Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri „Să retrăim obiceiurile şi credinţa strămoşilor noştri“

„Să retrăim obiceiurile şi credinţa strămoşilor noştri“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioana ștefănescu - 26 Oct, 2010

Munţi de ştergare, macaturi sau scoarţe de lână, născute din truda mâinilor iscusite ale gospodinelor de la ţară, au fost dosite în ultimii ani prin ungherele caselor bătrâneşti, în locul lor ivindu-se "persanele" de duzină, fabricate industrial. Din fericire, criza meşteşugurilor tradiţionale începe să fie atenuată datorită încercărilor de revigorare iniţiate de puţinii creatori populari rămaşi să perpetueze îndeletnicirile de demult ale ţăranului român. O mână de astfel de artişti întâlnim în satul botoşănean Mihai Viteazu.

De câteva ori pe săptămână, cu precădere în anotimpul rece, când pământul îşi odihneşte măruntaiele pentru recolta viitoare, absorbind cu nesaţ binecuvântatele ploi şi zăpezi, ţăranii se strângeau laolaltă la gura sobei în de acum uitatele şezători lucrative. Nu doar gura mergea necontenit, cântându-şi bucuria, dorul sau jalea, ci şi mâinile gospodinelor - ţeseau, torceau sau împleteau kilometri de lucruşoare trebuincioase în casa unui ţăran: covoare de lână, ştergare de agăţat la icoane sau la fotografia cuiva drag, scoarţe de acoperit pereţii, "tablouri" cusute de mână, şi câte alte decoraţiuni.

Aceste întâlniri de socializare şi de perpetuare a tradiţiilor populare autentice au dispărut în majoritatea satelor româneşti. Doar ici-colo, sătule de pseudo-arta meşteşugărească realizată la nivel industrial şi de falsurile afişate la toate tarabele, se mai găsesc femei vrednice care luptă pentru păstrarea tradiţiei şi încearcă să transmită şi copiilor zilelor noastre o mică parte din dragostea faţă de pământul natal şi obiceiurile locului.

Maria Zoiţanu şi Aurica Cojocaru din satul botoşănean Mihai Viteazu, comuna Ungureni, s-au implicat activ, de şase ani încoace, în scoaterea la lumină a meşteşugurilor casnice. "D-na Zoiţanu a avut ideea de a înfiinţa la noi în sat un club al femeilor, numit "Femina", cu scopul de a scoate la iveală tradiţiile poporului român; tinerii aceştia trebuie să mai cunoască şi altceva în afară de televizor, calculator sau discotecă", ne spune cu sinceritate meşterul popular Aurica Cojocaru, în timp ce trage de zor de spată şi învârte cu măiestrie suveica, femeia de 60 de ani, fiind artistă în ţesutul la stative al şervetelor, al feţelor de masă sau al mahramelor.

"Să fac ceva pentru a scoate femeile din anonimat"

Gospodinele din Mihai Viteazu se întâlnesc o dată pe săptămână, de la sfârşitul toamnei şi până ce dă firul ierbii, şi în timp ce discută verzi şi uscate, lucrul mâinii lor sporeşte. "După ce am ieşit la pensie m-am gândit să fac ceva pentru a mă ţine ocupată, dar totodată şi pentru a scoate femeile din anonimat. La început s-au înscris mai multe, însă au rămas de toate 20. Care împleteşte, care face goblen, unele ţes, iar altele chiar torc caiere întregi de lână. Uşor-uşor am reînviat, în fiecare zi de joi a săptămânii, şezătorile lucrative de demult, cele mai tinere învăţând lucrul de mână de la cele mai în vârstă", ne explică meşterul popular Maria Zoiţanu, preşedintele Clubului "Femina".

