Să ne îmbogăţim sufleteşte prin credinţă şi fapte bune

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat, în cuvântul de învăţătură rostit ieri în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale, că „patima lăcomiei cauzează decăderea şi însingurarea omului”. Tâlcuind pilda bogatului căruia i‑a rodit ţarina (Luca 12, 16‑21), Patriarhul României a precizat că scopul acesteia este acela de a ne învăţa că dărnicia sau milostivirea lui Dumnezeu ne îndeamnă să fim şi noi darnici sau milostivi.

Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat că pilda bogatului căruia i‑a rodit ţarina nu se referă la un om anume, ci „bogatul lacom, nemulţumitor şi nemilostiv poate fi orice om ajuns într‑o stare de robie a sufletului său, printr‑un ataşament exclusiv de bunurile materiale limitate şi trecătoare din lumea aceasta. Bogăţia nu este rea în sine, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun (...). Dumnezeu i‑a făcut bogatului un mare dar, aşteptând ca şi el, la rândul său, să facă daruri altora. Dar nu a fost aşa. Recolta aceasta neaşteptată, în loc să îl umanizeze pe bogat, îl dezumanizează; în loc să îl apropie de Dumnezeu şi de semeni, îl îndepărtează de Dumnezeu şi de semeni, îl însingurează”, a precizat Preafericirea Sa. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că bogatul din Evanghelie, în planul său viitor, foloseşte verbele: a se odihni; a mânca; a bea; a se veseli, însă între acestea nu apare verbul a mulţumi, nici verbul a dărui. „Vedem, aşadar, că sufletul bogatului nemulţumitor sau nerecunoscător şi nemilostiv a devenit întru totul trupesc, el nu mai este suflet duhovnicesc. Singura preocupare a sufletului este aceea de a se supune trupului lacom de a mânca, de a bea şi de a se veseli, în toată uitarea de Dumnezeu şi de semeni. Modul în care sufletul se odihneşte este, de fapt, «îngroparea» lui în cele materiale”, a explicat Părintele Patriarh.

Faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti

Referindu‑se la faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti, Patriarhul României a explicat că milostenia poate fi de două feluri: materială (adică hrană, îmbrăcăminte, adăpost), sau spirituală, când oferim cuiva în dar un cuvânt bun, un semn de neuitare, o încurajare în vreme de necaz, o mângâiere în vreme de întristare, un sfat înţelept în vreme de dezorientare, toate însoţite de rugăciune pentru sănătatea şi mântuirea celui pe care‑l ajutăm. „În contrast cu milostenia care aduce bucurie, atât primitorului, cât şi dăruitorului, lăcomia de averi materiale aduce adesea certuri între vecini, prieteni, rudenii, iar uneori procese, bătăi, chiar şi ucideri. Din păcate, o mulţime de războaie între popoare au avut ca mobil principal lăcomia şi duhul de stăpânire asupra altora. Iar sărăcia, dacă nu este convertită sau transformată în efort de îmbogăţire spirituală a vieţii omului prin rugăciune şi viaţă curată în comuniune cu Dumnezeu, produce şi ea multe rele, ca invidie, revoltă, furt, corupţie, disperare, decădere morală, violenţă ş.a.”, a spus Preafericirea Sa.

Biserica îndeamnă pe bogaţi să facă milostenie, iar pe săraci să ceară ajutorul lui Dumnezeu

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai precizat că Biserica, luminată fiind de Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos, de‑a lungul veacurilor i‑a îndemnat pe împăraţii, regii şi bogaţii creştini să facă milostenie. „De pildă, la Bizanţ, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos, împăratul vizita căminele de bătrâni, bolnavi şi săraci, iar apoi oferea bani mulţi Bisericii pentru ca aceasta să organizeze opera filantropică sau caritabilă pentru cei nevoiaşi. Tot aşa, Biserica Ortodoxă Română i‑a îndemnat pe domnitori, voievozi, boieri şi pe toţi oamenii înstăriţi să facă milostenie, să îi ajute pe cei săraci, întrucât prin aceştia, Însuşi Hristos‑Domnul vine în mod tainic spre noi. Astfel, în Ţările Române, primele bolniţe sau spitale, cămine de bătrâni, orfelinate şi case pentru pelerini au fost organizate de Biserică, adesea şi cu sprijinul creştinilor bogaţi şi milostivi (...). Pe de altă parte, Biserica nu consideră sărăcia materială a omului ca fiind o stare de disperare, ci îndeamnă pe săraci să transforme sărăcia lor materială într‑o îmbogăţire spirituală, prin rugăciune şi smerenie, prin cuvânt bun şi faptă bună, prin hărnicie şi speranţă”, a subliniat Patriarhul României.