„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Sărbătoare la Mănăstirea Valea Budului
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ - Valea Budului şi-a serbat pe 1 octombrie 2014 hramul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În ziua prăznuirii Acoperământului Maicii Domnului, Mănăstirea Valea Budului din judeţul Bacău a îmbrăcat straie de sărbătoare. Bucuria duhovnicească a „meteorei“ Bacăului, după cum este cunoscut metocul chiriarhal de la Valea Budului, a fost întregită de prezenţa Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. „Situată în apropierea şoselei Bacău - Moineşti, pe o colină ce străjuieşte împrejurimile oraşului capitală de judeţ, aşezarea monahală este o mărturie a dinamicii continue a vieţii monastice şi a iubirii de Dumnezeu din aceste ţinuturi, fiind ridicată sub coordonarea directă a Preasfinţitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, prin purtarea de grijă a maicii stareţe, stavrofora Magdalena Budeanu, ajutată de celelalte măicuţe de aici“, a amintit pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a fost prezent deseori, alături de alţi preoţi din zona Bacăului, la sfintele slujbe de la Valea Budului. În cuvântul de învăţătură rostit credincioşilor prezenţi, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a prezentat istoria acestei sărbători şi semnificaţia ei pentru Biserică. De asemenea, ierarhul şi-a exprimat nădejdea ca Acoperământul Maicii Domnului, care se păstrează la catedrala din Amiens, să fie adus în pelerinaj la Bacău, aşa cum brâul Maicii Domnului a fost adus şi la noi, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a remarcat că maicile de la Valea Budului au dat viaţă „meteorei“ Bacăului începând cu anul 2013. „Fie că se întâlnesc în rugăciune, fie că lucrează asiduu, ele au făcut ca această colină să devină o oază de spiritualitate sub Acoperământul Maicii Domnului. Aici se face simbioza între Cruce şi Acoperământul Maicii Domnului, care este ocrotitoarea noastră în orice împrejurare. Mulţumim maicii stareţe Magdalena Budeanu pentru strădania administrativă şi dragostea faţă de aceste locuri. Mulţumim Protopopiatului Bacău pentru organizarea realizată în acest metoc chiriarhal“, s-a exprimat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Aşezământul monahal de la Valea Budului, deşi are doar un an de când s-a constituit, împlineşte o activitate ce a devenit recunoscută în această zonă. „Această activitate este împlinită în mod special datorită serilor de rugăciune în cadrul cărora se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. De asemenea, remarcăm organizarea serilor cultural-duhovniceşti de către obştea monahală, sub atenta coordonare a stavroforei Magdalena Budeanu“, a amintit pr. inspector Constantin Gherasim.