„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Sărbătoare aleasă în mănăstirile oltene
Praznicul „Intrarea Maicii Domnului în biserică“ este cinstit astăzi în chip deosebit de monahii şi monahiile din Mitropolia Olteniei. Între mănăstirile şi schiturile oltene închinate Preacuratei Fecioare se numără: Lainici, Turnu, Iezer, Dobruşa şi Mraconia.
Evlavia faţă de Maica Domnului este providenţială în rândul celor care alcătuiesc „trupul tainic“ al Bisericii lui Hristos. Aşa se face că toate sărbătorile închinate Sfintei Fecioare au fost rânduite spre prăznuire în cele mai multe biserici şi mănăstiri din Oltenia. Între acestea, la loc de cinste stau mănăstirile oltene Lainici, Turnu, Iezer, Dobruşa şi Mraconia. Ca în fiecare an, la Altarul acestor cinstite aşezăminte monahale vor fi înălţate rugăciuni de laudă şi mulţumire pentru Maica poporului ortodox.
Liturghie arhierească în Lavra Sfântului Irodion de la Lainici
Sute de credincioşi din toată ţara sunt aşteptaţi astăzi pentru a lua parte la slujbele rânduite întru cinstirea hramului bisericii vechi a sfântului aşezământ monahal, o construcţie ce datează de la începutul secolului XIX. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, pelerinii se vor putea închina la moaştele Sfântului Cuvios Irodion şi la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare“.
Praznicul Maicii Domnului în mănăstirile vâlcene
Tot în această zi, trei mănăstiri vâlcene o cinstesc pe Maica Domnului. La Mănăstirea Turnu, situată în localitatea Călimăneşti, va fi prezent Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Aşezată la poalele muntelui Cozia, biserica veche a Mănăstirii Turnu a fost construită în anul 1676 de către Mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti, fost Episcop al Râmnicului, trecut la cele veşnice în anul 1702. Biserica mare, ridicată în anii 1897-1901 de către Episcopul Gherasim Timuş, care a refăcut întregul ansamblu monahal, este închinată Schimbării la Faţă. Un incendiu a mistuit biserica în anul 1932. Ansamblul monahal a fost refăcut în anul 1933. Mănăstirea are obşte de călugări.
Cel de-al doilea aşezământ monahal vâlcean închinat Maicii Domnului, Mănăstirea Iezer, se află în satul Cheia din Băile Olăneşti, la 20 de kilometri vest de municipiul Râmnicu Vâlcea. Schitul Iezer este una dintre cele mai izolate sihăstrii din nordul Olteniei. Primii ctitori ai acestui sfânt locaş sunt Radu cel Mare (1377-1383) şi fiul său Mircea cel Bătrân (1386-1418). În anul 1559, schitul a fost refăcut de către voievodul Mircea Ciobanu, împreună cu soţia sa, doamna Chiajna, fiica voievodului Petru Rareş (1527-1546). Biserica actuală a fost zidită de Episcopul Ilarion şi de schimonahul Antonie. În anul 1720, biserica a fost pictată de ieromonahul Nicolae. Mai târziu, schimonahul Antonie, ctitorul schitului, a fost canonizat, sub numele Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii. Vechea biserică a mănăstirii este închinată Intrării în biserică a Maicii Domnului. Mănăstirea are obşte de maici.
Schitul Dobruşa se află în satul Dobruşa, comuna Zlătărei, la 7 kilometri de oraşul Drăgăşani şi la 60 de kilometri sud de municipiul Râmnicu Vâlcea. Biserica schitului, închinată Intrării în biserică a Maicii Domnului, este una dintre cele mai vechi fundaţii monahale din Oltenia. Este atestată documentar din anii 1500-1520, când se face pomenire despre daniile lui „jupân Radu, jupân Badea, paharnic şi jupâniţa Vlădoaia“ către acest schit. Biserica a fost reparată în anul 1610 de către Radu Buzescu şi jupâniţa Stanca. Este închinată Episcopiei Râmnicului, fiind renovată la 2 mai 1675 de către episcopii Ştefan (1673-1693) şi Ilarion (1693-1705). Mănăstirea are obşte de călugări.
Mănăstirea Mraconia la ceas de sărbătoare
În Eparhia Severinului şi Strehaiei, praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului este serbat în mod deosebit la Mănăstirea Mraconia de pe Clisura Dunării. Aici va săvârşi Sfânta Liturghie Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Răspunsurile liturgice vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Gheorghe“ de la Catedrala Episcopală din Drobeta- Turnu Severin.
Sfânta Mănăstire Mraconia se află pe şoseaua Orşova - Moldova Nouă, în apropierea comunei Eşelniţa, acolo unde era situată vechea Mănăstire Mrăcuna. În apropiere sunt „Cazanele“, cea mai frumoasă şi mai fermecătoare porţiune a Dunării, şi chipul lui Decebal sculptat în stâncă. Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I a făcut ca în 1967 vechiul aşezământ să fie demolat, ruinele sale fiind inundate cu timpul de ape. În anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995 se reînfiinţează vatra monahală. Din 2008, mănăstirea a fost transformată în mănăstire de maici. În prezent, la Mraconia vieţuiesc câteva monahii, conduse de maica stareţă Teodora Angheluţă. (Diac. Ioniţă Apostolache, diac. Gheorghe Cioiu, Cătălin Cernătescu)