„Salvatorul Ortodoxiei ardelene“

Mitropolitul Ardealului, Andrei Şaguna, a fost serbat ieri într-un cadru festiv, la Academia Română. Printre personalităţile culturii române şi membrii Academiei a fost invitat şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi membru de onoare al Academiei Române. Cele două secţii din cadrul Academiei, organizatoare a „Bicentenarului - Mitropolit Andrei Şaguna“, Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie şi Secţia de Ştiinţe istorice şi arheologie, au invitat pentru a susţine prelegeri pe: acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, IPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, acad. Al. Surdu, preşedinte al Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie, pr. prof. Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Universitatea Bucureşti, şi conf. univ. dr. Paul Brusanowski.

Unul dintre invitaţii de marcă ai sesiunii ştiinţifice întrunită ieri, în aula Academiei Române, pr. prof. Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, a sintetizat personalitatea marcantă a mitropolitului ardelean. „Andrei Şaguna şi-a înscris cu cinste numele în istoria Bisericii şi neamului nostru prin fapte memorabile, aşa cum puţini alţi ierarhi au reuşit să o facă. Dumnezeu a purtat paşii strămoşilor familiilor Şaguna şi Muciu din Albania în Ungaria, iar paşii lui Anastasie Andrei de la Mişcolţ la Pesta, Vârşeţ, Carloviţ şi la Sibiu, unde a activat timp de 27 de ani ca mitropolit, ca apoi să se odihnească pentru totdeauna în cimitirul bisericii mari din Răşinariul familiei de preoţi cărturari Baţianu, a lui Octavian Goga şi a lui Emil Cioran“.

„A îmbinat smerenia monahală cu fermitatea în toate acţiunile sale“

Aromânul Anastasie, a continuat părintele Păcuraru, devenit monahul Andrei, „s-a identificat întru totul cu marile aspiraţii ale celor care i-au fost încredinţaţi spre păstorire. S-a considerat întotdeauna un român, a lucrat în permanenţă în conformitate cu marile aspiraţii de care era însufleţit acest popor. Înzestrat de Dumnezeu cu 5 talanţi, a ştiut să-i înmulţească şi să-i pună nu numai în slujba neamului său. A fost ierarhul care a ştiut să insufle românilor conştiinţa demnităţii româneşti şi a valorilor proprii; ierarhul care a ştiut să poarte cu demnitate cârja de arhiereu, dar care în momente de răscruce pentru neamul său a purtat cu aceeaşi demnitate şi cu mult curaj sceptrul de domnitor neîncoronat al românilor ardeleni. A fost ierarhul care a ştiut să îmbine smerenia monahală cu fermitatea în toate acţiunile sale, pentru a-şi putea atinge obiectivele măreţe pe care şi le-a propus. Păstorul cel bun care şi-a pus sufletul pentru clerul şi poporul eparhiei sale. S-a dăruit cu întreaga sa fiinţă pentru binele vremelnic şi veşnic al fiilor săi duhovniceşti. A trăit alături de ei clipe de bucurie, dar şi de întristare, mai ales în vremurile viforoase ale Revoluţiei din 1848, care au adus atâtea suferinţe românilor ardeleni. Şi-a considerat viaţa ca o misiune în mijlocul românilor, dar nu numai una pur spirituală, ci şi ca una naţională, socială şi culturală“, a mai spus părintele profesor.

În toate acţiunile mitropolitului au fost menţionată stăruinţa şi devotamentul jertfelnic pentru neamul său şi pentru Biserica Ortodoxă. „A fost pentru românii ardeleni un preot al deşteptării noastre, părintele Ardealului, a fost un apostol al emancipării naţionale şi culturale româneşti, aşa cum Andrei cel întâi chemat a fost primul apostol printre strămoşii noştri geto-daci dintr-o altă zonă geografică. Pentru toate acestea, Andrei Şaguna a fost apreciat şi preţuit nu numai de contemporanii săi, chiar şi de unii de alt neam şi de altă confesiune, dar mai ales de generaţiile care au urmat după el“, a continuat părintele Păcurariu, care a amintit că parohiile din Arhiepiscopia Sibiului au păstrat un adevărat cult popular pentru mitropolitul Şaguna, iar numeroşi oameni de cultură s-au străduit să-i pună în lumină personalitatea atât de complexă.

„Ţelul său principal a fost reînnoirea canonică şi constituţională a eparhiei sale“

