În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoarea Crăciunului cu slujbe arhiereşti
De marele praznic al Naşterii Domnului, ierarhii Mitropoliei Banatului au slujit în catedralele chiriarhale de la Timişoara, Arad şi Caransebeş, binecuvântând pe cei prezenţi la Sfânta Liturghie şi transmiţând tradiţionalul mesaj de Crăciun tuturor monahilor, clericilor şi credincioşilor din cuprinsul eparhiilor.
Credincioşii timişoreni au participat în număr mare la slujba de Crăciun de la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi“ din centrul oraşului, slujbă oficiată de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului locaş. La momentul rânduit din slujbă, pr. Marius Patriciu Covaci a dat citire Pastoralei Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului, la praznicul Naşterii Domnului, adresată cinului monahal, clericilor şi credincioşilor bănăţeni. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Paisie a transmis celor prezenţi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum şi îndemnul de a petrece aşa cum se cuvine aceste zile sfinte de sărbătoare, uniţi cu Hristos prin Sfintele Taine, iar cu semenii noştri prin iubire şi comuniune frăţească. Totodată, Preasfinţia Sa a îndemnat credincioşii timişoreni să primească cu bucurie şi dragoste pe noul arhipăstor şi mitropolit ales al Bisericii din Banat, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, participând în număr mare la slujba de întronizare din data de 28 decembrie, oficiată de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În seara zilei de Crăciun, la Catedrala Mitropolitană a avut loc tradiţionalul concert de colinde susţinut de corul catedralei, condus de pr. Dan Dragomir.
Prima zi de Crăciun la Arad
Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost prăznuită la Catedrala Arhiepiscopală din Arad prin Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sute de credincioşi au venit din tot oraşul pentru a se ruga în prima zi de Crăciun şi pentru a primi binecuvântare şi ajutor de la Dumnezeu.
În cuvântul de învăţătură cu titlul „Iubire şi jertfă“, chiriarhul a arătat legăturile dintre acestea în lumina citirilor scripturistice (Gal. 4; Mt. 2 şi de asemenea textul după Ioan 3, 16), privind măsura iubirii lui Dumnezeu pentru oameni prin însăşi jertfirea Fiului Său trimis în lume spre mântuirea ei. Istoricitatea Mântuitorului şi realitatea lucrării Sale pe pământ atestă o dată mai mult aceasta prin exemplul dat atât de cei pricepuţi, cât şi de cei simpli, ca magii şi păstorii veniţi spre închinare, a amintit Înaltpreasfinţia Sa.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Arhiepiscopale, condus de diac. Laviniu Morariu.
În după-amiaza zilei de Crăciun, Înaltpreasfinţia Sa, continuând o tradiţie locală, a ţinut să ducă vestea cea bună a Naşterii lui Hristos şi în mijlocul celor lipsiţi de libertate, de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Arad, unde împreună cu preotul capelan Aurel Jigovan a săvârşit slujba Vecerniei. În cuvântul de învăţătură pus sub titlul „Renaştere spirituală“, chiriarhul a arătat că naşterii după trup trebuie să-i revină şi cea după duh prin Sfintele Taine ale Bisericii, începând cu Botezul şi stăruind spre Sfânta Spovedanie şi Împărtăşanie, cum cere şi Anul omagial euharistic. Chiriarhul a stăruit asupra faptului că îmbunătăţirea fiinţei umane duce la aceea a structurilor lumii înglobând atât fiinţele, cât şi lucrurile. De aici, îndemnul la ascultarea poruncilor dumnezeieşti oglindite în legile Universului şi ale oamenilor. La finalul slujbei, persoanele private de libertate prezente la slujbă au susţinut cu mare bucurie, pentru vizita ierarhului, un mic concert de colinde pregătit prin grija părintelui capelan.
Înaltpreasfinţia Sa le-a oferit tuturor celor prezenţi daruri de Crăciun.
Praznicul Naşterii Domnului la Caransebeş
La praznicul Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, membri ai Permanenţei Consiliului eparhial, la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ din Caransebeş. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Constantin Timiş, vicar eparhial, a dat citire Pastoralei Preasfinţitului Lucian, intitulată „Jertfă şi martiriu la Naşterea Domnului“.
„Pastorala citită astăzi se referă la jertfa şi martiriul celor care au participat la Naşterea Mântuitorului. Aşadar, prin sufletul Maicii Domnului, de la începutul activităţii sale în planul de mântuire al lui Dumnezeu, a trecut sabia durerii. Maica Domnului a suferit pentru că nimeni nu a primit-o în casă, în cetatea Betleemului, iar casele de oaspeţi erau ocupate, oamenii având alte priorităţi. Maica Domnului la puţin timp după naşterea lui Iisus a fost nevoită să plece în Egipt pentru că Irod poruncise să-i ucidă pe toţi pruncii din Betleem şi din Iudeea, de doi ani şi mai în jos, ca să-L piardă şi pe Hristos. Dar Dumnezeu Tatăl L-a ocrotit pe Fiul Său şi Maica Domnului împreună cu logodnicul său Iosif au plecat în Egipt“, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor. La Sfânta Liturghie au participat autorităţi centrale şi judeţene, precum şi numeroşi credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului“ din Caransebeş. (Protos. Iustin Popovici, diac. Pavel Canea, Darius Herea, George Giurgiu)