În prima zi de Paști, astăzi, 12 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului, cu rânduială specială, cunoscută în tradiția populară drept „A doua Înviere”. Slujba a fost oficiată, la orele amiezii, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din cadrul Patriarhiei Antiohiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.
Sărbătoare la Mănăstirea Celic Dere
O nouă bucurie și binecuvântare a trăit obștea Mănăstirii Celic Dere din Episcopia Tulcii, cu prilejul hramului bisericii mari, „Adormirea Maicii Domnului”, prăznuit joi, 15 august.
La Sfânta Liturghie, oficiată de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, au participat, ca în fiecare an, foarte mulţi credincioși din județ și din împrejurimi.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre preacinstirea Maicii Domnului în viața Bisericii Ortodoxe și despre sărbătoarea Adormirii ei.
La momentul potrivit al slujbei s-au împărtășit cu Sfintele Taine și credincioșii care s-au pregătit pentru aceasta timp de două săptămâni.
În cadrul slujbei au fost pomeniți ctitorii, ieromonahii și monahiile adormiți întru Domnul de-a lungul vremii.
Mănăstirea Celic Dere, una dintre cele mai vechi așezări monahale din nordul Dobrogei, a fost înființată în vremea stăpânirii otomane, în jurul anului 1840, și de-a lungul istoriei și-a pus o amprentă deosebită asupra vieții religioase și bisericești din această zonă.



.jpg)
