Rugăciunea, singura plată pentru „avocatul” Dimitrie

Prin lucrarea sa discretă în viața noastră, Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ne învață ceea ce știința nu poate cuprinde în raționamente și teorii. Și ne oferă răspunsul ori medicamentul pe care ştiinţa nu le-a putut descoperi sau fabrica. N-a avut parte de școli lumești, cel puţin docu­men­tele vremii nu consemnează, dar a cunoscut tainele naturii și adâncul sufletului omenesc. Nu mulţi oameni ajung la acest discernământ mai presus de cunoașterea prin rațiune și simțuri. Cu viețuirea sa, Sfântul Dimitrie cel Nou a răspuns în mod desăvârșit la iubirea lui Dumnezeu. A trăit în secolul al XIII-lea, după cuvintele şi vieţuirea Părinților din secolele IV-V, dând răspunsuri pentru oamenii secolului al XXI-lea.

Trăim în secolul vitezei, noile tehnologii ne uşurează şi structurează viaţa. Internetul ne permite să cunoaştem în timp real ce se întâmplă în diverse colţuri ale lumii, iar telefoanele moderne ne ajută să comunicăm cu oameni din cele mai îndepărtate zone ale planetei. Oare vom putea crea şi o aplicaţie care să ne pună în contact cu Dumnezeu şi sfinţii Lui?

Ceas de ceas, clipă de clipă, Dumnezeu veghează şi aşteaptă un semn al recunoştinţei noastre. Cu sau fără aplicaţii de ultimă oră, El Îşi arată dragostea pentru oameni. Are mulţi ambasadori printre noi, unul dintre ei este Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. În fiecare dimineaţă devreme, părintele Clement Haralam, Mare eclesiarh al catedralei, vine să se închine Cuviosului Dimitrie. Descuie biserica şi apoi deschide racla Sfântului Dimitrie. „A veni dimineaţa la biserică este o bucurie sufletească, pentru că acum, când slujesc la Catedrala Patriarhală, moaştele Sfântului Dimitrie îmi oferă o stare deosebită, fiindcă răspândesc o mireasmă care nu se poate simţi în timpul zilei după ce se deschide racla. Este o dovadă permanentă a sfinţeniei sale, pe care a dobândit-o din timpul vieţii pământești prin osteneli, prin viaţa simplă pe care a trăit-o şi prin rugăciunea pe care a avut-o permanent către Dumnezeu şi Maica Domnului. Aceasta îmi dă şi mie un îndemn către vieţuire simplă şi, mai ales, către permanenta rugăciune”.

„Dosarul e pierdut atunci când nu eşti sincer”

Părintele Clement este monah şi preot de peste 30 de ani, de aceea râvna lui este uşor de înţeles. Dar ce oferă Sfântul Dimitrie unui tânăr modern, care vrea să își trăiască modernitatea şi clipele minunate ale tinereţii în societatea contemporană? În mare grabă şi la o primă vedere, sfântul pare a nu-l atrage cu nimic deosebit. Nu a avut nici mașină și nici telefon de ultimă generaţie. A trăit retras, într-o discreție totală, izolat de lume și departe de ceea ce este lumesc, într-o peșteră de lângă satul Basarabi, la 30 de kilometri de Russe, în Bulgaria. El doar a dorit să se întâlnească în adâncul inimii cu Creatorul tuturor făpturilor. L-a caracterizat mai mult verticala, legătura cu cerul, decât orizontala legăturilor cu lumea. Atunci cum explicăm slujirea unor tineri în cadrul Catedralei Patriarhale, fie că sunt preoţi, diaconi ori paraclisieri? Cu ce anume îi convinge Sfântul Dimitrie?

Mihai Grigoriu, de 13 ani paraclisier la catedrală, unde străjuiește cuviosul prin moaștele sale, ne-a mărturisit că pentru el Sfântul Dimitrie este asemenea unui avocat care ne reprezintă în faţa lui Dumnezeu: „La avocat te duci cu toate documentele şi cu toată sinceritatea. Şi avocatul respectiv le poate înainta către judecător şi poate face ceva pentru tine. Dacă tu nu eşti sincer şi te minţi pe tine, încercând să îţi minţi şi avocatul, este un dosar pierdut”. Mai adaug doar că pe acest avocat, care poartă cererile noastre în faţa lui Dumnezeu, nu îl putem plăti decât cu rugăciunea şi recunoştinţa noastră.

