Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Sărbătoarea Cincizecimii la o veche vatră monahală tulceană
Cocoș, cea mai veche dintre mănăstirile nord-dobrogene (întemeiată în anul 1833 de către călugărul Visarion Făgărășanul), şi-a serbat duminică, 20 iunie, unul dintre hramuri, „Pogorârea Sfântului Duh” sau Rusaliile. Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de ieromonahi și preoți, a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în fața bisericii mari. La slujbă au participat credincioși din județul Tulcea, dar și pelerini din alte județe ale țării. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit credincioșilor despre semnificaţia Pogorârii Sfântului Duh, ca semn vizibil al întemeierii Bisericii, precum și despre prezența binefăcătoare și sfințitoare a Acestuia în lume. La final au fost împărţite credincioşilor frunze de nuc şi de tei. Pe tot parcursul slujbei, credincioșii au avut posibilitatea să cinstească și moaştele Sfinţilor Mucenici Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos care au fost depuse spre închinare.
![]()



.jpg)
