În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, la Buzău
Sute de credincioşi din municipiul Buzău şi preoţi de la parohiile din oraş şi din împrejurimi au participat sâmbătă, 12 aprilie, la pelerinajul organizat cu ocazia Sărbătorii Floriilor.
Pelerinii purtând în mâini ramuri binecuvântate de salcie şi icoane au pornit, după oficierea Vecerniei, de la Biserica Eroilor, pe Bulevardul Unirii, spre Catedrala arhiepiscopală cu hramurile „Înălţarea Domnului“ şi „Sfinţii Trei Ierarhi“. Pe drum, la procesiune s-au adăugat grupuri de credincioşi de la Biserica „Sfinţii Îngeri“ şi Catedrala „Sfântul Mucenic Sava“. La sfârşitul procesiunii, pelerinii au fost întâmpinaţi, la catedrală, de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care a sfinţit icoana praznicului Intrării Domnului în Ierusalim şi a rostit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor. În continuare, a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat importanţa pelerinajului şi folosul său duhovnicesc pentru viaţa creştină. „Pelerinajul constituie un prilej de întărire a comuniunii între noi, cei care Îl mărturisim pe Hristos. Ne întâlnim, desigur, în fiecare duminică şi sărbătoare, în sfintele lăcaşuri, participăm la Sfânta Liturghie şi la celelalte momente importante din viaţa omului, care sunt binecuvântate de către Dumnezeu, dar pelerinajul contribuie la întărirea acestei comuniuni şi, totodată, este o mărturisire publică a credinţei, fără ruşine“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian.
La final, toţi cei prezenţi s-au închinat la icoana sărbătorii.
Liturghie arhierească şi hirotesii întru duhovnic
De sărbătoarea Floriilor, la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului” din Buzău, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ciprian, înconjurat de un sobor de preoţi şi de diaconi.
Ierarhul le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre importanţa praznicului Intrării Domnului în Ierusalim şi despre pregătirea pentru Săptămâna Sfintelor Pătimiri. „Mântuitorul Hristos a intrat în Ierusalim nu ca să fie încoronat rege sau împărat, pentru a-i elibera pe evrei de sub stăpânirea romană, ci a intrat triumfător, după obiceiurile orientale, pe mânz de asin, tocmai pentru a birui păcatele oamenilor şi moartea, asemenea unui împărat. Toată mulţimea era bucuroasă, dar singurul care ştia ce se va întâmpla în zilele următoare era Mântuitorul Hristos şi, de aceea, El era trist, pentru că se apropia intrarea în Săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri. Mulţimile nu L-au înţeles, nici măcar ucenicii Săi, dovadă că, peste puţine zile, aceleaşi mulţimi de oameni, instigate de către mai-marii poporului evreu, aveau să strige: «Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!» (Ioan 19, 15). Dezamăgite că, la început, L-au aclamat ca împărat, după ce au văzut că S-a lăsat arestat şi condamnat, şi-au schimbat radical atitudinea şi au strigat: «Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!» (Ioan 19, 6). Însă, Hristos-Domnul pe toate le-a primit de bunăvoie. El S-a lăsat prins în Grădina Ghetsimani, pentru că a sosit ceasul ca să se împlinească planul de mântuire, de salvare sau de izbăvire a neamului omenesc“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ciprian a hirotesit întru duhovnic cinci preoţi, cărora le-a dăruit câte o geantă, un epitrahil, un Molitfelnic şi o cruce de binecuvântare. De asemenea, ierarhul i-a premiat pe elevii care au obţinut rezultate deosebite la faza naţională a Olimpiadei de religie, care a avut loc la Slatina. (Marius Nedelcu)