Sute de oameni urcă zilnic Dealul Patriarhiei pentru a se întâlni cu „avocatul”, „medicul” ori „psihologul”. Ce caută ei? Ce vor să găsească? Ori mai degrabă ce au aflat, pentru că ei nu ar veni dacă nu ar simți ajutorul şi inefabilul unei întâlniri care îi cheamă și în ziua următoare. Unii rămân tăcuți în strană și privesc către Sfântul Dimitrie cel Nou, invocându-l în gând, prezentându-i necazurile şi plângerile lor. Alții îi șoptesc rugăminți fierbinți, pentru întreaga familie și pentru prieteni. Și sfântul nu lasă pe nimeni fără răspuns. Îi mângâie pe toți printr-o lucrare discretă, așa cum i-a fost întreaga viețuire pe pământ. Persoanelor fără adăpost le oferă casă, celor sărmani ajutor, iar celor bolnavi sănătate. Iar celor singuri şi deznădăjduiţi le dăruieşte dragostea sa de părinte. Detaliile insignifiante ale unei vieți de om nu rămân consemnate în istoria acestei lumi, dar în memoria lui Dumnezeu se păstrează faptele încărcate de lumină. Astfel, lucrarea minunată a Sfântului Dimitrie pentru oameni ne vorbește despre modul său de viețuire pe pământ. Nu cu­noaștem detalii despre timpul în care a trăit. Știm doar că, fiind trăitor în secolul al XIII-lea, Cuviosul Dimitrie a pus în practică zicerile Părinților din secolele IV-V. Dovadă că și cultivarea sufletului este aceeași în toate veacurile, scopul fiind unul singur - dobândirea veșniciei.

L-am întrebat pe părintele Clement dacă Sfântul Dimitrie mai face minuni în prezent, căci toată lumea aşteaptă minuni, ele dau optimism sufletului copleșit de zarva urbană și diversitatea cerințelor cotidiene. „Sunt mai multe minuni atribuite Sfântului Dimitrie. Eu am menționat doar pe cea care a fost percepută încă de la descoperirea sfântului: răspândirea unei miresme plăcute de către moaştele sale. Toți care simt mireasma rămân surprinși. Aceasta ne îndeamnă să ne apropiem cu evlavie, cu credință în Dumnezeu și în mijlocirile sfântului și, mai ales, să ne punem în gând să ducem și noi viață curată, plină de virtuți, așa cum a fost viețuirea sfântului. Să adunăm și noi bună mireasmă duhovnicească, pe care fiecare și-o poate prepara prin amestecul virtuților și al faptelor bune. Acest mod de viețuire este plăcut lui Dumnezeu, îi atrage pe sfinți în viața noastră și îi alungă pe demoni. Urmând așa pe Sfântul Dimitrie, Dumnezeu va face și cu noi minuni prin faptul că ne va păzi de boli diferite și ne va ridica din felurite patimi”, ne-a spus părintele Clement.

„Eu am să îți vindec copilul, dar va trebui să vii la mine!”

Mihai Grigoriu, martor al mai multor lucrări minunate făcute în ultima perioadă de Sfântul Dimitrie, ne-a relatat o minune pe care a trăit-o o persoană care nu îl cunoştea pe Sfântul Dimitrie. „Eram într-o seară la catedrală, la orele închiderii, când a intrat un bărbat foarte înalt cu un copilaş de mână. S-a închinat surprinzător de sfios pentru statura impunătoare pe care o avea. El a ţinut să-mi povestească o întâmplare prin care Sfântul Dimitrie a lucrat în viaţa lui. Mi-a relatat că lucrează în cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii din București și în urmă cu câțiva ani venea către ţară prin Bulgaria. Trecând pe lângă localitatea Basarabi, la un moment dat a început o ploaie puternică, a pierdut controlul maşinii şi s-a trezit împreună cu băiatul său, în România, la Spitalul de urgenţă. El şi-a revenit din comă, dar nu şi copilul, care la acea vreme avea 3 anişori. Ca orice tată, a încercat să facă tot ceea ce este posibil pentru a-şi salva odrasla. Poziţia sa socială respectabilă, lucra în cadrul unei misiuni diplomatice, cât și influenţa de care se bucura în societatea înaltă frecventată nu puteau acum să-l ajute nicidecum. La un moment dat, când stătea pe coridorul spitalului, a adormit şi a visat un bătrân care îi spunea: «Eu am să îți vindec copilul, dar va trebui să vii la mine». În momentul când s-a trezit, tot ceea ce i-a rămas în minte a fost că i-a spus cineva că-i va vindeca băiatul. Acest domn nu era o persoană credincioasă, dar nici atee. Era genul de om care nu voia să Îl deranjeze pe Dumnezeu, dar nici Dumnezeu să nu intervină în viaţa lui. După un timp, a văzut la o rudă din familia sa o icoană cu Sfântul Dimitrie păscând turmele. În acel moment și-a dat seama că bătrânul din vis nu era altcineva decât cuviosul din icoană. Aflând că moaştele Sfântului Dimitrie se află în Bucureşti, el a venit la catedrală şi s-a închinat, mai degrabă forţat, decât din recunoştinţă. Copilul într-adevăr a început să îşi revină, dar a trecut o perioadă până când băieţelul s-a pus și pe picioare. În tot acest timp, în sinea tatălui s-au născut întrebări despre cine este acest Dimitrie. Și-a procurat o carte despre viaţa sfântului şi nu mică i-a fost mirarea când şi-a dat seama că accidentul avusese loc lângă satul natal al sfântului - Basarabi. Treptat, el a înțeles că Sfântul Dimitrie l-a trezit puţin la realitate prin unicul său fiu. Dumnezeu a îngăduit ca acest om să vină la credinţă în urma unui necaz, dar sunt convins că Sfântul Dimitrie a lucrat cu discreţie în viaţa lui.”

