Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sărbătoare la ctitoria primilor regi ai României

Sărbătoare la ctitoria primilor regi ai României

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Marius Nedelcu - 08 Septembrie 2014

De sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, credincioşii din localitatea Buşteni au participat la slujba de sfinţire a picturii Bisericii Domneşti din localitate, locaş care a sărbătorit ieri şi 125 de ani de la ctitorirea de către regele Carol şi regina Elisabeta. Liturghia arhierească şi slujba de sfinţire au fost oficiate de Preasfinţitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.

Oraşul Buşteni, din judeţul Prahova, păstrează şi prin bisericile ridicate de-a lungul anilor o bogată tradiţie şi o legătură cu trecutul frumos al României, în special cu vremea când ţara noastră a fost regat. Biserica Domnească din Buşteni, ctitorită de primul rege al României, Carol, şi soţia sa Elisabeta, a îmbrăcat anul acesta, de sărbătoarea hramului, haine noi. Pictura bisericii a fost restaurată integral, iar de ziua hramului, ieri, a fost sfinţită prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi stropire cu agheasmă. Slujba de sfinţire, precum şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfinţitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte: părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor; părintele arhimandrit David Petrovici, exarh pentru zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi stareţul Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci“ - Caraiman; părintele protopop Costică Dumitru de la Protopopiatul Câmpina, şi părintele paroh Grigore Gheorghe Virgil de la Biserica Domnească din Buşteni, precum şi alţi preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Ieronim a arătat importanţa praznicului de ieri în istoria mântuirii neamului omenesc. „Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este începutul istoriei mântuirii din perspectiva Noului Testament. Din viziunea Vechiului Testament toţi profeţii au vorbit despre venirea Mântuitorului Hristos, despre răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului şi a morţii, au vorbit despre dezlegarea blestemului strămoşesc. Lucrurile acestea aveau să se petreacă la plinirea vremii. Primul pas în această împlinire a fost o alegere deosebită. Sfinţii Ioachim şi Ana au fost aleşi să aducă pe lume pe Fecioara Maria. Ana venea din neamul preoţesc al lui Aaron, iar Ioachim din neamul regal al lui David. Iată o descendenţă deosebită, dar şi o chemare deosebită“, a spus PS Ieronim  Sinaitul.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Ieronim a acordat rangul de iconom stavrofor părintelui paroh Grigore Gheorghe Virgil şi părintelui Dan Daniel Aurel, de la Biserica Domnească. De asemenea, au fost acordate distincţii şi diplome  pentru cei care au ajutat la restaurarea picturii.

Momentul aniversar de ieri a fost marcat la Biserica Domnească prin lansarea unei monografii a locaşului din Buşteni, precum şi a unei medalii care are inscripţionate chipurile ctitorilor, regele Carol şi regina Elisabeta, precum şi biserica.

La Sfânta Liturghie au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, precum şi principele Nicolae al României.