Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea bisericii Institutului Clinic Fundeni
Bolnavii şi angajaţii de la Institutul Clinic Fundeni au adus cinstire ieri Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cu ocazia hramului bisericii din curtea spitalului, punându-şi nădejdea în darul lor vindecător.
Credincioşii s-au adunat în număr mare pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în curtea Institutului Clinic Fundeni. Vremea mohorâtă şi nici măcar ploaia care s-a abătut în cele din urmă nu au putut împiedica bolnavii să vină să ceară ajutorul celor doi Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, fie că sunt suferinzi din cauza bolilor trupeşti sau caută vindecarea sufletească. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au fost hirotoniţi doi tineri slujitori ai Bisericii noastre, un preot pe seama Parohiei Măgureni II, cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" din Protopopiatul Câmpina, judeţul Prahova, şi un diacon, pe seama Parohiei Bărbătescu Nou din Protopopiatul III Capitală. În cuvântul său de învăţătură, Preasfinţitul Episcop-vicar a amintit despre felul în care şi Sfinţii Apostoli au numit preoţi ca să continue propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu şi despre importanţa pe care noii preoţi o au pentru creşterea Bisericii şi răspândirea flăcării celei vii a credinţei.
"Această biserică s-a născut asemenea unui copil"
Biserica, construită cu multă râvnă acum şase ani, prin sprijinul celor doi directori ai institutului din acea vreme, a fost închinată Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cunoscuţi ca ocrotitori ai bolnavilor şi ai spitalelor. Ziua de sărbătoare a fost sărbătorită prin slujba Utreniei şi apoi a Dumnezeieştii Liturghii, în cadrul căreia Preasfinţitul Varsanufie a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi.
"Această biserică s-a născut asemenea unui copil. Aşa cum un copil se lasă aşteptat, aşa şi biserica aceasta a avut momente în care s-a lăsat dorită. Însă, cu ajutorul celor doi directori de atunci, mai ales al domnului Ion Popescu, biserica aceasta a reuşit să fie ridicată, sfinţită, iar anul acesta este al şaselea an în care se serbează hramul ei în această zi sfântă", a spus Preasfinţitul Varsanufie. Construită alături de spital, Biserica "Sfinţilor Cosma şi Damian" constituie un real folos pentru bolnavii care vin aici, dar şi pentru personalul medical, care au găsit aici o sursă de bucurie şi linişte sufletească.
"Suntem foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplă aici. Părintele îi ajută mult pe bolnavii din spital. M-a impresionat când am văzut că vine mereu cu agheasmă în saloane, iar în zilele de sărbătoare aduce cruci şi cadouri pentru pacienţi, ceea ce este extraordinar. Ne simţim foarte bine cu biserica aici. De fiecare dată vin la această biserică, deşi am biserică şi în cartierul meu. De aceasta mă simt mult mai apropiată", ne-a mărturisit una din angajatele spitalului.
Sfinţii Cosma şi Damian, ocrotitorii bolnavilor
"Pentru rugăciunile Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian ne-a învrednicit astăzi să avem această slujbă de prăznuire a acestor sfinţi minunaţi, tămăduitori, Doctori fără de arginţi, făcători de minuni. Mulţumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că a binevoit a delega pe Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul să săvârşească această slujbă deosebită, tuturor medicilor, asistenţilor, ostenitorilor acestui spital, dar şi bolnavilor care au venit astăzi sau, neputând ajunge aici, au auzit slujba Sfintei Liturghii. Îi chemăm pe Sfinţii Cosma şi Damian în rugăciunile noastre, pentru a fi aproape de noi, de preoţii de spitale, dar şi de medici, asistente, infirmiere şi de toţi cei aflaţi în suferinţă, de aici şi de pretutindeni", ne-a spus părintele Horia Nicolae Prioteasa, de la biserica Institutului Clinic Fundeni.