Acest bărbat nu îl cunoștea dinainte pe Sfântul Dimitrie și totuși cuviosul a intervenit în mod benefic în viața lui. Chiar dacă avea un bun statut social și mare influență în societate, toate acestea nu l-au ajutat să își salveze copilul. Iată că i-a redat viața băiatului său un sfânt cuvios, care a trăit atât de modest pe acest pământ și care, acum fiind alături de Dumnezeu, nu uită de oamenii aflați în necazuri. „Sfântul Dimitrie lucrează în viaţa oamenilor în diferite feluri. În primul rând, lucrează în viaţa oamenilor prin exemplul său de vieţuire, dar şi prin mijlocirile lui către Dumnezeu. Îmi amintesc din unele minuni ale Sfântului Dimitrie cum a influenţat în mod pozitiv viaţa unui om care voia să se sinucidă, gândind să se arunce în faţa unei maşini. Iar un glas i-a strigat să vină la Cuviosul Dimitrie la Patriarhie. Acesta este un mod minunat în care Sfântul Dimitrie a influenţat viaţa unui om aflat în deznădejde. Dar sunt şi alte forme de intervenție ale sfântului: îndemn la virtute, îndemn la vieţuire curată, prin forma vieţuirii sale sufleteşti pe care a dus-o, mai ales după ce s-a făcut monah. Sfârşitul vieții l-a aflat tot în rugăciune, pentru că s-a aşezat între două pietre, unde şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Şi acolo a fost găsit de către locuitorii din satul Basarabi, în preajma căruia era mănăstirea. Mulți îl caută pe sfântul, dar puțini sunt cei care îi urmează lucrarea, adică aceea de a dori mai mult cele duhovnicești decât pe cele materiale și trecătoare”, ne-a spus părintele Clement.

Cuviosul hotărăşte când se închide şi când se deschide catedrala

Când trăiești mai mult timp în preajma Sfântului Dimitrie cel Nou, viața ta se schimbă, așa după cum ne-a mărturisit Mihai Grigoriu, înveți multe aspecte care altfel ți-ar rămâne necunoscute. „De fiecare dată mi-am dat seama că Sfântul Dimitrie ştie cine trebuie să vină la el şi, mai ales, motivul pentru care vine. Îmi amintesc că atunci când au fost inundaţii în Moldova, eram de rând într-o seară la Catedrala Patriarhală şi mă pregăteam să închid biserica. Ţin minte că am încercat să închid ușile timp de jumătate de oră încontinuu. La un moment dat, am văzut o bătrânică în dreptul porţilor pridvorului. Nu spunea nimic, doar se uita cu ochi blajini şi rugători la mine, văzându-mă că inten­ționez să închid catedrala. Mi-am dat seama că este într-un necaz și am întrebat-o dacă o pot ajuta cu ceva. Ea mi-a povestit că vine tocmai de la Suceava special să se închine la Sfântul Dimitrie. În acel moment mi-am dat seama că motivul pentru care nu reușisem să închid catedrala a fost faptul că sfântul nu m-a lăsat să o închid. Sunt convins că Sfântul Dimitrie hotărăşte la ce oră să se deschidă catedrala şi la ce oră să se închidă. De multe ori am venit mult mai devreme la catedrală fără să îmi dau seama cum se întâmpla aceasta. Iar în momentul când ajungeam îmi dădeam seama că era fie o mămică cu un copilaş care voia să plece mai devreme la şcoală şi voia să se închine la Sfântul Dimitrie, fie era un bătrân care pleca într-o călătorie şi voia să ia binecuvântare de la Sfântul Dimitrie”, concluzionează Mihai Grigoriu.