Totuşi, părea că ceva lipseşte, şi astfel doamna Zoiţanu, fostă profesoară de Limbă şi literatură română, şi-a îndreptat atenţia şi spre copiii de la şcoală. "Copiii au devenit curioşi, unde merg mamele lor, ce se întâmplă la acele şezători şi aşa, atraşi şi de bunătăţile culinare care erau gătite de gazde, au început să vină şi elevii de şcoală. Deveniseră aceste case neîncăpătoare, şi atunci m-am gândit că ar fi bine să facem o şezătoare separată şi cu copiii, vinerea, după ce-şi vor fi terminat şcoala - pe fete le-am învăţat broderie în urma acului în punct de rămurică, iar pe băieţeii, să împletească pănuşi, cioplitură în lemn. Primele lucruşoare au fost dăruite mamelor, apoi celelalte pot fi admirate în cadrul diverselor expoziţii pe care le organizăm", ne mai spune meşterul popular.

Lucru de mână admirat şi de francezi

Astfel, obiectele realizate de meşteriţele din Ungureni au ajuns să fie apreciate chiar şi de francezi, chiar la ei acasă, după cum ne-a spus doamna Zoiţanu. "Câteva femei din sat am fost invitate în Franţa, pe un proiect de artă culinară, tineret şi patrimoniu. Au fost de-a dreptul încântaţi de ce poate ieşi din mâna unei gospodine, mă refer aici şi la lucrul de mână, dar şi la bunătăţile culinare. Suntem împăcate că de când am înfiinţat clubul şi facem parte din Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova nu mai contenim cu acţiunile, participările la târguri de profil sau parteneriatele cu şcolile din judeţ", ne-a mai dezvăluit coordonatoarea clubului "Femina". Francezii (ungurenii sunt înfrăţiţi cu localităţile Tossiat, Revonnas, Montagnat, Saint-Martin du Mont şi Druillat) s-au minunat de teancurile cu zestre clădite până la pod în casa mare a gospodinelor satului, "teancurile de ţesături erau acoperite cu prostire, le-am convins pe femei că nu e de ruşine şi că trebuie dezvelite şi arătate lumii aceste frumuseţi".

O părere de rău o încearcă totuşi pe Maria Zoiţanu: s-a zbătut cât s-a zbătut însă tot n-a reuşit să înfiinţeze în sat un muzeu în care să fie expuse şi veşmintele populare, cămăşile de sărbătoare, adunate de la femeile satului, vechi de peste o sută şi ceva de ani.

"Redescoperirea tradiţiilor, concomitent cu reafirmarea credinţei ortodoxe"

Ca în multe alte zone etnografice, şi în Ungureni interesul pentru lucrul de mână nu mai este tot atât de crescut ca în vremurile trecute, însă este lăudabil, spune părintele paroh Dragoş Viziteu, că există oameni care depun eforturi pentru a readuce în prim-plan aceste activităţi. "Acţiunea meşterilor populari din satul nostru, de a repune în lumină această tradiţie veche a românilor, este lăudabilă, mai ales că la astfel de programe folclorice au participat şi foarte mulţi tineri şi copii din sat. Eforturile acestea trebuie continuate, chiar amplificate, iar o colaborare între Biserică şi organizatori ar fi benefică, bineştiută fiind legătura strânsă avută cu Sfânta Biserică de către înaintaşii noştri. Avem obligaţia de a ne cunoaşte tradiţiile, care reprezintă parte a identităţii noastre, şi de a le transmite mai departe copiilor noştri", este de părere părintele Viziteu, care înaintează ideea unei colaborări între Biserică şi organizatorii unor astfel de manifestări care ar readuce în conştiinţa tuturor românilor tradiţiile ce existau odinioară în satul românesc:

"O redescoperire a tradiţiilor şi obiceiurilor trebuie făcută concomitent cu reafirmarea credinţei ortodoxe. Nu e suficient să arătăm cât de frumos ne îmbrăcam odinioară, ci să şi retrăim credinţa strămoşilor noştri, acea frumuseţe interioară împodobită cu rugăciune, post şi fapte vrednice".

Părintele Viziteu speră ca pe viitor tinerii să fie mai receptivi la astfel de meşteşuguri, "să aprecieze şi să contribuie personal la perpetuarea tradiţiei şi conştiinţei populare".