Să aducem şi noi miruri Stăpânului: rugăciune fierbinte şi nădejde neclintită

În Sfânta şi Marea Miercuri, Biserica a rânduit să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns picioarele Mântuitorului cu mir curat şi de mare preţ. Cântările Utreniei din Sfânta şi Marea Miercuri pe care le-am ascultat în seara zilei de marţi la slujba Deniei au continuat pe de o parte să ne îndemne la continuă priveghere şi la intensificarea stării de pocăinţă, iar pe de altă parte ne-au pus cu insistenţă la inimă icoana femeii păcătoase, care, în casa lui Simon cel vindecat de lepră, a udat cu „ploi de lacrimi“ şi a uns cu mir de mare preţ sfintele picioare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Femeia cea păcătoasă a dobândit prin intensă pocăinţă şi neprefăcută iubire iertarea păcatelor ei deodată cu făgăduinţa Mântuitorului „că oriunde se va propovădui Evanghelia Sa, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei“.

Prin aceste sfinte chemări adresate prin cântările atât de frumoase, dar şi atât de profunde în învăţături şi de bogate în înţelesuri şi provocări, Biserica ne determină să adoptăm atitudinea responsabilă a slujitorului, care priveghind îşi aşteaptă stăpânul, care poate sosi în orice moment, fără posibilitatea anticipării acestuia, sau grija plină de teamă sfântă a fecioarelor celor înţelepte care s-au străduit prin multe osteneli să-şi umple candelele cu untdelemnul privegherii, rugăciunii şi faptelor bune în aşteptarea plină de râvnă a Mirelui.

Inspiratul imnograf, autor al troparului acestei denii, a făcut din cele două atitudini o unică chemare: „Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi“.

Pilda femeii păcătoase din casa lui Simon leprosul, ca şi cea a vameşului care urcase odinioară la templu să se roage sau cea a lui Zaheu care se urcase în sicomor ca să-L poată vedea pe Mesia, ne arată o dată în plus generozitatea şi mila de negrăit ale lui Dumnezeu, Care „doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ şi Care Şi-a trimis Unicul Fiu în lume „ca să caute şi să mântuiască pe cel pierdut“. El este Tatăl care ne aşteaptă pe fiecare dintre noi, fii pierduţi în risipirea lumii de astăzi, să ne întoarcem la binecuvântarea şi bunăstarea Casei părinteşti.

Femeia păcătoasă ne arată că întotdeauna există nădejde de mântuire. Că prin pocăinţă şi prin întoarcere la Dumnezeu putem dobândi vindecarea rănilor, iertarea păcatelor şi frumuseţea cea dintâi. Ea arată că, deşi păcătoasă, nu este lipsită de intuiţia sfinţeniei.

Ea ştie cu siguranţă că Oaspetele lui Simon are puterea dumnezeiască de a ierta păcatele oamenilor şi de a tămădui rănile sufletului. Şi îndrăzneşte pentru că ştie că Iisus, cum mărturiseşte Evanghelia din această seară, „nu a venit ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El“. Iar îndrăzneala ei sfântă, lacrimile ei sincere, pocăinţa adâncă şi smerenia rodesc vindecare, iertare şi mântuire. Gestului ei de pocăinţă, Mântuitorul îi adaugă şi o semnificaţie profetică: „Ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea“.

Trebuie să reţinem de asemenea atitudinea pilduitoare a lui Simon leprosul, unde Iisus este invitat la cină şi unde femeia păcătoasă purtând alabastrul cu mir intră ungând picioarele Mântuitorului după ce le-a spălat cu lacrimile ei curgând şiroaie.

Spre deosebire de Simon fariseul, unde Mântuitorul împreună cu ucenicii fuseseră de asemenea invitaţi la o cină într-o altă împrejurare, Simon leprosul a privit cu înţelegere atitudinea curajoasă, plină de iubire, dar în acelaşi timp şi dramatică prin zdrobirea inimii şi lacrimile abundente ale femeii păcătoase. Celălalt Simon, fariseu fiind şi considerându-se ca şi ceilalţi farisei, neprihănit, L-a judecat în sine aspru pe Hristos pentru că îngăduie un asemenea gest unei femei atât de păcătoase. Ba chiar se îndoieşte şi de dumnezeirea Mântuitorului. „Dacă ar fi cu adevărat profet ar şti ce fel de femeie este aceasta, ar şti că este păcătoasă“. Simon leprosul înţelege însă drama femeii. Cândva şi el fusese plin de necurăţie, de necurăţia leprei. În Canonul cel mare, Sfântul Andrei Criteanul, plecând de la vindecarea mâinii lui Moise, arată „cum că poate Dumnezeu viaţa cea leproasă să o albească şi să o cureţe“. Dumnezeu a făcut milă cu Simon şi l-a vindecat de lepră. De aceea el nu o judecă pe femeia păcătoasă care a venit la Iisus Samarineanul milostiv să se vindece de lepra păcatului, ci o primeşte în casă, oferindu-i prilejul de a-L întâlni pe Domnul.

Gestul său de a-L invita pe Iisus la cină este o altă provocare pentru noi. El aşteaptă mereu să fie invitat în casa noastră, în viaţa noastră, în inima noastră, deşi de două mii de ani, El este Cel care oferă cina şi Se oferă ca cină. „Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta va trăi în veac.“ „Iată, Eu stau la uşă şi bat şi de va deschide cineva, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.“

Să aducem şi noi miruri Stăpânului: rugăciunea fierbinte, nădejdea neclintită în iubirea Lui milostivă, întoarcerea din rătăcire şi lacrimile fierbinţi ale pocăinţei, ca să dobândim, asemenea femeii păcătoase, devenită dascăl al pocăinţei, iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului.