Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Săptămâna antiviolenţei în judeţul Timiş
Casa Corpului Didactic (CCD) Timiş în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş au organizat în această săptămână o serie de activităţi cu scopul prevenirii violenţei în rândul elevilor din şcolile timişene.
Toate aceste acţiuni de luptă împotriva violenţei juvenile se vor finaliza prin întâlnirea directorilor educativi din fiecare şcoală, însoţiţi de doi elevi reprezentativi, astăzi, 18 februarie, începând cu ora 13:00, la Colegiul Naţional de Artă "Ion Vidu" din Timişoara. Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, va participa la această întâlnire, ca delegat al Arhiepiscopiei Timişoarei, pr. Zaharia Pereş, consilier cultural la Centrul Eparhial. "Ne alăturăm acestei iniţiative de combatere a violenţei juvenile, recomandând preoţilor şi profesorilor de religie din eparhie să-i îndemne pe tineri să fie cât mai buni cu semenii lor, potrivit cuvântului Domnului nostru Iisus Hristos: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"" (Mt.10, 27), a precizat pr. Zaharia Pereş. În cadrul evenimentului vor fi prezentate două piese de teatru, ce vor avea ca temă prevenirea violenţei în rândul tinerilor, susţinute de elevii de la Grupul Şcolar Silvic Timişoara şi Grupul Şcolar de Transporturi Auto Timişoara. Apoi, vor avea loc prezentări de proiecte, în care CCD Timiş a fost implicată în ultima perioadă, ce au ca prim obiectiv sensibilizarea elevilor asupra consecinţelor negative ale violenţei şi conştientizarea acestora cu privire la tipurile de violenţă pe care le pot întâlni în mediul şcolar. Astfel, va fi prezentat de prof. metodist Simona Duiuleasa proiectul MATRA, "Prevenirea delincvenţei juvenile în şcoli şi în zona adiacentă", proiect al Ministerului Educaţiei, în parteneriat cu Inspectoratul General de Poliţie şi susţinut de Regatul Ţărilor de Jos, urmat de proiectul "Tineri împotriva violenţei", prezentat de prof. metodist Adriana Botea, precum şi proiectul-pilot "Poate fi violenţa controlată?", realizat în parteneriat cu ISJ Timiş, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, şi CCD Timiş, prezentat de prof. Elena Samoilă, director CCD Timiş. Noul proiect, "Poate fi violenţa controlată?", are ca obiective generale prevenirea şi monitorizarea violenţei în mediul şcolar preuniversitar şi va fi implementat prin studenţii Facultăţii de Sociologie şi Psihologie, care vor desfăşura activităţi în cadrul disciplinei de studiu "Practica obligatorie sau voluntară", ne-a informat prof. Elena Samoilă, care a adăugat că "trebuie să le spunem acestor copii că există şi o altă variantă de a te afirma în şcoală". "Să le arătăm că pot fi mai impunători prin bunătatea şi inteligenţa pe care o manifestă decât prin violenţă, agresivitate şi răutate", a menţionat directorul CCD Timiş.