După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sărbătoare la Mănăstirea Negru Vodă
În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, foarte mulți pelerini și-au îndreptat pașii către mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie în Altarul de vară construit în apropierea bisericii istorice.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat importanța praznicului cinstit în 14 septembrie, insistând asupra faptului că semnul Sfintei Cruci trebuie săvârşit corect și că trebuie să ne asumăm crucea ca pe o binecuvântare, ea fiind puterea lui Dumnezeu, ne-a transmis părintele consilier eparhial Ovidiu Vlăsceanu.
Începuturile Mănăstirii Negru Vodă se regăsesc în anul 1215, aceasta trecând ulterior prin diferite etape de rezidire și restaurare. Desființată în 1959 de regimul comunist, a fost reînființată în anul 1989, prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, funcționând în prezent ca mănăstire de călugări. În ultimii ani, așezământul monahal muscelean a trecut printr-un amplu proces de restaurare finanțat cu fonduri europene, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.



.jpg)