Credinţa mitropolitului Andrei, slujirea lui neîncetată la altar, propovăduirea cuvântului Evangheliei prin predici şi prin cărţi tipărite, îndrumarea clerului şi a credincioşilor săi prin pastorale, slujirea întregului neam românesc prin şcoli şi alte instituţii de cultură au fost scoase în evidenţă de urmaşul acestuia, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu Streza, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului. „Mitropolitul Andrei nu a fost cu nimic mai prejos decât marii ierarhi-cărturari canonizaţi de Sf. Sinod în ultimii ani: Iachint de Vicina, Varlaam şi Dosoftei, Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul sau Sfântul Calinic al Râmnicului. A apărat şi el dreapta credinţă în faţa acţiunilor prozelitiste ale Bisericii unite, aşa cum au făcut şi înaintaşii săi în scaunul de mitropolit al Ardealului, Ilie Iorest şi Sava Brancovici în faţa prozelitismului calvin maghiar“, a remarcat IPS Laurenţiu, care a spus că mitropolitul Andrei a fost călăuzit de un singur gând: revigorarea eparhiei sale, prin depăşirea imenselor dezavantaje cu care a intrat în noua eră a egalităţii confesionale şi prin aducerea Ortodoxiei ardelene în situaţia de a fi capabilă să preia, de la Biserica Greco-Catolică, misiunea de îndrumare a românilor ardeleni în cadrul mişcării naţionale şi culturale. „Din această cauză, deseori istoricii l-au prezentat pe Şaguna ca pe un mare politician şi diplomat. Au avut şi dreptate. Au accentuat însă mai puţin că a fost în primul rând om al Bisericii, un arhiereu. Ţelul său principal a fost reînnoirea canonică şi constituţională a eparhiei sale. Însă, în contextul regimurilor politice pe care le-a traversat, Şaguna nu a avut de ales decât să participe activ la viaţa politică a monarhiei şi să lupte pentru obţinerea, pas cu pas, a tot mai multe drepturi pentru Biserica sa. Pasivitatea politică şi izolarea de factorii competenţi din cadrul monarhiei nu l-ar fi ajutat cu nimic. Ortodoxia românească, urmând organizarea şi principiile lăsate de Şaguna, a fost organizată ca o adevărată Biserică a poporului, în slujba acestuia şi a lui Hristos. Şaguna s-a dovedit a fi, în acest sens, un adevărat păstor şi cârmaci al ortodocşilor ardeleni“.

La finalul intervenţiei, IPS Laurenţiu a conchis: „Mitropolitul Andrei a fost omul epocii sale şi a ştiut, cu abilitate şi cu credinţă adâncă, să nu irosească, ci să folosească orice mic avantaj al regimurilor politice pe care le-a trăit şi să-l utilizeze ca pe un mijloc mare în slujba lui Hristos şi a Bisericii Sale. Hotărârea, perseverenţa şi abilitatea sa au provocat respectul factorilor de conducere ai monarhiei, convinşi că Şaguna era o personalitate de care nu se putea să nu se ţină seama. Astfel, Şaguna s-a dovedit a fi un om providenţial. Şi, ţinând cont de faptul că a salvat Ortodoxia ardeleană de la soarta dezolantă pregătită de potrivnicii ei, poate fi considerat şi un sfânt al Ortodoxiei ecumenice, pe care a iubit-o şi în folosul căreia a lucrat neîncetat întreaga viaţă“.

▲ „De o sută de ori dacă m-aş naşte, tot preot m-aş face!“

Pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, a adus la auzul celor prezenţi graiul şi cuvintele mitropolitului ardelean, citând mai multe fragmente din scrierile acestuia. A încheiat, împărtăşindu-şi dorinţa ca „stundenţi noştri care mâine vor fi preoţi, după ce vor activa ani de zile în ogorul Bisericii, să poată spune şi ei ca mitropolitul Andrei Şaguna: «De o sută de ori dacă m-aş naşte, tot preot m-aş face!»“.

Din cadrul Facutăţii de Teologie din Sibiu a vorbit şi conferenţiarul Paul Brusanowski. Acesta s-a axat pe explicarea Statutului de organizare alcătuit de mitropolitul Andrei Şaguna care, prin genialitatea sa, a „îmbinat profundele sale cunoştinţe canonice şi cele juridico-filosofice. Astfel „Constituţia Bisericii Ardelene“, emisă de Şaguna, a fost unică în întreaga lume ortodoxă creştină“.

▲ „A fost un reprezentant al românilor de pretutindeni“

Din partea Academiei Române au vorbit vicepreşedintele acesteia, acad. Dan Berindei, dar şi organizatorul manifestării acad. al. Surdu, preşedinte al Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie. Domnul Berindei l-a citat pe Dimitrie Sturdza care a spus: „Doi arhierei a avut neamul românesc în secolul al XIX-lea, care au stat făclii luminătoare: Veniamin Costachi, în Moldova, şi Andrei Şaguna, în Transilvania, adevăraţi apostoli ai lui Hristos“. Domnia sa a încheiat prelegerea prin cuvintele istoricului Nicolae Popea, biograful lui Andrei Şaguna: „Un bărbat aproape extraordinar, un Moise, pentru că şi el, ca şi acela, a eliberat poporul său, conducându-l în pământul autonomiei şi independenţei. Şi dădu poporului său tablele legii, statul organic. Şi el în fine lovi în piatră şi dădu apă cerească poporului său: ştiinţa, lumina, cultura“. Acad. Al. Surdu a spus că „Andrei Şaguna a avut o viziune cu totul deosebită asupra unităţii românilor. O viziune pe care au cunoscut-o şi puternicii din zilele acelea. Era un reprezentant al românilor de pretutindeni. A avut un ideal al unirii nemaîntâlnit până atunci. Marea noastră unire nu a reprezentat decât o frântură din idealul unităţii naţionale al românilor de pretutindeni.