Ascultându-l pe Mihai cum mărturisește lucrarea minunată a Sfântului Dimitrie în viața oamenilor, mi-am dat seama că venim la Cuviosul Dimitrie, și la toți sfinții în general, tocmai pentru că aflăm și percepem ceva din frumusețea și dulceața Împărăției lui Dumnezeu. Primim o hrană care nu e din lumea aceasta. Dovadă e și mireasma pe care o simțim zilnic la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. Îi sărutăm mâna și el ne binecuvântează cu zefirul suav al sfințeniei. Părinții slujitori la Catedrala Patriarhală dau mărturie că mireasma sfântului se transmite veșmântului cu care sunt înfășurate în raclă sfintele sale moaște. Simțim cum sfântul ne deschide o ușă către dincolo de lumea noastră. Viața și lucrarea minunată a Sfântului Dimitrie cel Nou ne arată că lumea în care trăim este un univers deschis, care își trage existența din afara sa și își va afla împlinirea dincolo de sine.

„Tu roagă-te puternic!”

Remus Bobu, paraclisier în cadrul Catedralei Patriarhale din anul 2010, ne-a prezentat o altă minune prin care Sfântul Dimitrie a vindecat o tânără bolnavă de cancer. „O doamnă de lângă Bacău a venit la începutul anului 2018 să-i mulţumească sfântului. Plângea şi spunea cu voce tare: «Mulţumesc, Sfinte Dimitrie, pentru ceea ce ai făcut pentru mine şi pentru familia mea.» Mi-a povestit că fiica ei a fost bolnavă de cancer și la un moment dat familia a primit verdictul de la medici că nu se mai poate face nimic pentru a fi salvată. Doamna mi-a povestit că era într-o stare de mare deznădejde, căci ce poate fi mai dureros decât să ştii că propriul copil urmează să moară. Plângea și se ruga mult la toţi sfinţii şi la Maica Domnului, nu în mod special Sfântului Dimitrie cel Nou. Şi într-o seară această doamnă l-a visat pe Sfântul Dimitrie, care i-a spus: «Eu sunt Sfântul Dimitrie şi dacă medicii au spus că nu se mai poate face nimic, atunci tu roagă-te puternic!» După acest vis a citit Acatistul Sfântului Dimitrie cu multă nădejde și mai mult timp. Apoi au mers la medic și iată că minunea s-a înfăptuit, căci fata s-a vindecat şi trăieşte şi în ziua de azi. Lacrimile şi plânsul acestei doamne erau de bucurie şi recunoştinţă pentru ajutorul primit de la Sfântul Dimitrie”, completează Remus relatarea despre tânăra vindecată de cancer cu ajutorul Sfântului Dimitrie cel Nou.

Meditând la aceste câteva minuni recente ale Sfântului Dimitrie, ne întrebăm ce ar trebui să facem și noi ca să primim ajutorul Cuviosului. „Trebuie să luăm aminte la ostenelile lui, spune părintele Clement, făcute pentru semenii săi, ale căror vite le păştea, mai ales că el nu lua plată pentru lucrarea sa. Şi apoi să ne gândim la starea lui sufletească pe care o avea faţă de natură, căci păstor fiind în tinerețe, atunci când din greșeală a călcat peste un cuib de păsări, Sfântul Dimitrie și-a luat canon să meargă desculț cu acel picior timp de trei ani. L-a durut neatenția sa și s-a întristat pentru suferința pricinuită. Iar pentru a avea aceasta mereu în minte și pentru a-și educa atenția a mers desculț cu un picior indiferent că era frig, zăpadă ori ploaie. Câți dintre noi ne mai cercetăm conștiința în acest mod? De aceea ar fi bine să-i urmăm credinţa şi să fim cât mai aproape de Dumnezeu. Zice și proverbul: «Cine se aseamănă, se adună»”, a adăugat părintele Clement, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale.