În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist
În „Monitorul Oficial“ nr. 393, partea I, din 29 iunie 2013, a fost publicată Hotărârea nr. 401 a Guvernului României pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Documentul conţine o serie de reglementări cu privire la constituirea, modul de funcţionare şi stabilirea atribuţiilor Comisiei locale pentru inventariere, etapele întocmirii situaţiei terenurilor care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, procedura de valorificare în numerar a punctelor. Astfel, actul normativ stipulează faptul că, prin ordinul prefectului, se constituie Comisia locală pentru inventarierea terenurilor, formată dintr-un reprezentant al instituţiei prefectului (în calitate de preşedinte), primarul localităţii, secretarul localităţii, un specialist în măsurători topografice, un reprezentant al oficiului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară.
După caz, în funcţie de specificul localităţii, comisia se poate completa şi cu un reprezentant al Agenţiei Domeniilor Statului, un reprezentant al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“, un reprezentant al Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.
Odată constituită, Comisia locală pentru inventarierea terenurilor se întruneşte în termen de 10 zile de la emiterea ordinului prefectului, iar lucrările ei se desfăşoară în prezenţa majorităţii simple (jumătate plus unu) a membrilor. Lunar, comisia va înainta prefectului un raport cu privire la stadiul lucrărilor şi dificultăţilor întâmpinate.
Dintre atribuţiile acestei comisii, consemnăm: identificarea terenurilor care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate; întocmirea situaţiei terenului disponibil pe sectoare cadastrale; centralizarea datelor şi informaţiilor tehnice puse la dispoziţie; sesizarea organelor competente în orice situaţie în care, în procesul de inventariere, se constată existenţa unor titluri de proprietate ilegal emise. Comisia este convocată în şedinţe de lucru, de către reprezentantul instituţiei prefectului, ori de câte ori este nevoie.
Cu privire la întocmirea situaţiei terenurilor, documentul prevede ca, în termen de 180 de zile de la data constituirii, Comisia locală pentru inventarierea terenurilor să întocmească situaţia terenurilor care pot face obiectul cererilor de restituire. În acest sens, sunt folosite o serie de formulare speciale, care vor fi completate cu datele oferite de autorităţile şi instituţiile publice, precum şi de institutele şi staţiunile de cercetare care administrează terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului.
Certificatele de deţinător de puncte sunt emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pe baza unei decizii de compensare, în cazul transmiterii drepturilor recunoscute în respectiva decizie de compensare, a valorificării parţiale a acestor drepturi sau în cazul decesului titularului deciziei. Procedura de plată a acestora se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice, până la data de 31 decembrie 2016, valoarea unui punct fiind de 1 leu. Ordinea de înregistrare a dosarelor de opţiune constituite la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor reprezintă criteriul în funcţie de care se emit titlurile de plată aferente titlurilor de despăgubire.