și necesitatea duhovnicească a respecătrii acestor posturi le dă și mai multă autoritate”, a explicat Preafericirea Sa.