Rugăciunea smerită aduce pacea şi bucuria

Ieri, 9 februarie, în Duminica a XXXIII-a după Rusalii, a Vameşului şi a Fariseului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie ce a fost săvârşită în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ din Reşedinţa patriarhală.

În Evanghelia Duminicii a XXXIII-a după Rusalii ni se arată cum doi oameni din stări sociale diferite au urcat la templul din Ierusalim pentru a se ruga. Fariseul se considera din elita poporului ales, era mândru, stătea drept, întrucât se considera drept înaintea lui Dumnezeu şi se lăuda cu virtuţile sale. Vameşul făcea parte dintr-o stare socială dispreţuită de poporul evreu deoarece se pusese în slujba ocupantului, adică a Imperiului Roman, şi profita de pe urma privilegiilor dobândite. În contrast cu poziţia fizică şi sufletească a fariseului, vameşul stătea cu privirea în pământ, întrucât cele pământeşti l-au aplecat spre moarte, şi cerea milostivirea lui Dumnezeu.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Evanghelia duminicii de ieri ne pune în faţă primejdiile pe care le aduce mândria, precum lipsa comunicării depline cu Dumnezeu, rugăciunea fără rodire sfinţitoare şi transformarea rapidă din mulţumire de sine în judecarea altora, şi că trebuie să fie urmate virtuţile fariseului şi smerenia vameşului pentru a ne îndepărta de ceea ce este greşit.

„Dumnezeu preferă unui drept mândru pe un păcătos smerit. Aceasta arată că nu orice rugăciune este primită la Dumnezeu, ci numai rugăciunea făcută întru smerenie. De aceea, rugăciunea adevărată este mai întâi preamărirea lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale arătate nouă, mulţumire pentru ajutorul primit de la El şi cereri pentru a primi ajutor în continuare în tot timpul vieţii noastre. Evanghelia transmite mesajul său principal în concluzia pe care Mântuitorul o dă pildei Sale: «Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa». Aceasta înseamnă că oricine se smereşte va fi înălţat de Dumnezeu în relaţia de iubire milostivă, smerită şi sfântă a lui Dumnezeu faţă de oameni, şi oricine se înalţă pe sine va fi smerit, în înţelesul că va fi umilit de către alţii prin faptul că este mândru şi arogant, dar şi pentru că nu poate creşte spiritual, chiar dacă nu este umilit de cineva. Cel care se înalţă pe sine se va smeri pentru că nu poate creşte duhovniceşte în relaţia cu Dumnezeu, fiind plin de sine, şi nu mai este loc de iubirea lui Dumnezeu şi de iubirea de semeni în sufletul omului mândru. Cel ce înalţă pe sine va cădea, va decădea şi va diminua în viaţa sa duhovnicească“, a arătat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Rugăciunea smerită, a mai spus Preafericirea Sa, este prima treaptă a urcuşului duhovnicesc înspre învierea sufletului din moartea păcatului. „Omul care se roagă în smerenie simte o bucurie şi o pace deosebite. Un părinte contemporan cu noi, rugător în Egipt, Matei cel Smerit, spunea că atunci când te rogi să fii atent şi smerit şi dacă ai simţit bucurie şi pace în suflet după ce ai făcut rugăciunea e semn că ea a fost primită de Dumnezeu. Dacă după rugăciune eşti neliniştit şi nu ai bucurie în suflet, înseamnă că te-ai rugat într-un mod risipit, neatent sau insuficient de mult. Dumnezeu răspunde rugăciunii smerite şi stăruitoare prin pacea şi bucuria pe care le revarsă în sufletul celui care se roagă cu smerenie, dragoste de Dumnezeu şi de aproapele“, a reliefat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.